Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea a III-a

Dacă aruncați o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea  mai importantă reușită?

Pentru mine cea mai importantă reușită profesională este cea prin care am devenit metodist la Liceul Pedagogic Costache Negri din Galați pentru că în momentul acela aveam puțină experiență și am fost, probabil,  cea mai tânără metodistă din țară. A fost momentul când s-au deschis cerurile și, printre stele, am văzut steaua mea. A fost momentul când am intrat în cancelarie, moartă de frică, speriată, cu pașii șovăielnici ai unei foste eleve; cădeau tavanele pe mine, se învârteau pereții… și din marea de profesori, căci mie așa de mulți mi se păreau, a ieșit fostul meu profesor de fizică, mi-a sărutat mâna și mi-a spus că este onorat să fie colegul meu. Atunci a început să-mi bată iar inima; nu mai eram eleva de altădată, eram colega profesorilor mei.

 Aveţi zile sau momente când simţiţi că scăpaţi controlul lucrurilor?  Şi dacă da, cum le depăşiţi? Iar dacă nu, cum reuşiţi să rămâneţi neclintită în faţa vicisitudinilor vieţii?

O să încep răspunsul cu sfârșitul întrebării... Nu reușesc mereu să rămân neclintită în fața acestora. De multe ori mă clatină ori  mă zgâlțâie puțin... așa este viața! Dar, chiar și-atunci când scap controlul lucrurilor, îmi revin și-mi analizez prioritățile,  pentru că de multe ori mi se întâmplă să nu controlez lucrurile deoarece îmi propun să fac prea multe. Atunci fac o listă cu prioritizări în mintea mea și încep să rezolv lucrurile pe rând.

Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea a II-a

Pe parcursul vieţii ne regăsim, în anumite clipe, la răscruce de drumuri. Cum acţionaţi atunci: închideţi cu uşurinţă capitolele sau rămâneţi ancorată, în trecut?

 Am avut astfel de momente și-n carieră și-n viața personală. Nu sunt o persoană ce șterge cu ușurință trecutul. Acesta face parte din viața mea, din existența mea, dar pot să trec... nu cu ușurință, cu capul sus, mai departe.

Aţi avut dezamăgiri în viaţă şi, dacă da, care a fost cea mai mare?

Cea mai mare dezamăgire este atunci când oamenii în care ai încredere deplină îți înșeală așteptările. Și... mi s-a întâmplat și mie!

Ați alege, oare, aceeași profesie dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în timp?

 Categoric, da!  Îmi amintesc despre prima mea teză la practică pedagogică    (pe vremea mea, se dădeau opt-nouă teze la Liceul Pedagogic) și-am scris atunci, în acea lucrare, că dacă s-ar inventa o facultate pentru  a fi învățător, eu aș urma facultatea respectivă ca să devin tot învățătoare.  Iată că am făcut după aceea o facultate, apoi încă una, chiar și-un master ca să devin, de fiecare dată, tot învățătoare.

Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea I

Stăm de vorbă cu doamna  Ecaterina-Carmen  BONCIU,  inspector pentru învățământul primar, Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

        Mi-ar plăcea, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea și cariera dumneavoastră. Vă invit să facem un periplu al paşilor ce v-au făcut să urcați în fiecare zi. Să descoperim  primul pas pe drumul  succesului!

Primul pas pe drumul succesului a fost în clasa a patra, când o făceam pe învățătoarea, în orele în care domnul  învățător era plecat, iar eu simțeam nevoia să citesc lecțiile și să le predau la tablă colegilor.

 Mi-am amintit de lucrul acesta după foarte mult timp, atunci  când am reîntâlnit-o pe fosta mea profesoară de istorie care mi-a spus că a știut că eu voi fi învățătoare  din clipa când m-a surprins într-un astfel de moment, predând la clasă colegilor.

Acela a fost pasul când, probabil  involuntar, mi-am dat seama că voi deveni cadru didactic.

 Un pom este judecat după rodul ce-l dă şi nu, neapărat, după frunza umbroasă. Se știe că rădăcinile sănătoase hrănesc o coroană sănătoasă. Care sunt rădăcinile dumneavoastră?

Rădăcinile mele sunt adânc înfipte în două pământuri; în cel brăilean, de Bărăgan, de unde-mi trag seva, din satul Lișcoteanca, acolo de unde au fost  bunicii materni și mama mea. De aici mi-am însușit principiile de viață și rigoarea omului ce trebuie să muncească; celelalte rădăcini sunt în Ardeal, din Sibiu, de unde este tatăl meu. 

Într-un târziu mi-am dat seama că am și sânge ardelean, când foarte multă lume, care nu mă cunoștea, mă întreba dacă sunt din Brașov sau din Sibiu, de undeva din zona Ardealului, deoarece observau în atitudinea mea că  sunt prea mândră și prea dreaptă.

Interviuri cu oameni de succes, medic Zoica BRĂILEANU - partea a III -a

Care a fost cea mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?

Răbdarea este o provocare pentru  mine! De fel nu-mi place să acționez de la primul  impuls, dar nici așteptarea  nu-mi este  familiară. Mi-aș dori să am mai multă răbdare ca să pot acționa la momentul oportun așa cum trebuie.

 Ne puteți dezvălui câteva din principiile ce v-au jalonat existenţa?

 Onestitatea, demnitatea și respectul pentru cei din jur. M-am străduit să iau întotdeauna decizii astfel încât să nu-mi fie rușine ulterior.

 Aveţi mulţi prieteni? După ce criterii v-aţi selectat prietenii?

Prietenii ce-i am sunt puțini. În ziua de azi oamenii sunt foarte individualiști, iar orgoliile sunt mari. În astfel de condiții este greu să cultivi relații solide de prietenie cu cei din jur. În schimb, am cunoștințe, foarte multe cunoștințe ce se pot transforma  în prietenii durabile sau nu. Deși sunt o persoană sociabilă, altruistă, generoasă nu mă pot lăuda cu multe amiciții.

 Dar dușmani? Se spune că poți cunoaște valoarea cuiva după numărul dușmanilor ce-i are. Este cunoscut faptul că oamenii ce reușesc în viață, trezesc și multe antipatii în inimile semenilor. V-ați ciocnit de astfel de persoane? Dacă da, cum ați reacționat la intrigile lor?

 Și remarca aceasta este adevărată. Că este înțelepciune din popor sau nu...  La începutul carierei mele un coleg mi-a zis că dacă nu ai dușmani, nu exiști.    Mi-amintesc adesea aceste vorbe. Poate pentru că mi se confirmă și mie. Ba... chiar acea persoană  ce mi-a zis aceste cuvinte, ca un avertisment aproape, îmi este foarte dragă. Este o persoană ce m-a ghidat de-a lungul carierei mele și mi-a arătat că pot fi un medic demn, devenind chiar un exemplu pentru cei din jurul meu.

Și, ca să vă mai fac o confidență, vorbele acestea mă însoțesc pretutindeni.

Interviuri cu oameni de succes, medic Zoica BRĂILEANU - partea a II-a

Ce valoare are timpul pentru dumneavoastră? Reuşiţi întotdeauna să-l gestionați corespunzător? Realizaţi mereu tot ceea ce vă propuneţi sau aveţi şi momente când simțiți că timpul se comprimă?

Timpul este foarte  prețios și, de fapt, a ne trăi viața este un lucru esențial. Din păcate, adesea constat că mai puteam face câte ceva și niciodată timpul parcă nu-i suficient.

Care a fost  principiul de viaţă  ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră? V-a motivat, oare, să vă depășiți  limitele?

 Totdeauna  mi-am dorit să-i sprijin  pe cei din jur, dar în special să-i ajut pe cei ce mi-au cerut ajutorul, păstrându-mi mereu onestitatea și calea corectă în viață.

În privința ocupației mele, consider că noi, medicii, suntem dacă mi se permite o comparație, precum centrul unei sfere, razele fiind asistentele, mediatoarele sanitare prin intermediul cărora informația ajunge până la cea mai neajutorată persoană – imobilizatul la pat.

Prevenția primară este cheia sănătății. Începută în perioada școlară mică și continuată până la vârsta adultă, consider că această muncă trebuie să înceapă cu medicul de familie.

Așadar, una din regulile activității mele a fost: Este mai facil să previi, decât să tratezi!