Ne-am întâlnit la început de noiembrie, când
vântul adia ușor legănând frunzele desprinse din copaci, rostogolindu-le
continuu pe trotuarul neaglomerat de trecători. Privind jocul frunzelor, am
observat că multe din ele se opreau lângă gardul unei școli brăilene, pe care erau
scrise, în culori vii, remarci
motivante. Devenisem curioasă să le
citesc și, chiar am făcut-o: Pentru că iubim viața... învățăm, cercetăm, ne jucăm, inventăm,
zâmbim, scriem, trăim, visăm, iertăm, învingem, dansăm, descoperim, desenăm,
pictăm, luptăm . În timp ce le conștientizam, am simțit aroma dulce a
înțelepciunii celui ce s-a jucat atât
de minunat cu ele. Aveam să aflu că era vorba chiar despre intervievata
noastră, directorul acestei școli, profesoara Emilia Marilena Meiroșu.
Zâmbetul larg cu
care ne-a întâmpinat, bunăvoința de a răspunde
provocării noastre, ne-au confirmat părerea că avem în față un om
deosebit care, într-adevăr, are multe de dăruit lumii. Stăpână pe arta
conversației, răspunsurile sale țâșnesc cu repeziciune, unele sunt scurte, la
obiect și transmit siguranța omului care-și cunoaște bine reperele vieții.
Politica este de 17 ani o constantă în
viața sa, iar această fidelitate i-a fost
răsplătită prin nominalizarea, pe listele pentru alegerile parlamentare
din partea Partidului Social Democrat, pentru funcția de deputat. Nu a oscilat
între mai multe partide, a pășit în această
echipă și nu regretă.
Poate că și
politica a fost un vis, dar ceea ce recunoaște cu ușurință este faptul că, în
general, visele și entuziasmul au împins-o înainte . Deși poarta politicii este
largă uneori, drumul nu-i ușor, astfel încât, recomandă celor ce pășesc aici, o
pregătire temeinică și mult curaj.
Conștientizează faptul că schimbările se
produc permanent și că succesul apare doar după multă muncă, atunci când proiectele propuse
sunt duse la îndeplinire. Provocarea, voioșia, implicarea, pasiunea, spiritul
de echipă și experiența acumulată de când a pășit pe scena politică brăileană, au ajutat-o să observe multe din dificultățile
semenilor și au determinat-o să se implice din ce în ce mai mult. Realizează că nu există chei secrete pentru a închide ușa problemelor, ci doar aplicând soluția potrivită ele vor dispărea.
Știe că orice impas este o provocare,
așadar stă în puterea celor competenți să îl rezolve.
Fiind director
și profesor al unei instituții de învățământ, școala este un fel de a doua sa
casă, locul unde petrece mare parte a
timpului.
Ne-a vorbit puțin și despre fiicele sale –
suportul său emoțional - și i-am citit discret în ochi o anumită emoție, nu
doar cea pe care-o observăm la fiecare mamă, ci… armonia aceea a unui om împlinit pe toate
planurile: profesional, familial, politic.
Ascultând-o pe
Doamna profesor Emilia Marilena Meiroșu, ne-am amintit acea regulă a vieții
care spune că: …nu oglinda trebuie
curățată ca să te vezi armonios în ea, ci tu, ca și persoană, trebuie să devii
armonioasă ca să poți reflecta în jur această imagine. Astfel este Emilia
Meiroșu, un om frumos, echilibrat, mereu cu o vorbă bună așezată între pliurile
inimii.
Având dragostea de oameni pătrunsă în suflet,
conștientă fiind că viitorul există dincolo de momentul prezent, a decis să reprezinte interesele brăilenilor și să candideze la alegerile
parlamentare din data de 11 decembrie 2016, susținută fiind de echipa unui
partid ale cărui proiecte stau sub
semnul excelenței.
A îndrăznit! Deoarece crede în
maturizarea societății românești și consideră că situația actuală din țară se
poate schimba în bine, iar incertitudinea care plutește asupra multor
sfere ale economiei poate să dispară,
dacă oameni cu adevărat pregătiți vor
ajunge acolo unde chiar se scrie istoria.
Ne luăm la revedere, iar gândurile îmi șoptesc
cât de mult ar avea de câștigat municipiul Brăila dacă ar avea o reprezentantă
de talia Emiliei Marilenei Meiroșu în Camera Deputaților și câte proiecte
importante ar putea fi promovate dacă competențele sale ar fi valorificate și la acest nivel.
Pe drumul de întoarcere, soarele începuse deja
să dăruiască câteva raze palide pământului, iar priveliștea splendidă a toamnei
părea să ne reamintească cât de frumos devine un om atunci când încearcă să se
dăruiască semenilor săi.
În speranța că am izbutit să vă stârnim
curiozitatea de-a cunoaște experiența vieții de politician a interlocutoarei
noastre, lăsăm întrebările să adune răspunsurile unui om deosebit, Emilia
Marilena Meiroșu!
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.