Dragoste necondiţionată...

     Proprietarul unui magazin bătea un ultim cui pentru a fixa o mică bucată de
lemn în dreptul uşii de la intrare: "Caţelusi de vânzare". Şi cum astfel de
anunţuri au darul să trezească foarte uşor curiozitatea copiilor, nu după
multă vreme, în magazin intră un baieţel.
- Cât costă un caţelus? - îl întrebă baieţelul pe vânzator.
- Depinde, răspunse acesta, între 30 şi 50 de dolari.
Baieţelul băgă mâna în buzunar şi scoase ceva marunţis.

Am doi dolari şi jumatate. Îmi daţi voie să-i văd?

Vânzătorul zâmbi înţelegător şi fluieră scurt. De după tejghea apăru Lady,
îndreptându-se grăbită spre stapănul ei, urmată fiind de cinci căţeluşi.
Unul dintre ei rămase mult în urmă. Baieţelul observă imediat că puiul avea
un handicap la una dintre labuţele posterioare.
- Ce are caţelusul? - se interesă el la vânzător.
Barbatul îi spuse că dupa afirmaţiile veterinarului, căţeluşul avea o
malformaţie din naştere şi avea să şchiopăteze toată viaţa.
- Pe ăsta vreau să-l cumpar! - exclamă baieţelul.

Sclipirile de diamant ale zăpezii...

   


 Chiar dacă astăzi, 21.12.2012, în ziua solstiţiului de iarnă, nu a avut loc ,,Apocalipsa” după cum anticipau diverşi prezicători, eu trebuie să merg la serviciu.

   Seara şi-a despletit deja marama, iar cerul cerne fără oprire fulgi de zăpadă în sclipiri fine de diamant, fără să ţină cont de sumbrele previziuni ce-au circulat pe toate liniile de comunicaţii, privitoare la această zi..

   Cu rucsacul în spate, înfofolită în căldurosul meu cojoc, mă îndrept către locul meu de muncă. Mă aşteaptă o tură de noapte şi sunt fericită că ies din casă pe o asemena vreme, numai să fiu martoră la spectacolul iernii, să simt sub tălpile cizmelor covorul pufos de nea ce scârţâie plăcut cu fiecare păşire pe străzile mele movilene.

   Deşi drumul de acasă până la locul de muncă l-aş fi parcurs în aproximativ 15 minute, într-o zi obişnuită, de această dată mi-am luat o marjă de timp semnificativă (ca să nu întârzii la program, desigur!) numai să mă pot opri la fiecare neon aprins din drumul meu (iluminatul stradal) ca să admir zborul fluturilor de nea străbătuţi de  razele luminii.

   Mi-am amintit de copilărie, de acele ierni lipsite de griji când mă cuibăream lângă soba fierbinte, ascultând trosnetul lemnelor de salcâm, tăiate din curtea noastră, ce ardeau pe vatră.

    Mi-am amintit de iernile când mama ne povestea despre zăpezile mari de pe meleagurile sale natale, ieşene şi, parcă, aş fi vrut să întorc timpul cu 20 de ani...

Oamenii lup...

   Se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi, să întâlnim, la un moment dat, oameni ale căror instincte sunt asemeni animalelor, în speţă...  ale lupilor.

  Cum viaţa nu m-a iertat nici pe mine de la genul acesta de întâlniri, mi-a fost dat să simt din plin magnetismul acestor oameni -  oamenii lup.

  Ceea ce am admirat la ei mereu a fost curajul, tenacitatea, perseverenţa, încrederea în forţele proprii şi plăcerea de a risca, adesea,  înfruntând situaţii periculoase.

  Sunt oamenii jurămintelor pe care nu le încalcă niciodată, preferând să-şi dea viaţa la nevoie,  numai să respecte un legământ. Pot fi luminoşi ca soarele, iar în următoarele clipe pot fi ucigători precum o furtună, duioşi ca apa de munte sau agitaţi ca o mare învolburată...

Întâlnirile întâmplătoare ale destinului...

Uneori ne aduc linişte, alteori zbucium...

Uneori ne alină rănile, alteori le adânceşte pe cele vechi...

Uneori ne aduce iubirea, alteori iluzia ei...

Şi, totuşi, este bine să le acceptăm pe toate, deoarece ne amintesc că viaţa este acea ,,păşire” alături de persoanele întâlnite în călătoria vieţii...

 

Ochii sunt făcuţi şi să strălucească, dar şi să plângă... să ardă ca jăratecul, dar şi să strecoare dureri surde, tăceri apăsătoare... De aceea se spune că oamenii trebuie să-şi petreacă viaţa aşa cum aleg, să greşească alături de alţi oameni, să vadă unde anume au greşit şi să se căiască, să înveţe din greşeli, dar să continue să trăiască...

Din cerul luminos şi sfânt, coboară Domnul slavei pe pământ...

   Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, din judeţul Brăila, au realizat vineri, 21 decembrie 2012, un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Reuşita evenimentului s-a datorat nu doar elevilor colindători, ci şi cadrelor didactice movilene care i-au îndrumat cu pasiune, sub privirea ocrotitore a directorului acestei şcoli, profesor Mirela Brezuică.

  Ochii copiilor în care s-au aprins preţ de două ore cât a ţinut acest spectacol, lumina stelei de la răsărit, dar şi glasurile lor ce păreau a fi clinchete fermecate de clopoţei, au trezit în interiorul fiecărei persoane prezente în sala de sport a şcolii, locaţia evenimentului, o bucurie aparte, celebrarea sărbătorilor de sfârşit de an, fiindu-ne dragi tuturor.

  De la vestirea Domnului Preabun ce s-a născut în sălaşul lui Crăciun, la îndemnul fiecărei gazde de a-şi pregăti casa şi masa cu de toate, până la colindele tradiţionale din zona brăileană, ,,Capra” şi ,,Pluguşorul”, repertoriul elevilor a stârnit aplauze continuu.

  S-au recitat poezii, s-au cântat tulburătoare colinde şi, parcă, pe chipurile rumene ale copiilor ce-au încântat audienţa, se vedeau aripi de îngeri ce-i mângâiau, aprinzându-le în priviri luminile magice ale copilăriei, pe care, - să dea Dumnezeu! - să nu şi le stingă niciodată.

   S-a urat de sănătate, de belşug şi de iubire şi s-a amintit cât de important este să regăsim în sufletele noastre Spiritul Crăciunului, trezind puternic dorinţa de a dărui şi a ne transforma inimile în iesle sfântă unde se va naşte pruncul Iisus. Cu alte cuvinte, ni s-a amintit că singura unitate de măsură ce ţine de ,,a fi” al fiecăruia este iubirea, cu petalele sale speciale: iertarea, speranţa, credinţa.

  Numai aducând prinos de mulţumire copilului Hristos şi făcându-i permanent loc în casa sufletului nostru vom putea deveni mai buni.

  Să cânte cerurile, bucuria să ne aprindă inimile, iar mărturisirea greşelilor să ne aducă iertarea mult râvnită. Acestea au fost principalele mesaje ce s-au desprins din cântul copiilor movileni ce ne-au colindat cu inimile pline de veselie.

  Aşadar, culcuş înflorat de brocart imperial să ne fie inimile în prag de sărbători, în care să aşezăm cununi de crini, flori dalbe şi scutec sfânt de iubire.

  Răsună iar spre seară / Al clopotelor cânt / Căci vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ”

    Sărbători binecuvântate, vă doresc!

Cornelia Vîju

Colindătorii s-au oprit şi la Primăria Movila Miresii...

      Vineri, 21 decembrie 2012, un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, coordonaţi de cadrele didactice prof. Gheorghieş Maria şi înv. Ionel Laurenţiu, a mers să colinde autorităţile movilene.
  Cu inima deschisă, primarul movilean, Dumitru Panţuru a primit grupul colindătorilor, pe care, după cum este obiceiul l-a răsplătit cu generozitate.
  Aşadar, lăudând pe Domnul, vestindu-i Naşterea pe care o vom sărbători pe 25 decembrie a fiecărui an, glasul copiilor a răsunat de bucurie, prin văzduhul plin de flori şi steluţe de argint, iar clinchetul clopoţeilor a răscolit, măcar pentru câteva clipe, inimile celor care conduc comunitatea movileană.
 
    Sărbători pline de iubire!

Cornelia, chemându-l pe Moş Crăciun...

Către Moş Crăciun....

     Căsuţa mea este cea micuţă, de pe strada Zorilor, Moşule! Să o găseşti negreşit! Am fost atât de cuminte!!!

         ,,Sfintele sărbători să vă aducă magia plină de sfinţenie a iernilor copilăriei, a poveştilor din jurul bunicilor şi celor dragi, a colindatului cu clopoţei şi beteală strălucitoare, a atmosferei pline de taină şi profunzime, care ne pătrundea pe fiecare şi pe toţi împreună.

Să avem timpul şi odihna interioară de a ne bucura de colinde, de urările autentice, izvorâte din înţelepciunea moşilor şi strămoşilor, de bradul verde şi semeţ, care ni se părea odinioară că ajunge până la cer şi până la îngeri.

Să cântăm sufletului nostru O, ce veste minunată!...

Din ANI DE LICEU...

Atunci când  zidurile sunt în noi...

    De când mă ştiu am considerat că nimic nu este întâmplător în viaţă, că fiecare om care ne intersectează drumul vieţii la un moment dat, o face cu un motiv, că nimic nu este la voia hazardului, iar Universul are legile lui nescrise, care se respectă mereu.        

   Printr-o conjunctură favorabilă a vieţii, am ajuns să dialoghez cu domnul profesor Gorincu, un om de aleasă ţinută, care, după ce rosteşte câteva fraze te face să crezi că-l cunoşti de când lumea devenind cel mai iscusit confesor şi partener de discuţie.

      Eram la serviciu, era o zi de vară când m-a sunat prima oară. Pe tavanul laboratorului se desenau răzleţ câteva raze roşietice ale unui asfinţit superb. Mi-am amintit această imagine, tocmai pentru că am considerat că era un semn a ceea ce avea să mi se întâmple, respectiv că urma să aud o voce distinsă, aceea a profesorului Gorincu.

      Au trecut câteva luni de atunci, de la prima noastră convorbire şi, iată că, într-una din serile trecute primesc un nou telefon de la profesor în care îmi face o propunere de nerefuzat, aceea de a îndrăzni să-mi aştern amintirile din liceu pe o foaie albă de hârtie, spre a fi publicate într-o carte la care domnia sa lucrează şi unde am fost invitată să colaborez.

  ,,Ani de liceu”, ca şi cum vocea Stelei Enache a pătruns într-o fracţiune de secundă pe fir, minţile noastre începuseră deja să simtă versurile acestui minunat cântec.

   Oare, cum să-i spun profesorului că eu nu am amintiri atât de speciale din perioada liceului? Şi, mi-am zis că ar fi o lipsă de respect să refuz această onoare şi să nu încerc să deschid, aşa cum vor face mulţi foşti elevi, albumul amintirilor de liceean, indiferent de ce voi găsi acolo.

   Să urci treaptă cu treaptă a vieţii, să te ridici atunci când cazi şi să regăseşti în tine puterea de a o lua de la capăt, cred că a fost motto-ul după care m-am ghidat ani de-a rândul.

   De câte ori încercăm să pătrundem în propria minte ne descoperim limitele, frământările, debusolările dar, suntem datori pentru urmaşii noştri, pentru generaţiile ce vor veni, să depăşim aceste temeri şi să devenim exemple pentru că doar aşa putem evolua, putem deveni învingători, putem excela.

  Aşadar, dau ceasornicul timpului în urmă cu 20 de ani, undeva în anul 1993, anul absolvirii mele. Şi-mi amintesc de momentul când am păşit pentru prima dată pe poarta liceului pe care eu l-am frecventat, respectiv ,,Grupul Şcolar Agricol Brăila”.

Dacă...

Daca niciodata nu ai fi simtit suferinta, 
Cum ai sti ca EU sunt un Consolator?

Daca niciodata nu ai facut o greseala,
Cum vrei sa stii ca EU sunt un

La mulţi ani, de Sf. Nicolae!

 Prin ruga Sfântului Nicolae, DUMNEZEU să ne binecuvânteze cu sănătate, credință, iubire și împliniri, întru mulți ani

Povestire Zen

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen.

...

Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar...

Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.

Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.

Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Bărbatul şi femeia,

de Victor Hugo
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi, 
Femeia cel mai sublim idol. 
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, 
Iar pentru femeie un altar; 
Tronul exalta, altarul sfinteste;
Barbatul este creierul, femeia este inima, 
Creierul primeste lumina, 
Inima primeste iubirea. 
Lumina fecundeaza, inima reinvie;
Barbatul este puternic prin ratiune, 
Femeie invincibila prin lacrimi, 

Cântec de dor - Nichita Stanescu

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au curtreierat nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici

Unui îndărătnic

de Ruse Ion 

Nu vreau să mă întind la vorbă,
În expozeu, vreau să fiu scurt
Cândva m-am fript şi eu cu ciorbă
Şi tot nu suflu...

Femeia îndărătnică - poveste din folclor-

Se însurase bietul om şi-şi luase o nevestică, de nu cred să fi mai avut pereche în lumea asta, de hapsînă, ţîfnoasă şi încăpăţînată ca dînsa. Îi spunea bărbatu-său mai cu binele, mai cu răul... Aş ! Ţi-ai găsit ? ! — Femeie hăi, coasă-mi cămeşa ceea azi ! — Ba n-am s-o cos ! — Femeie hăi, fă cutare lucru ! — Ba n-am să-l fac ! Şi aşa la toate. Ce-i spunea bărbatu-său să facă, nu făcea, să o pice cu lumînarea, ci făcea ce-i trăsnea prin minte şi avea poftă. Şi de bărbat n-asculta. Merge aşa o zi, două, nouă, o lună, un an, femeia o ţinea tot pe-a ei.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

................................................................................

Aprindeţi-vă candela sufletului în fiecare zi...

          Ne îndemna un mare înţelept...
Şi...


   Să rostim zilnic, indiferent unde suntem  şi  indiferent ce facem , rugăciunea  inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

La mulţi ani, mie!

 

De ziua ta

de Traian Dorz

Un suflet bun să ai
și-un gând frumos 
în faptă și în grai
pentru Hristos,
cu dragoste și-avânt
spre tot ce-i drept și sfânt
așa-ți dorim așa
de ziua ta.

Lasă-mi, toamnă...

de Ana Blandiana

                        Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

                        Uite, ochii mei ţi-i dau.

                        Ieri spre seară-n vântul galben

                        Arborii-n genunchi plângeau.

                        Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

                        Fulgeră-mi pe frunte mie.

                        Astă-noapte zarea-n iarbă

                        Încerca să se sfâşie.

Acolo unde cred că eşti...

de Constanţa Buzea

                       Acolo unde cred că eşti

                        Nici trenurile nu străbat

                        Acolo ca de sticlă par

                        Pădurile de brad brumat.

                        Tot mai departe simţi şi taci

                        Adăugat la rest mereu

                        Şi nu mai pot înainta

                        Decât pierzându-mă şi eu.

Despărţire

       de Elena Farago                

                        În mohorâta dimineaţă

                        
                        Mijesc luminile ca-n fum,

                        Şi parcă dincolo de drum

                        S-a isprăvit cu orice viaţă,

                        Că nu mai poţi zări, de ceaţă,

                        O streaşină, un pom, un fum...

Pavel Coruţ spunea....

În ,,Către culmile succeselor” că:

   Dragostea adevărată nu cunoaşte vârstă înaintată. Ea începe în adolescenţă şi termină cu ultima suflare.  Forţa dragostei izvorăşte din sentimentul de siguranţă afectivă, sentiment mai puternic decât multe altele.

  Dragostea nu poate fi minţită în nici un fel. Dragostea nu e oarbă. Dimpotrivă, ea vede cu alţi ochi persoanele iubite. Ea vede în profunzimea sufletelor trecând de ambalajul de carne perisabilă, de convenienţele economice şi sociale. Ea vede că persoana iubită e singura pentru care merită să trăiască, că fără ea s-ar usca şi ar muri. Aceasta înseamnă dragostea adevărată. Un sentiment arzător, atotputernic, curat şi pur, care depăşeşte orice frână, orice obstacol, orice convenienţă. Din păcate, ea se întâlneşte mai greu...

  Dragostea adevărată mişcă lumea.

Dumnezeu îţi dă...

     întotdeauna puterea de a iubi din nou...suferinţa din dragoste îşi are rolul său.
    Divinitatea nu uită niciodată să umple golul din sufletul nostru cu bucurie şi să ne arate drumul către desăvârşire

De ce se sting iubirile atât de repede?

 

   Pentru că Dumnezeu lipseşte din acea iubire, pentru că chiar dacă la un moment dat partenerii se potrivesc, această potrivire dispare, pentru că...aşa suntem creaţi, incompleţi, tocmai pentru a ne completa unul pe celălalt...iar dacă dăruirea sufletească lipseşte dintr-o iubire, totul va pieri. 

   Aşadar, să nu ne mai mirăm că nu toate marile iubiri trec proba timpului, iar unele se sting

T. Arghezi

  ,,Câtă smerenie îmi frânge degetul ca un genunchi în secunda întâlnirii penei cu hârtia! Mi-e frică în fiecare zi să nu o mâzgălesc în deşert şi-i caut cusături diafane şi aţă de safir pentru cinstirea ei imaculată şi a soarelui aşternut pe zăpadă şi pe

Luceafărul - fragment-

.............................................

- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează !

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Să nu răneşti niciodată...

O femeie îndrăgostită... lacrimile ei se vor transforma în perle şi se vor ascunde în adâncul mării

Carnea sufletului...

...sângerează de câte ori TU uiţi de mine