Mi-au atras atenţia cuvintele Georgianei Istrate, care grăiesc un mare adevăr al timpurilor noastre...
Oamenilor le place la nebunie să-ţi pună ei ordine în viaţă, să-ţi arate unde ai greşit şi, ferească Sfântul! să afle că eşti fericit, că atunci chiar devii de neiertat!
Se pare că este o modă să ,,ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala" şi să ne dăm cu părerea despre activităţile celor din jur, fie ei vecini, prieteni, colegi, cunoştinţe sau rude...
Şi... să mai şi îndrăzneşti să ripostezi şi să negi că previziunile lor nu ar fi corecte, chiar că îţi aprinzi paie-n cap, cum se zice.
Aşadar, am rămas surprinsă când am realizat că atât ,,lumea de la ţară" cât şi cea care vieţuieşte ,,la oraş" are atâtea puncte comune! Chiar mă gândeam că lipsa ocupaţiei, care dă multe idei celor cu ,,mintea stătută", ar fi motivul care determină anumite persoane să studieze ,,capra vecinului"...Observ că, dincolo de o educaţie deficitară, există şi o răutate născută din invidie, ce sapă cu gheare de fiară pe obrazul semenului....
Abia acum înţeleg că, de fapt, ceea ce aveam eu de făcut, era să încerc să mă adaptez eu însămi la lumea din jur şi să o accept aşa, cu ,,defectele" sale incorigibile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.