Clinchet nou de clopoțel în școlile din toată țara


Deschiderea anului școlar 2014-2015  la Școala Gimnazială Movila Miresii

S-a scuturat  din calendar un nou 15 septembrie, zi în care școlile și-au redeschis porțile pentru a-și primi elevii. Cu emoțiile prinse în piept, cu ghiozdanele noi în spate și cu licăriri de diamant în priviri, școlarii movileni, mici și mari,  au răspuns cu multă bucurie, primului clopoțel după binemeritata vacanța de vară.
Festivitatea de deschidere a anului școlar 2014-2015, la  Movila Miresii, a debutat cu alocuțiunea directorului Școlii Gimnaziale din localitate, prof. Mirela Brezuică, care a urat succes atât elevilor, cât și cadrelor didactice prin intermediul cărora are loc procesul educațional. A citit pe fețele micilor școlari setea de cunoaștere, i-a felicitat pentru asta și a intonat, alături de toți cei prezenți, câteva strofe din imnul țării noastre.

Deschiderea anului școlar 2014-2015, la Școala Gimnazială Movila Miresii - imagini

Timpul



   Fiecare a simţit în viaţă cum timpul trece câteodată repede, câteodată încet, că  nu bate la uşă, nu aşteaptă şi nici nu priveşte pe fereastră să vadă dacă eşti sau nu pregătit... pur şi simplu trece.
   Timpul este acel nisip închis în clepsidră ce se cerne continuu, fără oprire şi se cerne doar înainte, niciodată înapoi. Te însoţeşte din momentul naşterii şi până în ceasul plecării. Şi... poate şi apoi, dacă ştii să-l preţuieşti şi s-atingi veşnicia.
   Copil fiind, îmi doream ca timpul să treacă mai repede şi să devin o tânără puternică, făuritoare de frumos pentru lumea mea. Păşeam atât de grăbită prin timp, goneam parcă secundele în ideea să cresc, să ard trăirile, să fiu pe rând bufon şi rege, să gust cât mai mult din măreţia umană.Voiam să grăbesc secundele în naivitatea mea de copil. Anii copilăriei i-am pierdut undeva în bagajul vieţii, într-o goană nebună după himere. Şi cât aş vrea azi să pot da timpul înapoi şi să retrăiesc clipele intens, potrivit pentru vârsta ce-o  parcurgeam! Să nu mai alerg, să nu mai fiu un simplu actor în propria-mi viaţă! Dar... este o dorinţă în van! Este o greşeală a cărei victimă ai fost,  poate, şi tu!

La școală

De-acum nu mai stau acasă,
Am cu cine să vorbesc,
Cu ai mei colegi de clasă
Râd, mă joc și povestesc.

Școala mi-e a doua casă,
Regat de învățătură,
Cartea-mi este prețioasă
În poveți și în lectură.

15 septembrie


S-a scuturat, iată, vacanța mare,
Iar vremea clopoțelului a revenit,
Emoția din zi de sărbătoare
La poarta  școlii azi  a poposit.

Elevii-s îmbrăcați în uniforme,
În mâini poartă ghiozdane noi,
Sorb din priviri învățătoarea
Și-n bănci se-așează câte doi.

AVON, conferința liderilor 2014, București, 6 septembrie 2014

Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,
Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet
Și-n sărutul blând al razelor de soare,
Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,
Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,
Inima n-ascultă și peste zări zboară,
Blând ademenită de tainici viori.

În ochii toamnei ne-adâncim...



Se scrie toamna-n dulci poeme
Şi se-aştern frunzele pe-alei,
Prin şoapte dorul uşor geme,
Iar eu visez la ochii tăi.

Chipul tău, undă fermecată,
Se-ascunde-n al iubirii  şal,
Privirea ţi-e înamorată
Şi parcă totu-i ireal.

De câte ori departe pleci



De câte ori departe pleci,
Voi fi cu tine-ntotdeauna,
Cărările pe unde treci,
Îți vor șopti de mine-ntr-una.

Cu raza lui te-o urmări
Soarele plin cu dulci dorinți,
Căci l-am rugat în orice zi,
Să îți dea sărutări fierbinți.

În inimi șlefuim surâsuri

Trăim o nebunie dulce,
Purtați de al iubirii val,
În care zi de zi se-aprinde
Scânteia unui vis real.

Trăim destinul scris în stele,
Din clipe adunăm culori,
Pictăm lumea-ntreagă cu ele,
Ne prindem flori la cingători.

Geo la pescuit, Colibița, Bistrița, august 2014

Cetatea Sighișoara

             
Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoarajudețul MureșRomânia.
Construit în secolul XII de coloniștii sași sub denumirea latină Castrum Sex și păstrat în mod aproape neschimbat până astăzi, ea este locuită și în prezent. În 1999 cetatea a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.[1]
           Cetatea este amplasată pe malul sudic al râului Târnava Mare, pe o coastă de deal lungă de 850 m, pe două terase: terasa de jos, Dealul Cetății, se află la o altitudine de 350 m p.n.m (ca. 30 m mai sus de Orașul de Jos), iar terasa de sus, Dealul Școlii, la o altitudine de 429 m (ca 49 m mai sus de terasa de jos).[2]
Popularea Dealului Cetății a avut loc în jurul Bisericii Cetății, a cărei construcție a fost începută la sfârșitul secolului al XII-lea. Tot lângă Biserica Cetății a funcționat și prima școală din Sighișoara (menționată documentar în 1522).
O altă școală a fost construită în 1607 pe deal, iar în 1619 a fost construită lângă aceasta școala nouă. Scara acoperită, inițial cu 300 de trepte, a fost construită în 1642.
        Cetatea este înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolele al XIV-al și al XVII-lea[3]ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi. Turnurile funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.

Amintiri...amintiri...amintiri...tot din vacanța 2014


 Și pentru că toate clipele frumoase sunt menite a se sfârși, fotografiile devin un mijloc ideal de a le păstra pentru mult timp.
 Și pentru că... avem  o singură viaţă, se cuvine să o trăim frumos, nelăsând părerile altora să ne împiedice în drumul nostru... e atât de simplu!!!



Rea de plată , de George Cosbuc



Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!î - "Cum?î - "Pe plată!
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

BISTRIŢA: Parcul Municipal

Dacă ai pășit prin Poarta Transilvaniei, te sfătuiesc să faci un mic popas și în Parcul Municipal. Nu vei regreta! Parcul conține un luciu de apă unde peştii beneficiază de  atracția maximă a vizitatorilor. Spaţiile verzi te ajută să pătrunzi într-un adevărat rai  pentru acele câteva momente ce ți le vei permite aici. Se poate observa un labirint vegetal din specii mici de plante, specii protejate de arbori, Ginko Biloba şi Liriodendrom Tulipifera.
Și iată cum am mai descoperit un loc superb în Bistrița  cu ajutorul membrilor familiei Florean, care ne-au fost adevărați ghizi și nu numai. Mulțumim că ați reușit să ne oferiți amintiri atât de plăcute, pentru faptul că ați știut cum să puneți în evidență frumusețea orașului dumneavoastră! Ne vom reîntoarce, de fiecare dată, cu mult drag!

Cornelia și Geo

Cetatea Bistriţei


Construcţia din lemn poate fi admirată și studiată în Bistrița, lângă Biserica Evanghelică.
Cetatea Bistriţei - în miniatură a fost construită cu ocazia Zilelor Medievale, ele reprezentând o replică în miniatură a vechii Cetăţi Medievale a Bistriţei.
Cetatea a fost concepută de serviciul de monumente istorice din cadrul Primăriei Bistriţa şi este de 64 de ori mai mică decât cea de referinţă.
            Dacă ești turist și te afli prin preajmă, ai face o alegere bună dacă te-ai opri să pătrunzi pentru câteva minute prin filele cărții de istorie bistrițene….Eu m-am oprit și am rămas cu un sentiment plăcut, dincolo de informațiile furnizate de construcția în sine.


Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud

                Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud este un muzeu județean din Bistrița, amplasat în Str. General Grigore Bălan nr. 19. Muzeul din Bistrița s-a înființat sub titulatura de Muzeul Regional Rodna în una din aripile fostei mănăstiri a minoriților. În 1976 secția de arheologie - istorie se mută în Casa argintarului, monument istoric și de arhitectură datând din secolul al XVI-lea, realizat în stil renascentist, iar în 1984 secția de etnografie - artă populară se mută în vechea primărie a orașului. În 1986 toate colecțiile sunt transferate în actualul local al fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie, clădirea datând din 1898. Muzeul are următoarele secții și colecții: etnografie - artă populară, științele naturii, artă plastică, colecția de gravură, istorie, arheologie.

Sfânta Mănăstire ,,Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt”, Ciocănești, jud. Suceava

Manastirea Sfantul Stefan cel Mare si Sfant
 
,,Nu poți dirija vântul, dar poți direcționa corabia!”

4 vietuitori, viata de obste
Hram: Stefan cel Mare si Sfant
Acces: DN17/E58 Vatra Dornei-Campulung Moldovenesc, 12 km, stanga pe DN18,4,5 km pana in Ciocanesti
Egumen: pr. stefan Bilan;
Adresa: Ciocanesti, 727120, jud. Suceava;
Manastirea Sfantul Stefan cel Mare si Sfant a fost sfintita in 2005 de IPS Pimen.-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților , în anul 2005, la 5 iunie.


,, Fie ca necazurile voastre să fie mai mici, BINECUVÂNTĂRILE  să fie mai multe și nimic altceva să nu intre pe ușa voastră!”

Mănăstirea Voroneț

Hram: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Daniil Sihastrul
Adresa: str. Voronet, nr. 166, Gura Humorului, 725300, jud. Suceava Accesdin Gura Humorului in loc.Voronet, pe DJ177D, 4 km
Stareta: stavrofora Irina Pantescu

Manastirea Voronet a fost ridicata prin osardia Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant in anul 1488. In 1547 i s-a adaugat pridvorul si i s-a facut pictura exterioara sub privegherea Mitropolitului Grigorie Rosca, ce se odihneste in pridvor: Inca de la inceput Manastirea a fost binecuvantata cu calugari cu aleasa viata duhovniceasca, in vreamea Sf. Cuvios Daniil Sihastrul fiind o adevarata lavra a isihasmului romanesc. Primul staret al manastirii a fost Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, duhovnic renumit al Moldovei si sfetnic al domnitorului; mormantul sau se afla in pronaosul bisericii. Pana in 1785 a fost manastire de calugari. Manastirea este desfiintata odata cu anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic, in anul 1785. S-a reinfiintat in 1991, ca manastire de calugarite.

CASTEL DRACULA, Piatra Fantanele, Bistrita Nasaud, Romania

  Fantasticul Pas din Muntii Bargaului care face legatura intre Transilvania si Bucovina, constituie o atractie deosebita din punct de vedere turistic. In aceasta zona mirifica, hotelul inaugurat in 1983 in stilul unei case medievale se ridica la hotarele dintre judetele Bistrita-Nasaud si Suceava, amplasat la altitudinea de 1116 m in imediata apropiere a DN 17.
  Castelul-hotel Dracula domina larga panorama a muntilor, fiind locul ideal pentru iubitorii de natura si in acelasi timp de confort. Arhitectura medievala a castelului si a curtii interioare impresioneaza prin originalitatea sa.
  Zona se impune prin climatul tonic, stimulent, cu aer puternic ozonat si cu cel mai ridicat continut de iod in atmosfera din toata tara, creand impreuna cu toti factorii naturali, un mediu curativ pentru tratamentul nevrozei astenice, surmenajului, convalescentilor cu stare generala buna, suferinzilor de bazedov, etc.
  De un pitoresc deosebit atat vara cat si in anotimpul alb, zona Tihuta, punct de atractie si de intalnire pentru iubitorii muntelui, ofera excelente conditii pentru practicarea sporturilor de iarna, fiind un adevarat eden de liniste, sanatate si recreere.


Sursa: internet.ro


Vacanța 2014


Băile Figa, jud. Bistrița-Năsăud, Vacanța 2014

August 2014, Roman, jud. Bacău - Pensiunea Ioana


Colibita, Bistrita, august 2014


Cornelia, vacanta 2014,august, Bistrita, Romania, Biserica Evanghelica


Când noaptea se lasă...






Când noaptea se lasă pe-ale gândului unde,
Când visul scapără pe-al cerului nimb,
Prin simțuri al tău amor tainic pătrunde,
Ființa-mi tulbură și ochiul senin.

Pe aripi de îngeri cobori dintre nouri,
Lumea se-oprește din al ei grăbit mers,
Lumini se revarsă-n minunate tonuri,
Mirarea mă umple de mișcător vers.

Wow! În sfârșit, au trecut emoțiile Definitivatului...

Și l-am trecut cu bine! Mulțumesc, Doamne!











Mulțumesc fiicei mele, Ionela Georgiana,  pentru tot sprijinul oferit!

Totuşi, iubirea

de Adrian Paunescu

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.

Eu și Geo.... clipe de viață imortalizate în fotografii

Cornelia, 20 iunie 2014. acasa...

Elevii movileni la ceasul premierii - 20 iunie 2014


Omagiu învățătoarei mele.... Caliopia Constantin, 20 iunie 2014, Movila Miresii, Brăila

   


    Vă mulțumesc pentru că ați fost prezentă în viața mea cândva...că sunteți în prezent....și cu siguranță, în viitor!

Absolvent de clasa pregătitoare- boboceii mei - premierea, 20 iunie 2014, Movila Miresii, Brăila

Felicitări tuturor albinuțelor mele! Vacanță plăcută!



De-acum sunt școlar! Ultimul clopoțel al clasei pregătitoare A, Movila Miresii, Brăila- 19 iunie 2014


Georgiana Vîju și... emoțiile banchetului de clasa a VIII-a, 13 iunie 2014



Georgiana Ionela Vîju la absolvirea clasei a VIII-a, 12 iunie 2014

Și astfel s-a închis ultima filă a ciclului gimnazial....


Mihai Eminescu - 15 iunie 2014

   
  Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale."

din... GEORGE CALINESCU: Viata lui Mihai Eminescu
Melancolie 

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,

Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.

FESTIVALUL "ANA BLANDIANA" Ediţia a III -a, 2014 , castigatori

     „Alăturarea dintre rugăciune şi poezie reprezintă, într-o oarecare măsură, esenţa amândurora, în orice caz – a poeziei cu siguranţă. Aura magică, în cazul celor două noţiuni, este dată de nesiguranţa atingerii scopului lor, iar apropierea dintre rugăciune şi poezie constă în intensitatea trăirii lor. Există ceva comun între poet si sfânt – înclinaţia către singurătate.”

                                   Ana Blandiana  (Brăila, mai – 2013)

 RECITARE GIMNAZIU, 2014


Nr.
crt. NUME PARTICIPANT ŞCOALA / LOCALITATEA CLASA PROFESOR ÎNDRUMĂTOR PREMIUL
1 Antoniuc Claudia Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a V-a Mitu Nicoleta I
2 Căluian Cristina Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a V-a Mitu Nicoleta I
3 Dobre Mara Liceul Teoretic „Constantin
Cantacuzino”, Băicoi / Prahova a VII-a Jungheatu Georgeta II
4 Micu Andreea Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”,
Galaţi a VI-a Cărăuşu Nicoleta II
5 Guţanu Mădălina Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a VIII-a Mitu Nicoleta II
6 Pascu Rebecca Liceul Teoretic „Constantin
Cantacuzino”, Băicoi / Prahova a VIII-a Jungheatu Georgeta III
7 Stanciu Raluca Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”,
Târgu Bujor / Galaţi a VIII-a Mitu Nicoleta III
8 Vîju Georgiana Şcoala Gimnazială Movila Miresii /
Brăila a VIII-a Brezuică Mirela M

La mulți ani, copile, de ziua ta!

Lumea copilăriei


Vremea aceea de poveste
Cu păpuși și jucării,
Este vremea care trece
Cu pași repezi, dragi copii.

De aceea prețuiți-o,
Fiindcă zborul ei cel lin
Vă poartă spre cer de vise,
Unde-i cald și e senin.