Se frâng în vânt ale visului ramuri...

Cu ea servil, cu mine gol şi rece

Mă farmeci iar cu ochiul tău divin,

Sărmana mea inimă astăzi trece

Prin nepăsarea ta, prin dor şi prin suspin.

Şi, Doamne, poate o fi doar gândul

Călăul ce îmi arde încet suflarea!

Şi, poate că, pitindu-mă la sânul

Iubirii, el îmi va asculta chemarea.

Dar ziua trece-n noapte se afundă

Şi vântul împăcării refuză ca să bată,

Alunecă o şoaptă tremurândă

Peste durerea ce-n mine stă plecată.  

Se frâng în vânt ale visului ramuri

Şi mă dezbracă de sfântul veşmânt

Al legămintelor prinse în flamuri

Înălţate peste al dragostei cânt.

Cornelia Vîju