Din înţelepciunea indiană...

„O, nerodule, bucură-te de prostia cea uşor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă şi vorbeşte mult, doarme zi şi noapte, nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste şi la ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… şi trăieşte mult.”

Despre prostie ...în Mahabharata

„Fericită este viaţa celor proşti care nu ştiu ce înseamnă defecte şi care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înşişi vrednici de ocară, ei spun că alţii sunt aşa.”

Sfada degetelor

- Eu, fiind fratele mare

se cuvine ascultare

să îmi daţi,

zise degetul cel mare

către ai săi patru fraţi.

- De acum să ştiţi cu toţii

numai eu am să conduc

pentru că voi nici o frunză

făr’ de mine

n-aţi putea

să adunaţi.

Ia cuvântul arătătorul

şi vocea îşi drege-ncet:

- Să ştii, frate, fără mine

multe nici tu nu poţi face,

forţa ta e drept, e bună,

dar nu e destulă, frate.

Povestea fluturelui...

    Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul.

Nisip şi pietre...

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”

Rândunica

A sosit la cuib o rândunică

Şi mi-a zis că vara sa mai mică

Vrăbiuţa, tare mult i-a mai dus dorul

Şi mereu în zare i-a căutat zborul.

Cât a fost plecată prin nemărginit

Cuibul dintre ştreşini cu drag a-ngrijit,

Ca să fie în orice clipă pregătit

Pentru rândunica ce ar fi venit.

Zi de primăvară

Pe câmpii caleşti de flori,

Prin ogor semănători,

Pe cer  stoluri de cocori

Şi-un vânt lin mângâie nori.

Înfloritele poiene,

Ne încarcă de parfum,

Chiar şi iarba din vâlcele

Toată este verde-acum.

Să râzi, copile!

LA MULŢI ANI, micuţa mea prinţesă!

Să râzi copile-n orice clipă!

Să râzi şi jocul să îţi joci,

Râzând o lume se ridică,

În jocul tău magie porţi.

Să râzi copile-n zori de ziuă,

Spre cer surâsul să-ţi îndrepţi,

Spre zări senine ce-or să vină

Din  lumea tainică din cărţi.

De Sf. Gheorghe...

   La mulţi ani! fiicei mele Georgiana şi tuturor celor care poartă numele acestui sfânt...
 

Cel din urma vis

         
conform Wikipedia, enciclopedia liberă

Veronica Micle
Naștere	22 aprilie 1850 Năsăud
Deces	3 august 1889 (39 ani) Văratec
Profesie
Naționalitate	Romana
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Romantism
Specie literară	Poetic
Note

Veronica Micle, n. Câmpeanu a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.

de Veronica Micle

O visul meu cel mai slavit, 
Frumos si cel din urma,
Asa cum dulce te-ai ivit
Te stinge si te curma.

Caci e demult de când am pus
Inimii mele paza,
Si-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii sa nu creaza.

Cântec de primăvară

de Nichita Stanescu

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Oameni cu suflet de copil

     Unul din cele mai minunate daruri pe care ni le-a făcut Dumnezeu sunt copiii. Din clipa în care cresc şi descoperă farmecul jocului, universul lor se schimbă, iar chipul le este din ce în ce mai plin de lumină. Cine nu-şi aminteşte de această magică perioadă a vieţii? Oare cine, atunci când se oglindeşte  în ochii unui copil, nu simte că viaţa este frumoasă şi că totul este posibil?

  Tocmai din acest motiv, una din preocupările adulţilor, ar fi aceea de a le asigura un spaţiu de joacă cât mai plăcut, cât mai bine amenajat.

  Astfel de terenuri de joacă se obişnuia, cu ani în urmă,  să se construiască doar la oraş, iar copilul care locuia la bloc, într-un spaţiu restrâns , avea în acest fel unde să zburde şi să-şi petreacă clipele libere alături de cei de-o vârstă cu el. Îmi amintesc că atunci când fetiţa mea era mică, (acum este deja adolescentă!) obişnuiam, la sfârşit de săptămână, să o duc la oraş, să petrec alături de ea câteva ore bune în parc, de unde, cu greu o puteam dezlipi de tobogane şi leagăne. Chiar dacă-i amenajasem acasă un micuţ leagăn şi un spaţiu de joacă, cu nisip şi jucării, un colţişor al său deci, tot mai minunat era acolo, la oraş, unde se întâlnea şi cu alţi prichindei şi unde jocul devenea mult mai atractiv.

  Dincolo de programul pe care-l desfăşoară în mediul formal, în grădiniţe şi şcoli, copiii noştri au nevoie de un spaţiu recreativ, pentru o creştere armonioasă din toate punctele de vedere: cognitiv, afectiv şi psihomotric. Fiindcă copiii trebuie permanent să interacţioneze cu cei de vârsta lor, pentru a se putea integra cât mai bine în societate, pentru a-şi picta cu emoţie în suflet o poveste în fiecare zi.
   Şi pentru ca poveştile lor să aibă permanent o notă de originalitate, se impune ca cei care sunt în fruntea unei comunităţi, să se gândească permanent la ei, să le creeze un mediu propice, să le amenajeze spaţii de joacă în care ei să se simtă bine şi în siguranţă.

Facebook-ul, o modalitate de a comunica permanent unii cu alţii...

   Îmi amintesc că, în urmă cu mai bine de un an, nu ştiam prea multe despre acest modul social. Însă, într-o dimineaţă, ascultând pe un post de radio, o emisiune matinală, una din întrebările prezentatorului din acea zi, suna cam aşa: ,, - Mai există cineva în ţara asta care  nu are un cont facebook?” Hm! Eu, mi-am zis în gând....

  Şi iată cum, după acest moment, am decis să intru şi eu în această ,,mare de prieteni”.

  Deşi nu atribuiam mult timp navigării pe această reţea de socializare, trebuie să recunosc că la scurt timp am descoperit beneficiile sale. Am regăsit câţiva  prieteni plecaţi din ţară, despre care nu mai ştiam nimic de mult, am reuşit să comunic cu oameni deosebiţi, să fac schimb de impresii şi de idei, să aflu despre realizările profesionale ale celorlalţi şi să mă bucur alături de ei; să ofer o floare şi o urare frumoasă de ziua unei persoane, şi astfel, să strecor un strop de bucurie în colţişorul fermecat al sufletului cuiva... Să fiu invitată la evenimente, să aflu imediat cam ce se mai întâmplă prin lumea aceasta, să-mi readuc în prim-planul gândurilor vorbe de duh ale marilor înţelepţi, cuvinte care mă determinau, uneori,  să mă opresc o clipă din activitatea mea şi să observ că... uitam să-mi trăiesc viaţa şi, fără să-mi dau seama, mă lăsam trăită de ea.

  Am câştigat mulţi prieteni valoroşi pe care am simţit că Universul mi i-a trimis în momentul potrivit, tocmai prin intermediul acestui site, dar am şi pierdut oameni la care ţineam enorm, tot prin acest mijloc, căci din postările pe care le făceau, am surprins trăsături negative ale personalităţii lor, ştiut fiind că acţiunile cuiva sunt un indiciu valoros al propriului lor caracter. Şi... mi-a fost mult mai simplu să fac o selecţie între oamenii din jurul meu, să aleg grâul de neghină, cum se spune.

Zidurile din suflete

 

Într-un sat aflat la o răscruce de drumuri un ţăran a descoperit o comoară. Săpa în curte când, la un moment dat, a găsit câteva pungi mari, pline de galbeni. Ţăranul acesta era văduv şi nu avea copii. Banii erau foarte mulţi, şi el i-a dat primarului, ca să îi împartă cu ceilalţi oameni din sat.

Satul cu oameni modeşti se transformase într-un sat cu oameni bogaţi. Ca să îşi cheltuiască banii, ei au început să îşi cumpere tot felul de lucruri, şi multe din ele nici măcar nu le trebuiau.

Cel mai lacom dintre ei era primarul. Se dusese vorba că, în loc să împartă comoara în părţi egale fiecărei gospodării, el îşi păstrase mult mai mult decât ar fi trebuit. Ca ceilalţi oameni să nu ştie ce strânsese în curte, primarul şi-a înconjurat-o cu ziduri înalte şi groase. Încetul cu încetul, ceilalţi i-au urmat exemplul, şi şi-au construit ziduri împrejurul curţilor. Le-au făcut înalte, ca ale primarului, dar subţiri, ca să nu dea prea mulţi bani pe materiale. Satul semăna cu o cetate, cu un labirint de piatră. Fiecare şi-a pus la porţi paznici bine înarmaţi, angajaţi din satele vecine.

Panait Istrati

   Panait Istrati (n. 10 august 1884 Brăila — d. 16 aprilie 1935, București, cu numele la naștere Gherasim Istrati) a fost un scriitor român de limbă română și franceză.

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. 

  Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Despre trădare...

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. (Iulius Cezar)

Cine trădează va fi trădat.(Marin Preda)

Dacă cineva te–a trădat o dată, este vina lui. Dacă te trădează a doua oară, este deja vina ta.(autor necunoscut)

Epilog sentimental

   de Ion Minulescu


Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!...
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...

Antologie poezii...

Cu patria în suflet...redactor: Romeo Tarhon

Fănuş Neagu – cioplitor în marmura sufletelor noastre

    De ziua marelui scriitor, de dimineaţă, am căutat cu-nverşunare un petec de cer primăvăratic,  însă ceaţa groasă, m-a determinat să cred că afară e toamnă, nicidecum anotimpul poienilor cu narcise galbene. Am respirat uşurată când am decis să pun, în această zi aniversară, pe talgerul sufletului, poveştile scriitorului, încărcându-mi plămânii de mireasma metaforelor sale care îmi răsfaţă gândurile de fiecare dată când le citesc.

  La invitaţia directorului şcolii movilene, prof. Mirela Brezuică, fiind săptămâna şcolii altfel,  m-am alăturat unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, coordonaţi de prof. Ciurc Ingrid şi mi-am mutat inima pe pământul grădiştean care,  astăzi, 5 aprilie 2013, este plin de paşii celor care l-au îndrăgit pe Fănuş Neagu  şi am trecut, cu sufletul plin de emoţie, pragul locuinţei părinteşti a scriitorului şi-am sărutat, nu doar cu inima, leagănul în care a crescut acesta. 

  Ghid în această vizită ne-a fost prof. Nicu Negoiţă, de care, recunosc cu mândrie, că mă leagă o prietenie frumoasă, din 2007, de pe vremea când lucram la un cotidian brăilean.

  Întâmpinaţi de la poartă de chipul marelui scriitor, ce ne zâmbea dintr-un tablou, am păşit cu toţii în Casa Muzeu, iar copiii au fost fermecaţi de povestea casei părinteşti a scriitorului, care curgea lin de pe buzele profesorului Negoiţă, căruia îi aducem încă o dată mulţumiri.  Construită în 1959, după sistemul caselor tip salon, cu sală şi odăi, cu o camera unde erau primiţi oaspeţii (odaia din Crivăţ), casa este plină de lucrurile ce-au aparţinut copilăriei autorului, de unde nu lipsesc icoanele, nici chiar aceea adusă în dar mamei, tocmai de la Ierusalim, de către scriitor.   Costumul de academician, precum şi alte medalii, documente, certificatele de naştere, dar şi cel de căsătorie al părinţilor scriitorului, livretul militar al acestuia, ne-au fost prezentate de către prof. Negoiţă. Chiar şi povestea prin care autorul s-a îndrăgostit de soţia acestuia, d-na Stela Neagu, ne-a fost spusă pe scurt de minunatul meu prieten grădiştean.  De asemenea, prof. Nicu Negoiţă le-a arătat şi explicat copiilor cum se ţeseau covoarele şi alte cuverturi, carpete, preşuri etc. cu ani în urmă, de către Ţaţa Paraschiva, mama scriitorului; cum tatăl acestuia, un vestit lemnar al Grădiştei construia diverse obiecte, o parte din ele fiind exponate în muzeu, dar ne-a vorbit şi despre rudele scriitorului, ba chiar am cerut explicaţii suplimentare despre personajele prezente în fotografiile ce se regăsesc în tablourile casei. 

Fănuș Neagu

S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea-de-Sus din județul Brăila, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

24.05.2011, ora 3.30 a.m.: "...a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» maestrul Fănuș Neagu, ca urmare a unei afecțiuni neoplazice metastazante, consumptive și cu evoluție îndelungată", se arată într-un comunicat al unității sanitare.

Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la spitalul Elias din București.

Søren Kierkegaard

• Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul nu e mai puțin fericit; căci eroul este, ca să spunem așa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit și-n care se desfată pentru că nu mai este el însuși, și iubirea sa poate fi admirație.(...) El își urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăcește pe la ușa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toți să-l admire pe erou precum el însuși și toți să fie mândri de erou, asemeni lui.(...) Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi și noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul și-a desăvârșit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit și el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Tradiţiile - comoara nepreţuită a românilor-

Tradiţii şi  Obiceiuri Româneşti

Proiect Educaţional interjudetean

     Miercuri, 3 aprilie 2013, la Căminul Cultural din localitatea Movila Miresii, judeţul Brăila, s-a derulat o activitate din cadrul proiectului educaţional ,,Tradiţii şi obiceiuri româneşti”.

    Întâmpinaţi încă de la intrare cu sare si cu colacul specific românesc care - de ce să nu recunoaştem? - nicăieri nu este mai gustos, invitaţii şi-au făcut apariţia la ora stabilită, 10.00, când sala a devenit aproape neîncăpătoare pentru cei prezenţi, printre care s-au numărat colegi de la şcolile din judeţele Vrancea şi Galaţi,  invitaţi să vină să cunoască obiceiurile Brăilei. Cum era de aşteptat, elevii movileni şi elevii oaspeţi şi-au făcut daruri încă de la sosire, ca semn al întâlnirii de astăzi.

   Şcoala Gimnazială Movila Miresii a fost organizatoarea acestui eveniment, prin reprezentantul acesteia, director prof. Mirela Brezuică, dar, cum era şi firesc, la activitate au fost prezenţi şi ceilalţi parteneri ai proiectului, respectiv elevii Şcolii Gimnaziale Vădeni, care au venit însoţiţi de directorul acestei instituţii, prof. Steluţa Perianu, dar şi elevii  Liceului de Artă Hariclea Darclee, coordonaţi de prof. Paula Orzan.

   Iniţierea proiectului interjudeţean, Tradiţii şi obiceiuri româneşti, s-a făcut în luna noiembrie 2012, a continuat în decembrie 2012 cu un program de colinde şi rugăciuni dedicate Naşterii Domnului, prezentate în şcoală şi biserică; au urmat în februarie şi martie, ateliere de lucru ale elevilor în cadrul cărora s-au confecţionat obiecte de artă populară, s-au învăţat cântece şi dansuri specifice zonei, iar întâlnirea de astăzi, 3 aprilie 2013, a fost continuarea acestei serii de activităţi tematice din proiect.

   Coordonatoarele acestui proiect sunt minunatele cadre didactice movilene, prof. Florica Munteanu şi prof. Ionica Ciocârlan, ce ne-au impresionat prin dăruirea cu care s-au implicat în această complexă activitate, unde s-a simţit influenţa elementelor educative ce aparţin tuturor ariilor curriculare, deoarece elevii au învăţat să cânte, să danseze, să recite, cunoscând astfel frumoasele tradiţii româneşti şi nutrind  sentimente de respect şi apreciere a valorilor strămoşeşti.

Tradiţii şi obiceiuri româneşti, la Movila Miresii

Astăzi, 3 aprilie 2013, Şcoala Gimnazială Movila Miresii, reprezentată de director prof. Mirela Brezuică, va fi gazda unui Proiect educaţional la nivel interjudeţean, Tradiţii şi obiceiuri româneşti, coordonatorul proiectului fiind Şcoala Gimnazială Movila Miresii, iar parteneri în acest demers fiind: Şcoala Gimnazială Vădeni, Liceul de Artă Hariclea Darclee, Primăria şi Parohia din Movila Miresii.

  Începând cu orele 10.00, la Căminul Cultural situat în centrul localităţii movilene, se vor prezenta câteva tradiţii româneşti. Dansuri specifice zonei Muntenia vor fi aduse în scenă de către elevii Şcolii Gimnaziale Vădeni, elevii fiind coordonaţi de către prof. Perianu Steluţa; obiceiul Coloianului va fi pus în scenă de către elevii Liceului de Artă Hariclea Darclee, coordonaţi de prof. Orzan Paula, iar elevii gazdă vor prezenta o şezătoare, precum şi un ritual de nuntă, sub îndrumarea prof. Munteanu Florica şi prof. Ciocârlan Ioana.

  Toate aceste activităţi prezentate în cadrul acestui proiect vor fi aplaudate la scenă deschisă, nu doar de participanţi, ci şi de către invitaţii speciali sosiţi din Galaţi, de la Hanu Conachi, conduşi de doamna Anghel Mariana, precum şi invitaţi din Vrancea, de la Şcoala Gimnazială Vulturu - Structura Maluri, conduşi de doamna Mitică Fănica.

Concursul judeţean de pictură Culorile Bărăganului, ediţia a V-a

    Este 2 aprilie 2013, când primăvara îşi intră în drepturi şi când ultimele urme ale Babelor se şterg în lumina soarelui zglobiu. Când liliacul dă să înmugurească, parfumatele zambile ne încântă, iar narcisele galbene ne asigură că iarna a trecut. Iarba parcă înfloreşte pe zi ce trece pământul, iar limpezimea cerului este din ce în ce mai pătrunzătoare. În depărtări, vântul primăvăratic mai ridică în rafale câte o frunză uscată ascunsă pe ici-colo, iar zarea pare din ce în ce mai veselă de acest răsfăţ al naturii, datorat cortinei magice a primăverii.

    În comuna Movila Miresii este sărbătoare, căci Şcoala Gimnazială din această localitate brăileană, organizează cea de-a V-a ediţie a concursului judeţean de pictură ,,Culorile Bărăganului”, concurs care se desfăşoară la Căminul Cultural din localitate, al cărui spaţiu a fost amenajat potrivit pentru o astfel de activitate extracurriculară.

    Concursul se adresează elevilor  din clasele I- IV, din judeţul Brăila şi are ca organizatori pe: director al şcolii movilene, prof. Mirela Brezuică, director adjunct prof. Tarţa Mirela, prof. Florica Munteanu, prof. Ionica Ciocârlan şi prof. Vasilica Neacşu.

  Şcoala movileană promovează arta plastică în rândul elevilor  ca  o modalitate  de  educaţie  estetică. Concursul  se  doreşte  a  fi un  stimulent  pentru  evidenţierea  tinerelor  talente,  care  pot  transmite  prin  culoare,  gânduri  şi  sentimente, de aceea, dintre obiectivele acestui concurs amintim: dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de frumosul în arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, precum şi dezvoltarea unor atitudini pozitive prin participarea elevilor la o competiţie judeţeană.

   În această activitate organizatorii au beneficiat, pe parcursul a mai multor ediţii, de sprijinul talentatului artist plastic brăilean, prof. Hugo Mărăcineanu, care a susţinut şi încurajat participanţii să aştearnă pe planşe ceea ce simt ei, viziunea lor asupra minunatelor locuri din Bărăgan. O adevărată lecţie de educaţie plastică au fost cuvintele rostite de profesor în deschiderea competiţiei.