Rea de plată , de George Cosbuc
Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!î - "Cum?î - "Pe plată!
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?
Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!
Labels:
de George Cosbuc,
Rea de plată
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
BISTRIŢA: Parcul Municipal
Dacă ai pășit
prin Poarta Transilvaniei, te
sfătuiesc să faci un mic popas și în Parcul
Municipal. Nu vei regreta! Parcul conține un luciu de apă unde peştii beneficiază
de atracția maximă a vizitatorilor. Spaţiile verzi te ajută să pătrunzi într-un
adevărat rai pentru acele câteva momente
ce ți le vei permite aici. Se poate observa un labirint vegetal din specii
mici de plante, specii protejate de arbori, Ginko Biloba şi Liriodendrom
Tulipifera.
Și iată cum am
mai descoperit un loc superb în Bistrița
cu ajutorul membrilor familiei Florean, care ne-au fost adevărați ghizi și nu
numai. Mulțumim că ați reușit să ne oferiți amintiri atât de plăcute, pentru
faptul că ați știut cum să puneți în evidență frumusețea orașului
dumneavoastră! Ne vom reîntoarce, de fiecare dată, cu mult drag!
Cornelia și Geo
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Cetatea Bistriţei
Cetatea Bistriţei - în miniatură a fost
construită cu ocazia Zilelor Medievale,
ele reprezentând o replică în miniatură a vechii Cetăţi Medievale a Bistriţei.
Cetatea a fost
concepută de serviciul de monumente istorice din cadrul Primăriei Bistriţa şi
este de 64 de ori mai mică decât cea de referinţă.
Dacă
ești turist și te afli prin preajmă, ai face o alegere bună dacă te-ai opri să
pătrunzi pentru câteva minute prin filele cărții de istorie bistrițene….Eu m-am
oprit și am rămas cu un sentiment plăcut, dincolo de informațiile furnizate de
construcția în sine.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud este un muzeu județean din Bistrița, amplasat în Str. General Grigore Bălan nr. 19. Muzeul din Bistrița s-a înființat sub titulatura de Muzeul Regional Rodna în una din aripile fostei mănăstiri a minoriților. În 1976 secția de arheologie - istorie se mută în Casa argintarului, monument istoric și de arhitectură datând din secolul al XVI-lea, realizat în stil renascentist, iar în 1984 secția de etnografie - artă populară se mută în vechea primărie a orașului. În 1986 toate colecțiile sunt transferate în actualul local al fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie, clădirea datând din 1898. Muzeul are următoarele secții și colecții: etnografie - artă populară, științele naturii, artă plastică, colecția de gravură, istorie, arheologie.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Sfânta Mănăstire ,,Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt”, Ciocănești, jud. Suceava
Manastirea Sfantul Stefan cel Mare si Sfant
,,Nu poți dirija vântul, dar poți direcționa
corabia!”
4 vietuitori, viata de obste
Hram: Stefan
cel Mare si Sfant
Acces: DN17/E58
Vatra Dornei-Campulung Moldovenesc, 12 km, stanga pe DN18,4,5 km pana in
Ciocanesti
Egumen: pr. stefan Bilan;
Adresa: Ciocanesti,
727120, jud. Suceava;
Manastirea Sfantul Stefan cel Mare si Sfant a fost sfintita
in 2005 de IPS Pimen.-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților , în
anul 2005, la 5 iunie.
,, Fie ca necazurile voastre să fie mai mici,
BINECUVÂNTĂRILE să fie mai multe și
nimic altceva să nu intre pe ușa voastră!”
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Mănăstirea Voroneț
Hram: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Daniil Sihastrul
Adresa: str. Voronet, nr. 166, Gura Humorului, 725300, jud.
Suceava Accesdin Gura Humorului in loc.Voronet, pe DJ177D, 4 km
Stareta: stavrofora Irina
Pantescu
Manastirea Voronet a fost ridicata prin osardia
Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant in anul 1488. In 1547
i s-a adaugat pridvorul si i s-a facut pictura exterioara sub privegherea
Mitropolitului Grigorie Rosca, ce se odihneste in pridvor: Inca de la inceput
Manastirea a fost binecuvantata cu calugari cu aleasa viata duhovniceasca, in
vreamea Sf. Cuvios Daniil Sihastrul fiind o adevarata lavra a isihasmului
romanesc. Primul staret al manastirii a fost Sf. Cuv. Daniil Sihastrul,
duhovnic renumit al Moldovei si sfetnic al domnitorului; mormantul sau se afla
in pronaosul bisericii. Pana in 1785 a fost manastire de calugari. Manastirea
este desfiintata odata cu anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic, in
anul 1785. S-a reinfiintat in 1991, ca manastire de calugarite.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
CASTEL DRACULA, Piatra Fantanele, Bistrita Nasaud, Romania
Fantasticul Pas din Muntii Bargaului care face legatura intre Transilvania si
Bucovina, constituie o atractie deosebita din punct de vedere turistic. In
aceasta zona mirifica, hotelul inaugurat in 1983 in stilul unei case medievale
se ridica la hotarele dintre judetele Bistrita-Nasaud si Suceava, amplasat la
altitudinea de 1116 m in imediata apropiere a DN 17.
Castelul-hotel Dracula domina larga panorama a muntilor, fiind locul ideal pentru iubitorii de natura si in acelasi timp de confort. Arhitectura medievala a castelului si a curtii interioare impresioneaza prin originalitatea sa.
Zona se impune prin climatul tonic, stimulent, cu aer puternic ozonat si cu cel mai ridicat continut de iod in atmosfera din toata tara, creand impreuna cu toti factorii naturali, un mediu curativ pentru tratamentul nevrozei astenice, surmenajului, convalescentilor cu stare generala buna, suferinzilor de bazedov, etc.
De un pitoresc deosebit atat vara cat si in anotimpul alb, zona Tihuta, punct de atractie si de intalnire pentru iubitorii muntelui, ofera excelente conditii pentru practicarea sporturilor de iarna, fiind un adevarat eden de liniste, sanatate si recreere.

Sursa: internet.ro
Labels:
Bistrita Nasaud,
CASTEL DRACULA,
Piatra Fantanele,
Romania
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Vacanța 2014
Labels:
Fotografiile mele

Băile Figa, jud. Bistrița-Năsăud, Vacanța 2014
Labels:
Băile Figa,
Bistrița,
Fotografiile mele,
Localitatea Figa,
vacanta 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
August 2014, Roman, jud. Bacău - Pensiunea Ioana
Labels:
august,
Fotografiile mele,
vacanta 2014,
vara
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Colibita, Bistrita, august 2014
Labels:
Bistrita,
Colibita,
Fotografiile mele,
Romania,
vacanta 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Cornelia, vacanta 2014,august, Bistrita, Romania, Biserica Evanghelica
Labels:
Bistrita,
Fotografiile mele,
Romania
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Când noaptea se lasă...
Când noaptea se
lasă pe-ale gândului unde,
Când visul
scapără pe-al cerului nimb,
Prin simțuri al
tău amor tainic pătrunde,
Ființa-mi tulbură
și ochiul senin.
Pe aripi de
îngeri cobori dintre nouri,
Lumea se-oprește
din al ei grăbit mers,
Lumini se revarsă-n
minunate tonuri,
Mirarea mă umple
de mișcător vers.
Labels:
Poeziile mele
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Wow! În sfârșit, au trecut emoțiile Definitivatului...
Și l-am trecut cu bine! Mulțumesc, Doamne!
Mulțumesc fiicei mele, Ionela Georgiana, pentru tot sprijinul oferit!

definitivat 2014 invatatori,
Diverse
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Totuşi, iubirea
de Adrian Paunescu
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.
Labels:
Adrian Paunescu,
Citatele sufletului meu,
Diverse
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Eu și Geo.... clipe de viață imortalizate în fotografii
Labels:
Cornelia Viju,
Fotografiile mele,
Georgiana Viju
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Cornelia, 20 iunie 2014. acasa...
Labels:
Cornelia Viju,
Fotografiile mele
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Elevii movileni la ceasul premierii - 20 iunie 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Omagiu învățătoarei mele.... Caliopia Constantin, 20 iunie 2014, Movila Miresii, Brăila
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Absolvent de clasa pregătitoare- boboceii mei - premierea, 20 iunie 2014, Movila Miresii, Brăila
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
De-acum sunt școlar! Ultimul clopoțel al clasei pregătitoare A, Movila Miresii, Brăila- 19 iunie 2014
Labels:
clasa albinutelor,
clasa pregatitoare la final de an scolar,
elevii mei,
Fotografiile mele,
Movila Miresii
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Georgiana Vîju și... emoțiile banchetului de clasa a VIII-a, 13 iunie 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Georgiana Ionela Vîju la absolvirea clasei a VIII-a, 12 iunie 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Mihai Eminescu - 15 iunie 2014
Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale."
din... GEORGE CALINESCU: Viata lui Mihai Eminescu
Melancolie
Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
FESTIVALUL "ANA BLANDIANA" Ediţia a III -a, 2014 , castigatori
„Alăturarea dintre rugăciune şi poezie reprezintă, într-o oarecare măsură, esenţa amândurora, în orice caz – a poeziei cu siguranţă. Aura magică, în cazul celor două noţiuni, este dată de nesiguranţa atingerii scopului lor, iar apropierea dintre rugăciune şi poezie constă în intensitatea trăirii lor. Există ceva comun între poet si sfânt – înclinaţia către singurătate.”
Ana Blandiana (Brăila, mai – 2013)
RECITARE GIMNAZIU, 2014
Nr.
crt. NUME PARTICIPANT ŞCOALA / LOCALITATEA CLASA PROFESOR ÎNDRUMĂTOR PREMIUL
1 Antoniuc Claudia Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a V-a Mitu Nicoleta I
2 Căluian Cristina Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a V-a Mitu Nicoleta I
3 Dobre Mara Liceul Teoretic „Constantin
Cantacuzino”, Băicoi / Prahova a VII-a Jungheatu Georgeta II
4 Micu Andreea Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”,
Galaţi a VI-a Cărăuşu Nicoleta II
5 Guţanu Mădălina Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a VIII-a Mitu Nicoleta II
6 Pascu Rebecca Liceul Teoretic „Constantin
Cantacuzino”, Băicoi / Prahova a VIII-a Jungheatu Georgeta III
7 Stanciu Raluca Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a VIII-a Mitu Nicoleta III
8 Vîju Georgiana Şcoala Gimnazială Movila Miresii /
Brăila a VIII-a Brezuică Mirela M
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
La mulți ani, copile, de ziua ta!
Vremea aceea de
poveste
Cu păpuși și jucării,
Este vremea care
trece
Cu pași repezi, dragi
copii.
De aceea prețuiți-o,
Fiindcă zborul ei cel
lin
Vă poartă spre cer de
vise,
Unde-i cald și e
senin.
Labels:
1 iunie 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Grația folclorului românesc la Movila Miresii - Brăila
Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila a
organizat astăzi, 31 mai 2014, Concursul
Județean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
Concursul a
avut loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii și a început la orele
10.00.
Prezentatorii evenimentului au fost doi elevi
movileni din clasa a VII-a care au făcut o frumoasă descriere concursului Zestrea Movilenilor și care, în numele școlii pe care au reprezentat-o,
au adus mulțumiri invitaților speciali, precum și tuturor celor prezenți în
sală.
S-au adus mulțumiri speciale Consiliului Local Movila Miresii prin reprezentantul acestuia,
primarul Dumitru Panțuru care a acordat premiile în bani, dar și profesorului
de muzică care s-a ocupat de organizarea acestui minunat concurs, prof. Ionel
Laurențiu.
Scopul activității este să descopere tinere
talente din rândul elevilor și să promoveze cântecul popular românesc. Să
trezească sentimente de adâncă prețuire pentru folclor, pentru poporul român, pentru
frumos, pentru magica putere pe care ne-o dă muzica populară în vreme de
bucurie sau restriște.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Zestrea Movilenilor 2014, Movila Miresii, Brăila, imagini
Labels:
Brăila,
imagini,
Movila Miresii,
Zestrea Movilenilor 2014
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Ziua eroilor, 29 mai 2014, la Movila Miresii - Brăila
Lacrimi, rugăciuni și flori
De ziua eroilor, locuitorii movileni
și-au aplecat fruntea pe umărul istoriei cinstind memoria celor care s-au
jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea și libertatea poporului nostru
pentru că, în fiecare an, la Înălțarea
Domnului, poarta sufletelor românilor este larg deschisă.
Prezenți la ceremonia de
comemorare au fost primarul localității, domnul Dumitru Panțuru, preoții Marius
Sinca și Stelian Hornea, precum și directorul adjunct al școlii movilene, prof.
Mirela Tarța.
Labels:
Articole,
Braila,
Ziua eroilor Movila Miresii
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Ziua eroilor sărbatorită cum se cuvine la Movila Miresii, Brăila - imagini
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Concursul județean de muzică populară ,,Zestrea Movilenilor”
Concursul județean de muzică
Zestrea Movilenilor
Ediția a IV-a
2013-2014
Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila
organizează, în data de 31 mai 2014,
Concursul Județean de muzică populară
,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
Concursul
va avea loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii, orele 10.00.
Scopul concursului este să descopere, să
încurajeze, să promoveze tinere talente din rândul elevilor și să promoveze
cântecul popular românesc.
Concursul
se adresează elevilor din clasele V-VIII, din școlile din județul Brăila și va
avea trei secțiuni, după cum urmează:
Secțiunea I: soliști vocali clasele V-VI;
Secțiunea a II-a: soliști vocali clasele VII-VIII
Secțiunea a III-a: grupuri vocale
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Concursul Județean de Pictură Culorile Bărăganului, ediția a VI-a, 23 mai 2014 în imagini
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Concursul județean de pictură Culorile Barăganului Ediția a VI-a, 2013-2014
Vineri, 23 mai 2014, în Movila Miresii, județul Brăila, culorile au prins
viață, deoarece Școala Gimnazială din localitatea respectivă a organizat cea
de-a VI-a ediție a concursului județean de pictură, Culorile Bărăganului.
Tema
concursului a fost culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești,
iar obiectivul general a vizat stimularea tinerelor talente care pot transmite
prin culoare, gânduri și sentimente ce valorizează tradițiile poporului român.
Comisia de
organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director- prof. Mirela
Brezuică, director adj.- prof Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Ioana
Ciocârlan și prof. Vasilica Neacșu.
Concursul
s-a adresat elevilor claselor primare din mediul rural, din județul Brăila, iar
proba de concurs a constat în realizarea unei lucrări cu tema: ,,Culorile
Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești”. Desfășurat pe două
secțiuni: secțiunea I s-a adresat elevilor
claselor: Pregătitoare, I și a II-a, iar secțiunea a- II-a, elevilor din
clasele a III-a și a IV.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Eu și gingășia florilor de mai...2014
Labels:
Fotografiile mele
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Sărbătoarea Caloienilor, la Movila Miresii, Brăila
Marți, 6 mai 2014, Sărbătoarea Caloienilor , ritual întâlnit în Bărăgan, a fost consemnată și-n agenda elevilor movileni care, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu au organizat o astfel de activitate.
Potrivit tradiţiei, oamenii de la sate credeau că prin cinstirea Caloianului vor îndupleca Divinitatea să trimită norii de ploaie asupra recoltelor. Participarea la o astfel de activitate a fost ceva inedit pentru elevii mei din clasa pregătitoare, după cum se poate observa și din imagini.
Labels:
Articole,
Brăila,
Movila Miresii,
Sărbătoarea Caloienilor
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Fănuş Neagu... Casa Memorială - Grădiștea, județul Brăila - imagini
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
O filă din cartea unui concurs matematic: ,, Rural nu e sinonim cu inferior”
Ajuns
la ediția a VIII-a, Concursul Interjudețean de Matematică Rural Math, adresat elevilor din gimnaziu, s-a
desfășurat astăzi, 26.04.2014, în localitatea Surdila Greci, fiind organizat de
școala din localitate.
Tematica de concurs
a fost cea parcursă conform programei până la data de 31.03.2014, la clasele a
V-a, a VI-a şi a VII-a proba de concurs constând în rezolvarea unui test cu
probleme tip grilă, iar la clasa a VIII-a proba de concurs a constat în
rezolvarea unui test tip evaluare naţională.
Participarea elevilor a fost gratuită, concursul dorindu-se a fi o alternativă a concursurilor în care participarea este condiţionată de achitarea unei sume de bani

Locația evenimentului a fost Sala de Sport din localitatea Surdila
Greci, o sală spațioasă, dotată după norme europene.
Ospitaliatea gazdelor și-a
risipit parfumul încă de la început,
când elevii și cadrele însoțitoare au sosit la locul desfășurării concursului.
Cu emoțiile prinse la reverul statutului de elev, copiii au intrat încet, încet în atmosfera competiției.

La orele 10.30 s-a pornit
cronometrul de start, iar la orele 12.30 concursul s-a încheiat, fără emoțiile
de început, ci doar cu cele de așteptare a rezultatului final și al
câștigătorilor.
Fiecare elev participant a primit o diplomă ca
semn al trecerii prin probele unui concurs de matematică, chiar dacă
desfășurat în mediul rural, organizat fiind la un nivel superior.
Școala Gimnazială Movila Miresii a participat la acest concurs cu un grup
de zece elevi din clasele V-VIII. Indiferent dacă vor obține premii, elevii
movileni au fost încântați de competiție, de felul cum au pus totul în
scenă organizatorii, aspect pe care țin
să-l subliniez și eu, iar subiectele, având
un grad de dificultate specific unui astfel de concurs, i-au provocat să
se concentreze și să scoată matematicianul din ei.
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Gayle Forman - citate celebre
Ne naştem într-o zi. Murim într-o zi. Ne
schimbăm într-o zi. Ne îndrăgostim într-o zi. Totul se poate întâmpla numai
într-o singură zi.
Labels:
Citatele sufletului meu,
intr-o zi
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Аlbert Camus - citate celebre
Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge
în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu.
Labels:
Citatele sufletului meu,
prieten
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
William Shakespeare- citate celebre
Să înveţi a citi ce-ţi scrie iubirea care tace şi să auzi
cu ochii, astea nu le poate face decât gingaşul simţ al iubirii.
Labels:
Citatele sufletului meu,
iubire
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Elbert Hubbard- citate celebre
Orice om e prost cel puțin cinci minute pe zi. Înțelepciunea
constă în a nu depăși această limită.
Labels:
citate celebre,
Diverse
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Abonați-vă la:
Postări (Atom)