Emoţii aniversare la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila


    Astăzi, vineri, 8 noiembrie 2013, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii a fost sărbătoare căci a avut loc aniversarea sa. Patronii spirituali ai acestei instituţii de învăţământ  sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de aceea, în fiecare an, în a opta zi  a lui Brumar  bucuria se cerne din belşug peste şcoala movileană.
    Programul special pregătit pentru această zi a fost atractiv prin diversitatea activităţilor. Amfitrionul evenimentului a fost directorul şcolii, prof. Mirela Brezuică, care a salutat prezenţa în sală a invitaţilor de onoare. Din partea Primăriei locale, domnul viceprimar Vasile Bădără, al doamnei contabil Nela Datcu, a părintelui paroh Stelian Hornea şi al doamnei Gabriela Popa - reprezentantul publicaţiei Infozone . S-au alăturat, pentru a sărbători alături de şcoala movileană, un fost director şi profesor al Şcolii Gimnaziale Movila Miresii - prof. Marieta Lazăr, prof. Angelica Iordan – cadru didactic care a format elevi ai acestei şcoli, precum  şi toate cadrele didactice care funcţionează, în prezent, în această instituţie.
  Din alocuţiunea directorului Mirela Brezuică cităm: ,,Astăzi, la peste 130 de ani, Şcoala Gimnazială Movila Miresii oferă fericitul prilej pentru elevii şi toţi absolvenţii acestei şcoli, dar şi profesorilor, să retrăiască emoţia şi respectul pentru o instituţie de învăţământ. Şcoala a luminat calea vieţii multor elevi ce-au învăţat aici, i-a ajutat să urce treptele succesului şi să devină oamenii minunaţi ai societăţii de azi şi - de ce nu?- şi de ieri. Este ceas aniversar, este ceas de bilanţ, bilanţ pe care-l facem de fiecare dată când este ziua noastră, punând pe talere valorile formate aici, în şcoala movileană, dascăli deosebiţi şi binepregătiţi, iar pe de altă parte, veşmântul şcolii de ieri şi de azi, aspectul interior şi exterior al acestui lăcaş. Descoperim cât de multe a realizat şcoala prin cei care au condus-o, câte drumuri a deschis, câte destine a pecetluit cu dragostea de slove. Urarea de La mulţi ani! pe care o rostim cu toţii şcolii movilene, este şi urarea noastră, a celor ce păşim aici în fiecare zi. Ziua de azi o dedicăm şi dascălilor ce nu mai sunt printre noi, dar care şi-au lăsat semnătura în Cartea de onoare a acestei şcoli. Lor le dedicăm un moment special, această colivă simbolică ca o pioasă aducere-aminte a ceea ce-au reprezentat ei.”
   Din cuvintele preotului Stelian Hornea, toţi cei prezenţi în Sala de sport a şcolii movilene, locaţia acestui eveniment, am înţeles că fiecare om primeşte la naştere câte un înger, care poate fi chiar cel cu numele Sfinţilor din 8 noiembrie. Este darul pe care ni-l face Dumnezeu fiecăruia şi care ne ajută să cultivăm râvna pentru învăţătură şi iubirea de semeni. Slujba de mulţumire, pentru foştii elevi şi dascăli ai acestei şcoli, s-o păstrăm în inimă ca pe ceva de preţ, fiindcă binecuvântarea Domnului coboară mereu peste creştetele oamenilor buni şi credincioşi.
  Despre rolul şi importanţa îngerilor, al sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil ne-au vorbit elevele din clasa a VIII-a A, Georgiana Vîju şi Ştefania Manole.

Eleanor Roosevelt

"Mințile luminate discută idei; mințile mediocre discută evenimente; mințile mici discută oamenii."

La mulţi ani, celor cu nume de sfinţi!


ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos

    Prezent la Ţepeş Vodă, Movila Miresii, astăzi, 3 noiembrie 2013, la slujba de sfinţire a bisericii din această localitate, alături de un sobor de preoţi.


   La finalul ceremoniei de sfinţire a bisericii ţepeşene, ÎPS Casian Arhiepiscop al Dunării de Jos, a declarat:
    ,,Parohia Ţepeş Voda a trăit o bucurie întreită, mai întâi de toate, sfinţirea Bisericii, a Altarului într-o localitate, care de la 1881, abia în timpul nostru intră în rândul localităţilor cu lăcaş sfânt. În al doilea rând, am admirat maturitatea duhovnicească a comunităţii, datorită lucrării timp de nouă ani a părintelui Adrian. Şi-n al treilea rând, un diacon şi-un preot, deodată cu sfinţirea Sfântului Altar, s-au sfinţit şi ei de către Duhul Sfânt, ca să se împlinească întrutotul şi pentru slujitori, şi pentru credincioşi, că o dată cu sfinţirea Altarului se sfinţesc şi sufletele, şi trupurile, şi viaţa noastră.







În imagine ( colţul din dreapta) se află preotul paroh movilean, Sinca Marius, prezent la eveniment.

Viorel Enache Protopop de Făurei


   Prezent duminică, 3 noiembrie 2013, la sărbătoarea locuitorilor ţepeşeni, slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul Naşterea Maicii Domnului, din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. Iată ce a rostit la sfârşitul evenimentului:


   ,,În anul cinstirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, sfânt împărat, ctitor al Europei creştine şi ctitor de biserici alături de mama sa, astăzi am participat la slujba de sfinţire de la Parohia Ţepeş, în prezenţa Părintelui Casian. Ziua de astăzi este o zi de bucurie şi de mulţumire. Mulţumire lui Dumnezeu, mulţumire ctitorilor şi, nu în ultimul rând, mulţumire ÎPS Casian care a fost astăzi în mijlocul nostru. Bunul Dumnezeu să reverse asupra noastră în toate zilele vieţii, bucuriile pe care ni le dorim finalizate, astfel încât, să ajungem la ţelul vieţii noastre care trebuie să fie mântuirea."

Preotul Adrian Buescu, 3 noiembrie 2013


 Invitat să rostească câteva cuvinte despre evenimentul atât de important pentru enoriaşii ţepeşeni şi nu numai, sfinţirea Bisericii Naşterea Maicii Domnului, din Ţepeş Vodă, Movila Miresii, parohie pe care o păstoreşte de peste 9 ani, preotul paroh Adrian Buescu a spus:
   

   ,,Astăzi, în Parohia Ţepeş Vodă, a avut loc un moment sărbătoresc, sfinţirea primei biserici a acestei localităţi care, deşi a fost înfiinţată în anii 1922, 1923 în mod oficial, în această perioadă nu a existat un lăcaş de închinare sfinţit. De-abia în anul 1997 au început lucrările acestei Sfinte Biserici, care au fost astăzi finalizate şi, iată, cu bucurie, asistăm la sfinţirea bisericii şi la binecuvântare. Ne-am bucurat de prezenţa în mijlocul nostru a ÎPS-ului, căruia îi mulţumim, pentru  grija, şi rugăciunile, şi binecuvântarea sa şi, totodată, ne-am bucurat de prezenţa multor credincioşi care au venit să vadă rodul ostenirii lor binecuvântat de către Dumnezeu. Ne-am străduit ca după Sfânta Liturghie să unim Liturghia cu Filantropia ( cu iubirea de semeni) şi să dăm tuturor credincioşilor un dar, copiilor - pachete cu dulciuri, şi credincioşilor, de asemenea, am pregătit pachete, aproximativ 500 de astfel de pachete din osteneala membrilor din Comitetul Parohial. Nădăjduim că Dumnezeu ne ajută şi Maica Domnului, care este Ocrotitoarea noastră, ne va ajuta cu rugăciunile sale în continuare, ca să împlinim lucrările de la această sfântă biserică şi, în curând, să ajungem să târnosim ( sfinţim) şi pictura acestei biserici. "



Motive pentru care unii adoră să arunce cu noroi în semeni…

      1.acumularea unor frustrări personale
2.refuzul de a accepta succesul celui de alături
3.neputinţa de a progresa în domeniul pe care-l critică
4.laşitatea
5.lipsa unei aprecieri din partea semenilor  
6.o educaţie precară
7.răutatea
8.neîncredere în propriile capacităţi
9.invidia etc.


Invidia în filosofie În „Retorica“, Aristotel definea invidia ca „durerea cauzată de norocul celorlalţi“. Filosoful german Immanuel Kant considera maladia ca o „repulsie de a ne vedea propriul bine acoperit de al altuia“.

Sfinţirea Bisericii Ţepeş Vodă din Movila Miresii, Brăila


Biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului",  din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii:



Eveniment religios


Mâine, 3 noiembrie 2013, va avea loc sfinţirea bisericii din satul Ţepeş Vodă, din comuna Movila Miresii, judeţul Brăila. La eveniment va fi prezent ÎPS  Părinte Casian Arhiepiscopul  Dunării de Jos.
La finalul ceremoniei de sfinţire a acestui lăcaş, elevii Şcolii Gimnaziale Movila Miresii vor prezenta un program de cântece

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea



În vizită la medicul stomatolog
       Există oare vreun om care să nu fi simţit  în viaţa sa o durere dentară? Dacă totuşi există şi astfel de persoane, trebuie să recunoaştem că sunt foarte norocoase. Doar cine nu a fost traversat de colţii ascuţiţi ai unei dureri dentare poate să mă contrazică!
      Zilele trecute fiica mea a acuzat dureri la o măseluţă. Aşa că a trebuit să ne anunţăm vizita la medicul dentist. Şi....ce să vezi? O carie rebelă îşi făcuse drum sub o plombiţă fisurând-o,  făcând ravagii pe acolo, până a ajuns  la nerv.
    Iată-ne ajunse în cabinetul tinerei Andrada Florea, medic stomatolog,  absolventă a UMF Gr. T. Popa din Iaşi, specialitatea Medicină Dentară.
   Privind-o cum s-a comportat, nu doar cu fiica mea, ci şi cu alţi pacienţi care au vizitat-o în acea zi, observându-i răbdarea, atenţia, precizia şi plăcerea cu care lucra, mi-am permis să-i adresez câteva întrebări pentru a informa cititorii de prezenţa în localitatea Grădiştea, din judeţul Brăila, a unui cabinet stomatologic utilat după norme europene.

Interviu cu medicul stomatolog, Andrada Florea



R:  Ce înseamnă a fi medic stomatolog pentru dumneavoastră?

A.F. Ar fi multe de spus. Sunt multe lucruri de descoperit în acest domeniu, după părerea mea, iar unul dintre acestea ar fi partea de chirurgie, segment unde eu mi-aş fi dorit să pot face mai mult, dar nu se poate, din cauza sistemului care ne limitează, desigur.
   Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu omul, să-l ascult, să-l sprijin şi să-i rezolv problemele medicale, atunci când acestea au ţinut de specialitatea mea. Trebuie să recunoaştem că nu oricine are disponibilitate şi ştie să asculte ceea ce are de spus un pacient. Dincolo de problemele dentare, uneori medicul devine şi un bun psiholog. Dialoghez cu pacientul şi, chiar dacă par lipsită de modestie, îmi place să cred că  sunt o profesionistă, îmi pot modela orarul de lucru în funcţie de programul pacientului şi, foarte important, respect deontologia stomatologică! Curăţenia cabinetului, condiţiile din sala de aşteptare pe care încerc să le fac cât mai plăcute,  sterilizarea corespunzătoare a instrumentarului, sunt aspecte care fac parte din normalitatea unui cabinet stomatologic din  zilele noastre.
R. Când v-aţi descoperit pasiunea pentru medicină?
A.F.  Pasiunea pentru acest domeniu a apărut în perioada liceului când am făcut voluntariat în cadrul Organizaţiei Crucea Roşie. Tatăl meu, observând că am înclinaţie pentru aceste activităţi de întrajutorare, m-a încurajat în această direcţie  Exista o problemă care mă făcea să cred că nu pot face faţă admiterii la o facultate de medicină: chimia. Era domeniul unde eu acumulasem nişte lacune şi credeam că nu mai este nimic de făcut. Atunci tata mi-a propus să merg să fac nişte meditaţii la chimie, iar dacă la finalul acestora voi simţi că nu mă descurc, decizia îmi va aparţine. Imaginaţi-vă că totul a fost OK şi-ntr-un timp destul de scurt am reuşit să învăţ chimie cât pentru toată perioada liceului. Este lesne de înţeles că am fost ulterior admisă la Facultatea de Medicină cu o notă frumoasă.
R. De ce aţi ales Grădiştea şi nu altă localitate brăileană? Vă leagă ceva anume de acest loc?
A.F.  Nicidecum! A fost doar o întâmplare. Voiam să încep de undeva, îmi doream să îmi deschid cabinet undeva la ţară, iar din informaţiile care au ajuns la mine, am descoperit că aici ar fi nevoie de un medic stomatolog. Credeţi că am stat prea mult pe gânduri? Că am ezitat când am descoperit câţi km despart oraşul Brăila, locul unde am eu domiciliul, şi această localitate minunată, Grădiştea? Nici vorbă! L-am vizitat pe primarul localităţii, dl Petre Andrei, un om minunat, un primar de nota zece, aş zice, de sprijinul căruia am beneficiat în totalitate în realizarea proiectului meu. Chiar şi prin intermediul dumneavoastră vreau să-i aduc mulţumiri domnului primar grădiştean, care a înţeles cât de importantă este asistenţa stomatologică de specialitate pentru consătenii săi.
R. Vin locuitorii grădişteni la cabinet?
A.F.  Cum să nu! Şi nu doar ei, chiar şi cei din localităţile vecine. Se pare că am reuşit să le câştig încrederea şi asta mă bucură foarte mult. Este unul din principiile mele de viaţă. Să iubesc oamenii, să am încredere în ei, să-i ajut şi să primesc în schimb girul încrederii lor.
R. Când vă pot găsi la cabinetul de aici, din Grădiştea oamenii?
A.F.  Programul meu este luni, miercuri şi vineri în intervalul orar 9.00- 14.00, uneori şi ora 15, atunci când pacienţii sunt condiţionaţi de serviciu şi nu pot ajunge mai devreme. Eu sunt aici şi-i aştept, mai ales dacă au programări pe care trebuie să le respect.

Ieşind cu o altă femeie...



Cu putin timp in urma am reusit să ies cu o altă femeie !
În realitate fusese ideea sotiei mele:
-Stim amândoi că o iubesti !- mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere.
-Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp.
- Dar eu te iubesc pe tine, am protestat.
-Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea.
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de câtiva ani. Din păcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai ocazional. În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.
- Ce s-a intamplat ? Esti bine ? m-a intrebat. (Mama mea este tipul de femeie pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surpriză sunt indicii de veste rea).
- Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine...Amandoi, singuri...Ce parere ai ?
Reflectand un moment, răspunse:
-Mi-ar plăcea foarte mult.

Octombrie 2013 ...

Ceas aniversar la Şcoala Ţepeş Vodă- Movila Miresii



Ziua Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir,
ocrotitorul acestei şcoli


     În ochii fiecărui om există o văpaie strălucitoare. Este acea văpaie cu care se naşte şi pe care o menţine aprinsă atunci când îşi urmează drumul. Şi cine poate aprinde mai viu simţămintele unui om decât primii dascăli, respectiv educatorii şi învăţătorii? Anii în care clipele zboară atât de repede încât, dacă dăm filele propriului  jurnal, vom observa că anii de şcoală primară trec precum o adiere de vânt, dar lasă şi cel mai suav parfum în sufletele noastre.
   Astfel de momente preţioase s-au derulat astăzi, 25 octombrie 2013, la Structura Ţepeş Vodă a Şcolii Gimnaziale Movila Miresii.  Locuitorii ţepeşeni, părinţi şi bunici au deschis porţile şcolii în care, nu demult,  au învăţat chiar ei şi unde îşi desfăşoară activitatea educativă astăzi prichindeii lor.
Şcoala Ţepeş Vodă, din localitatea Movila Miresii, judeţul Brăila, este locul unde elevii ciclului primar ( Clasa Pregătitoare şi clasele I-IV) vin în fiecare zi să înveţe, să se joace, să-şi găsească reperele pentru viitor, să-şi creioneze primele emoţii alături de dascălii lor.
   Şcoala Ţepeş Vodă, la fiecare  26 octombrie, răsună de glasuri cristaline de copii, care-i aduc un omagiu, căci este  ziua ocrotitorului său,  Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
    Şi dacă cu puţin timp în urmă vă invitam să mergeţi în şcoala care v-a format, care v-a deschis porţile înţelepciunii pentru a-i cânta şi a-i recita poezii, iată că, elevii şi preşcolarii ţepeşeni, îndrumaţi de dascălii lor  au pregătit un program special pentru această zi, ce a cuprins cântece, dansuri şi poezii.
   La această manifestare a fost prezentă conducerea şcolii movilene, prin doamnele director, prof. Mirela Brezuică şi prof. Mirela Tarţa, precum şi autorităţile locale reprezentate de viceprimarul Vasile Bădără şi Eduard Balaban, secretarul Primăriei Movila Miresii.

Tu eşti o poveste, iubito!




-Tu eşti o poveste, iubito!
Frumoasă şi fără sfârşit,
Precum o zeiţă iubită
De zeii cruzi din Olimp.

Tu eşti o poveste, iubito!
Povestea ce-am scris-o demult,
A ta măreţie vrăjită
O-ntâmpin în vise şi-n gând.

Tu eşti o poveste, iubito!
Frumoasă şi fără sfârşit
Pe al meu  dor răstignită
De nerostitul cuvânt.

Tu eşti o poveste, iubito!
Frumoasă şi fără sfârşit,
Iubirea ta, grea ispită
În simţuri fiori mi-a trezit.

O! Vântul  cenuşa ne poartă
Spre zări depărtate  mereu,
Că-n rugul iubirii, adorato,
Voi arde alături şi eu.

În gândul tău....



Am agăţat gândul meu
în cuierul gândului tău
când dezmierdările toamnei
desenau pe frunzele copacului nostru
veşnicia.
Inima mea bătea
în sensul invers acelor de ceasornic
scuturând clipa înserării

Şcoala Gimnazială Movila Miresii




Instituţie aflată sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Povestea îngerilor…
   Ziua de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.
Cine sunt  Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil?
   Sfântul Arhanghel Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe Pământ.
   Sfântul Arhanghel Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus.
  Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica Ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mână, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor. Se pare că şi şcoala movileană are, şi nu unul, ci doi.

   Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila,  a ales să-i fie ocrotitori aceşti arhangheli. Aşa cum Mihail ţine în mâini sabia de foc, astfel şi elevii şcolii movilene folosesc condeiul pentru a învăţa şi a descoperi tainele cărţilor.
    Arhanghelul Gavriil este zi de zi păzitorul şcolarilor, îi veghează în toate activităţile şi îi îndrumă în tot ceea ce fac. Sălile de clasă sunt binecuvântate din belşug de harul acestor ocrotitori.
   Talentul şi meritele elevilor movileni, bine-cunoscute printre şcolile brăilene, sunt valorificate prin activităţile şcolare şi extraşcolare la care aceştia participă prin premiile obţinute la diverse competiţii.

Elegie de septembrie


de Eugen Evu


Ma injunghiase toamna blonda-n seara:
Mi-a dat sarutul, hoata, si-a fugit.
In fagurii extazului, amara, 
Lumina ei sclipea ca un cutit.

Deschis-am pumnii, cum, copil, odata, 
Cand din izvor sa beau ingenuncheam, 
Dar licarul din palma despuiata
S-a spulberat, ca razele pe geam...

Spune STOP suferinţei!

     De ce să ţinem captivi, într-o relaţie, un partener care nu ne mai iubeşte? De care ne leagă doar o bucată de hârtie numită: ,,Certificat de căsătorie”... Nici o lege din ţara aceasta nu ne obligă să trăim alături de o persoană fără consimţământul nostru.
     Deunăzi, discutam cu o prietenă, despre ceea ce observăm în jurul nostru, la unele cupluri.
Sunt persoane care nu reuşesc să iasă dintr-o relaţie, din diferite motive: teama de a nu rămâne singur, neîncrederea în propriile forţe, lipsa unui venit, sprijin sau locuinţă, iar exemplele pot continua. Sunt situaţii şi situaţii, în care partenerii aleg să facă concesii ale căror motive le cunosc doar ei şi, chiar nu e cazul, să ne dorim a le intui.
     Iată ce se întreba prietena mea: De ce oare,  atunci când unul din parteneri vrea să iasă din relaţie, celălalt nu este de acord? Se transformă într-o falsă victimă?Că doar iubire cu de-a sila, nu se poate, cum bine ştim cu toţii! Iar atunci când afecţiunea a dispărut, nu a făcut-o singură, ci cu ajutorul nostru, prin atitudinile şi alegerile noastre!
      Motivul să fie un orgoliu exacerbat, răutatea, ori pur şi simplu dependenţa de partener, obsesia pentru el? Întâlnim, e-adevărat şi persoane decepţionate, nu neapărat de partener, ci de alte neputinţe, care îşi proiectează nereuşitele asupra celui de alături. Mai observăm şi tipul acela de oameni care practică o formă de vampirism energetic, prin care storc de energie, prin diverse modalităţi, omul de lângă ei.
    Sunt oameni şi oameni, unii mai pregătiţi, alţii mai puţin pregătiţi, care înţeleg că atunci când nu mai împarţi nici un sentiment de afecţiune cu cineva, este mai bine să schimbi direcţia şi să urmezi o altă cale... E prea scurtă viaţa ca s-o irosim şicanând şi chinuind sufletul de lângă noi! Căci suferinţa mai mare tot noi o trăim, cei ce ne comportăm astfel... Este vorba de acea jivină a neiertării, ale cărei gheare ne sfâşie spatele cu fiecare clipă în care o ţinem alături. Aşa cum spunea un mare teolog, este bine să ne scuturăm de ea, să iertăm şi să mergem mai departe, cu fruntea sus, cu inima liberă de orice sentiment negativ. La ce ne-ar folosi o suferinţă în plus când ea poate fi curmată cu o singură alegere?

A, a, a, acum e toamnă da!



Şi totuşi vine toamna...

   

   
de Adrian Păunescu

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

Prichindeii mei din clasa pregătitoare....A

Jucând....,,Zarurile cu  sentimente" la ora de dezvoltare personală....


Toamna, anotimpul existenţei tale



 Atunci când toamna îşi dezbrăca ultima frunză de pe ram, când visele verii se pregăteau de hibernare, te-ai născut tu. Lăstarul acela micuţ ce s-a transformat cu timpul într-un copac încărcat de vise. Ţi-ai scuturat parfumul special peste pământul învelit în plapuma arămie a frunzelor şi ţi-ai înscris numele în partitura vieţii. Emoţia călătoriei ce te aştepta, brăzda văzduhul cu mireasma sa. Cerul era ademenit să te legene într-o zi minunată de toamnă. Lumina izvora în tăcere din speranţe înfăşurate cu pânza destinului, iar zâmbetul tău dăruia bucurie timpului în care păşeai.Ţi-ai tatuat în palma dorinţelor fericirea şi ţi-ai promis că o vei culege atât timp cât vei dansa Balul Vieţii. O plapumă de vise acoperea cerul sub care te-ai născut, iar buzele tale slobozeau peste ele săruturi angelice.
   Toamna este anotimpul tău pentru iubire şi noi începuturi. Este timpul din care curg secunde norocoase asupra trupului tău. Ploile ei sunt şoaptele umede ale inimii tale care te ajută să îţi faci intrarea  în spectacolul lumii. În fiecare strop de ploaie ce curge din norii plini de speranţe, ascunzi o dorinţă căreia îi dai aripi de reuşită. Ei îţi crează calea pe pământ, iar aspiraţiile tale îşi vor găsi destinaţia, pentru că ai ales să te înalţi cât mai sus în lumea ta. Născându-te toamna, în sufletul tău va licări mereu reflexia acestui anotimp, iar tu vei fi dispus întotdeauna să-i ţeşi ie aurie din razele viselor tale. Vei împleti gânduri de vrajă, mireasmă de crizanteme, farmec ruginiu şi petale de soare melancolic.

Napoleon Bonaparte


"Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe deși nu ai putere.

Deschiderea anului şcolar 2013-2014, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila



       Astăzi, luni, 16 septembrie 2013, clopoţelul şi-a chemat preşcolarii, şcolarii şi liceenii în instituţiile de învăţământ din toată ţara.
      La Şcoala Gimnazială Movila Miresii, deschiderea anului şcolar 2013-2014 s-a făcut într-un cadru festiv, de unde nu au lipsit emoţiile şi zâmbetele de revedere după perioada vacanţei de vară.
         Prezente la ceremonia de deschidere a anului şcolar au fost autorităţile locale movilene, prin persoana domnului primar Dumitru Panţuru, dar şi reprezentanţii Bisericii, preoţii Marius  Sinca  şi Stelian Hornea, care au adus binecuvântarea lor, la început de drum, tuturor elevilor.
        Cuvântul de început a aparţinut preotului Sinca Marius, care a revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi cei prezenţi, elevi, părinţi, cadre didactice şi care a fost purtătorul mesajului  de încurajare, din partea ÎPS Casian Episcop al Dunării de Jos.
       Vorbele preotului au îndemnat la rugăciune către Duhul Înţelepciunii, către Duhul Înţelegerii, ca să ne deschidem mintea şi cugetul spre învăţare. Dumnezeu ne va asculta şi ne va întări în tot ceea ce avem de realizat, dacă îi vom cere, a subliniat, în final, acesta.
    Primarul movilean, domnul Dumitru Panţuru, după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a asigurat conducerea şcolii, elevii şi pe părinţii acestora, de sprijinul său şi al instituţiei pe care-o reprezintă şi le-a urat învăţăceilor să aibă succes, să-şi asculte dascălii şi să dea performanţă în procesul educativ. De asemenea, a reamintit că, în curând, terenul de sport, situat alături de şcoală, va fi gata, iar elevii se pot bucura de el. Şi-a încheiat discursul cu urările de sănătate şi putere de muncă adresate părinţilor, pentru a putea veghea paşii propriilor copii.    
      Atmosfera a fost plină de bucurie, dar şi de emoţie, emoţii venite nu doar din partea elevilor, ci şi a cadrelor didactice, în special al acelora care au venit, pentru prima dată, în şcoala movileană.
  Cu glasul plin de emoţie, directorul şcolii, doamna prof. Mirela Brezuică, şi-a reamintit cum a fost prima sa zi, din viaţa de şcolar. Cum a înţeles atunci, că învăţătoarea i-a fost a doua mamă, fiind o îndrumătoare, nu doar a cunoştinţelor, ci şi  a minţii şi sufletului, sentiment ce a încercat să-l transmită şi micuţilor care au păşit pentru prima dată în şcoală. Cuvintele de încurajare şi Bun Venit! le-a adresat tuturor copiilor înscrişi în sistemul educaţional movilean, dar a făcut şi urări speciale bobocilor care au fost cuprinşi în clasele pregătitoare.
Cu deosebit respect, a prezentat întregul corp profesoral ce funcţionează în această instituţie de învăţământ preuniversitar, cărora le-a dorit un an plin de reuşite alături de elevii lor.
    Tot din cuvintele directorului, elevii au înţeles că porţile înţelepciunii le sunt deschise, cu uşurinţă, dacă frecventează mediul şcolar. Adevăratele repere ale vieţii le vor găsi aici, prin cadrele didactice foarte bine pregătite, care le vor insufla dorinţa de învăţare, îi vor ghida în lumea cunoaşterii şi îi vor ajuta să descopere în ei competenţe şi aptitudini diverse.
            Ambientul plăcut din sălile de clasă a risipit repede emoţiile celor prezenţi, dar şi neliniştea părinţilor, ce şi-au însoţit copiii, în această zi specială din viaţa lor, şi care, s-au convins că şcoala este pregătită să-şi primească elevii.
            Şi totuşi, cele mai tari bătăi de inimi au fost în piepturile micuţilor şcolari din clasa pregătitoare, deoarece statutul lor de grădinari s-a schimbat, ei devenind şcolari. Probabil se întrebau: Oare cum va fi  în clasa pregătitoare? Cum va fi doamna învăţătoare? Oare ne vom mai putea juca aşa cum o făceam la grădiniţă?
    Toate aceste întrebări şi-au găsit răspuns, deoarece cele trei cadre didactice movilene, care au preluat în acest an clasa pregătitoare, au explicat că activităţile şcolarităţii se vor desfăşura după o programă special concepută pentru micuţi, din care nu va lipsi jocul. Astfel, copiii vor învăţa prin joc multe conţinuturi şi-şi vor însuşi competenţe ce îi vor ajuta să se descurce în activităţile lor de zi cu zi.   

A început un nou an şcolar, 2013-2014

      Anul şcolar 2013-2014, începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: 
    Semestrul I, cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013. În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014. Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014. Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014.
    Semestrul al II-lea  va debuta cu perioada de : cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014. Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marţi, 22 aprilie 2014.
Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014, iar vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014.

La mulţi ani, mie! Astăzi este Sf. Mucenic Corneliu Sutaşul



   Mulţumesc tuturor care şi-au amintit că astăzi este ziua mea onomastică!
  






















Pomenirea Sf.Mucenic Corneliu Sutaşul – 13 septembrie





“Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit?

Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.”

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Bogaţii şi săracii

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

Prea multă vorbă pentru nimic

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răstur¬nat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el.

Dezamăgirea

   
   
    Atunci când iluziile ţi se pierd într-un spaţiu gol, în suflet ţi se cuibăreşte dezamăgirea. Când apare, este precum ropotul scurt de ploaie, care-ţi erodează fiinţa, zdrenţuind-o în câteva clipe. Când îţi faci o speranţă, iar aceasta din diverse motive îţi este înăbuşită, aripile ce-ţi crescuseră, se frâng instantaneu.
  Câteodată te învinovăţeşti, crezând că dacă te-ai fi străduit mai mult, poate, ai fi încărcat mai mult tabloul aşteptărilor. Pot surveni în oricare plan al vieţii tale, însă cele mai grele, ai învăţat că sunt dezamăgirile din dragoste. Atunci când simţi că primeşti doar o iubire de ocazie, în schimbul unei iubiri întregi, profunde, ce o aşterni înaintea cuiva. Vrei să înveţi lecţia iubirii în fiecare zi, eşti un elev ascultător şi aştepţi să primeşti o notă bună. În schimb... ţi se oferă corigenţe, doar jumătăţi de măsură şi, firesc, atunci apare deziluzia. Îţi pui sufletul în palma persoanei dragi,  în speranţa că va revărsa asupra sa pocalul plin al iubirii. Te alegi doar cu un strop, care nu poate acoperi nevoia de dragoste a fiinţei tale. Ai nevoie de talerul plin al iubirii, pentru că, tu l-ai încărcat pe cel din partea ta, simţind  că doar aşa îţi poţi umple sufletul cu căldura ei. Însă... dacă aşteptările îţi sunt prea mari, sau adresate unei persoane nepotrivit aleasă, dezamăgirea reuşeşte să lase răni adânci! Din ele ţâşneşte continuu sângele... şi lacrimi cu care pământul se îneacă... şi florile ating ofilirea... căci, visul tău nu atinge împlinirea şi, astfel, reuşeşte să sape adânc în el, plânsul dezamăgirii. Şi te descurajezi, nu mai vezi limpede lumea din jur. Nu îţi mai pasă de idealurile tale. Iar semnele ce-ţi jalonau drumul, par a fi dispărut. În realitate, ele rămân acolo, doar tu nu le mai poţi observa. Lacrimile dezamăgirii îţi înceţoşează privirea şi, astfel, te împiedici şi cazi. Şi simţi cum te scufunzi... şi, parcă, nu ai putere să închizi uşa în urma ta. Chiar dacă dezamăgirea devine trecut, cu fiecare zi ce se scurge, tu rămâi ancorat în ea. Nu mai poţi privi înainte. Şi asta, doar pentru că ai simţit cum mâna iubirii s-a desprins de tine.

Treci...


Clipe se scurg prin fluxul vieţii
risipindu-se peste fiecare particulă de materie.
Sufletul tău, înlănţuit de prezent
până la limita suportabilităţii,
priveşte umil către dorul
ce-ţi deschide  poarta încercărilor
şi te invită să-l  treci...
Priveşti spre el ca-ntr-o oglindă
în care-ţi aranjezi faldul greu al singurătăţii
şi pentr-o secundă
te laşi pătruns de lumina dorului
ce te străbate
şi îndrăzneşti...

Iubire ucisă


Îi văd ochii biciuiţi,
de ale tale cuvinte.
Îi văd paşii zdrobiţi,
de şoapta-ţi ce iarăşi o minte.
O văd printre lacrimi căzând,
cu mâna spre cer căutând,
a inimii tale-ndurare.
Iubirea ce ieri adorai
astăzi grea cruce-i ridici
şi-n rece mormânt o arunci.

Am cerut ...


Am cerut tainic în noapte
Stelelor ca să te uit,
Să nu mai simt blânde şoapte,
Prin gândirea-mi de argint.

Am cerut cu glas zadarnic
Inimii să nu te vrea,
Şi i-am zis vântului grabnic
Mării ca să mi te dea.

Iară vina ce-am purtat-o
De a te iubi nespus,
Peste lacrimi am turnat-o,
Să alunece-n abis...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi !

de Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.