Georgeta MUSCĂ-OANĂ, un amestec de nobleţe şi extremă emoţie (partea a II- a)

 Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor vi s-au deschis uşile de-a lungul vieţii?

 În viaţă uşile nu mi s-au deschis deloc uşor, am luptat mult pentru tot ce am dorit să realizez, eşecul nu m-a prăbuşit, din contră, m-am mobilizat şi am devenit din ce în ce mai puternică. Indiferent cât de grea a fost lupta, nu am uitat să-i fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că m-a însoţit permanent şi m-a binecuvântat cu realizări.

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota  pe care v-aţi acorda-o?

Spre deosebire de educaţia instituţionalizată, Viaţa are un curriculum diferenţiat perfect adaptat fiecărei fiinţe umane! De asemenea, cred că Viaţa nu ne notează! Având un curriculum individualizat, nu este nevoie de calificative sau note. Viaţa ne dă teste! La test obţinem doar admis sau respins. Este în joc o miză mult mai profundă! Este în joc transmutarea erorilor pentru a putea trece la următorul nivel pe scara cunoaşterii şi evoluţiei umane.

Care au fost reperele morale la care v-aţi raportat pe parcursul existenţei dumneavoastră?

Reperele morale primordiale au fost cei doi părinţi ai mei, dar şi bunicii care au marcat profund acea zestre cu care am lucrat în parcurgerea curriculumului individualizat pe care l-am menţionat anterior.

Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni care ne-au sădit, cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu este întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

Cred cu tărie că mi-a fost dat să trăiesc într-un univers inteligent în care principiul cel mai relevant pentru conştientizarea importanţei fiinţării noastre este tocmai faptul că absolut totul se înregistrează în cea mai fină nanoparticulă din corpul nostru! Totul în viaţa noastră se derulează cu o precizie matematică! Nimic nu este întâmplător! Nici măcar acest interviu. Întâmplările sau fiinţele cu care ne intersectăm sunt doar piesele unui imens puzzle care are relevanţă în economia lui Dumnezeu.

Am dori să ne vorbiţi despre acei oameni de suflet pentru care v-aţi sacrifica o clipă din timpul dumneavoastră. Aşadar, dezvăluiţi-ne câteva nume din jurnalul sufletului scriitoarei Georgeta Muscă-Oană!

Mi-aş sacrifica nu doar o clipă, ci miliarde de clipe pentru fiul meu. Din păcate, a părăsit scena terestră prea repede, dar nu există zi să nu mă gândesc la el!

Inevitabil, în lumea în care trăim, există momente când poate rănim - verbal desigur! - un semen de-al nostru. A existat în traseul dumneavoastră profesional o persoană pe care aţi supărat-o şi căreia aţi fi dispusă să-i întindeţi astăzi mâna prieteniei?

Fiind nepoată de preot, am fost binecuvântată cu o educaţie aparte în abordarea problemelor de acest gen şi pot spune cu bucurie că am căutat pe tot parcursul meu profesional să nu-i rănesc pe cei din jur, iar dacă am fost rănită nu am ripostat. Sentimentele de nemulţumire ne perturbă, viaţa este destul de complicată, de ce să o mai complicăm şi noi cu trăiri fără sens?

Vă place să călătoriţi şi, dacă da, care sunt locurile care vă smulg promisiunea de a le revedea?

Îmi place foarte mult să călătoresc, să poposesc îndelung în mijlocul unei păduri, să ascult sunetul munţilor, şipotul apelor, să mă las învăluită de briza mării la răsăritul soarelui sau la apus. Nu contează locul în mod special, totul este să fiu în inima naturii.

Dincolo de scris, petreceţi clipe şi la braţul altei arte? Muzica? Desenul, poate?

Arta, indiferent de forma prin care se manifestă, este doza de hrană spirituală pe care ar trebui să o administrăm zilnic, prin intermediul ei putem deveni mai buni, mai calzi, mai deschişi spre comunicare. Dacă nu pot cânta, îi ascult cu plăcere pe cei care ştiu să o facă, dacă nu pot desena, îmi răsfăţ cu bucurie retina, admirând lucrările celor care au acest har.

V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost destul de măreţe?

Nu cred că există om care să nu aibă cuibărită în minte sau în suflet măcar o fobie. Principala mea temere a fost dintotdeauna să nu îmi pierd esenţa divină în marasmul vieţii cotidiene!

 Pe parcursul vieţii, cum vi s-a părut că a trecut Timpul? A fost timpul dumneavoastră grăbit sau mai lent? V-a fost sau nu, prieten bun acesta?

 

Timpul este grăbit, dar am încercat să-mi fac din el un aliat. Consider că nu doare trecerea timpului, ci neştiinţa noastră de a trăi, de aceea nu regret clipele care au trecut, încerc să le dau valoare celor care vin.

Ce planuri de viitor are scriitoarea Georgeta Muscă-Oană?

Dintre proiectele mele de viitor amintesc aici volumele de poezii: Chemarea satelor, Cântecul inimii şi două volume de poezii pentru copii, toate în faza de finalizare.

Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi, poate, nu v-am întrebat? Mă refer la acele aspecte care au avut un rol important în povestea dumneavoastră de om al condeiului!

 

Dacă m-aţi fi întrebat cum m-aş fi simţit astăzi, dacă atunci când cuvântul mă implora să-l modelez, eu l-aş fi refuzat definitiv, v-aş răspunde simplu: aş fi asemeni unui infirm... Filozoful german Friedrich Nietzsche spunea: Fără muzică viaţa ar fi o greşeală; dar cum ar fi viaţa fără poezie? Pentru mine, aşa: De n-ai fi fost tu, poezie, cu trup sculptat în simţăminte,/ N-aş fi-nvăţat ruga Luminii, n-aş fi privit spre înainte!/ Aş fi rămas un gând, un nume… un glas cărunt cu şoapte frânte/ Şi-n iarna aspră, timpurie, o harfă ce-a uitat să cânte.

Aveţi vreun sfat pentru tinerii scriitori din ziua de azi? 

Tinerii scriitori ar trebui să experimenteze zilnic în laboratorul creaţiei literare, să citească foarte mult, să lase la distilat anumite idei sau frânturi de creativitate, iar apoi să le amestece din nou în creuzetul minţii lor.

 Titu Maiorescu spunea: Sunt şi copaci mari în pădure, este şi tufiş, sunt şi flori şi fire de iarbă. Toate împreună alcătuiesc pădurea... Ce credeţi că voia, oare, să ne transmită scriitorul prin aceste cuvinte?

Este un citat superb care surprinde diversitatea scriitorilor. Mulţi autori sunt precum arborii de Sequoia. Unici si inegalabili. Alţi autori sunt mai puţin talentaţi, dar anumite creaţii ale acestora sunt precum florile atrăgătoare dintr-o poiană care îţi mângâie retina. Fireşte că există şi scriitori mărunţi precum firicelele de iarbă sau tufişuri, unde receptarea mesajelor este anevoioasă şi nu îţi lasă un ecou în suflet şi în minte.

Ne apropiem de finalul acestui interviu şi vă rugăm să transmiteţi un mesaj cititorilor! Unde vă pot găsi? Cum îşi pot procura cărţile dumneavoastră?

Sunt aproape de cititori prin lansări personale de carte, prin apariţii în presa scrisă şi televiziunea locală, am cărţi atât în Biblioteca gălăţeană V.A. Urechia, cât şi în biblioteci din alte localităţi, postez pe site-uri literare. Cărţile mele se găsesc şi în librăriile din oraşul Galaţi.

Şi pentru că am dori să încheiem acest interviu într-un ton al mulţumirilor, ne-ar plăcea să adresaţi un cuvânt de recunoştinţă acelor oameni care au reuşit să traseze cu creionul emoţiilor urme de neuitat în inima dumneavoastră.  Acei oameni care v-au condus către reuşită şi v-au ajutat să urcaţi, poate, treptele succesului scriitoricesc.                                                     

Le port un respect deosebit celor care m-au încurajat să public prima carte, celor care m-au susţinut pe parcursul activităţii mele literare. Nu nominalizez pe nimeni din teama de a nu omite pe careva, dar oameni bine intenţionaţi, oameni frumoşi cu adevărat am întâlnit destui şi le mulţumesc.

 

(Interviu realizat în ianuarie 2021)

 

Georgeta MUSCĂ-OANĂ, un amestec de nobleţe şi extremă emoţie (partea I)

 

Demult nu mi s-a mai întâmplat să iau un interviu cuiva şi să am impresia că, parcă, se scrie o poezie. Şi nu a fost doar emoţia cuvintelor rostite, ci chiar blândeţea chipului rupt dintr-o simfonie perfectă a rimelor.

M-am bucurat enorm când am aflat (la intervenţia unui înger păzitor!) că a acceptat provocarea de a ne destăinui câteva din amintirile preţioase sufletului său. Este, pot să spun, unul din acei oameni care risipeşte încredere şi optimism în preajmă şi n-ar ofensa aproapele nici măcar cu o umbră din trecerea pasului său. 

Puţine sunt persoanele cu o astfel de atitudine, mă refer la cele care mi-au intersectat mie drumul vieţii, lângă care oricine  îşi deschide sufletul ca-ntr-o spovedanie. Ascultându-i cuvintele, ai senzaţia că culegi stele dintr-un râu ce curge domol printre gânduri.

 De unde izvorăşte liniştea interlocutoarei noastre, vă invit să descoperim împreună pe parcursul acestui interviu.

Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, doamnă Georgeta Muscă-Oană primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a produs acesta?

Cred că eram prin clasa a patra sau a cincea când am început să scriu într-un jurnal, dar simţeam cum mocnea în mine dorinţa de a scrie şi altceva, mă simţeam confortabil în lumea cuvintelor… Abia la începutul clasei a noua, în pauza dintre două ore, cu gândul către mama (care îşi începuse călătoria astrală cu doi ani în urmă), având senzaţia că a fost alături de mine doar o clipă, am aşezat pe ultima filă a unui caiet aceste cuvinte la care nu am mai renunţat: Acum se zbate-n efemer,/ Acum se scurge-n veşnicie,/ Nu e nimic şi este totul.../ E clipa!

Uşor, uşor, am prins curaj şi am devenit slujitor docil cuvântului. Poezia a avut darul de a mângâia creştetul durerii, m-a ajutat ca în nopţile îndoliate să pot cânta pe clape de lumină şi m-a dus acolo unde numai visul reuşea să ajungă.   

Care vă sunt rădăcinile? Sub cerul cărui tărâm a văzut lumina zilei un om al condeiului de talia dumneavoastră?

Născută la 22 iunie 1954, în comuna Rediu, judeţul Galaţi, am avut şansa de a fi aproape de natură, de oameni simpli, muncitori şi generoşi, toate acestea influenţându-mi personalitatea. Profesia aleasă pare a fi un paradox.... Deşi am fost atrasă de mică de literatură, deşi am absolvit secţia umanistă a unui liceu teoretic, m-am îndreptat spre lumea cifrelor. Economist fiind şi îndrăgostită de cuvânt, am reuşit să înfrăţesc poemul cu balanţa, care, de-a lungul anilor, au mers mână în mână pe aceeaşi stradă.

Copilăria naşte lumi extraordinare. Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la perioada aceasta a vieţii? Ce moment din copilărie lăsa să se întrevadă talentul de a scrie?

Atunci când ai şansa să ai mai mulţi fraţi, chiar dacă sunt şi greutăţi, copilăria nu poate fi decât frumoasă. Normal că fiecare dintre noi avea sarcini bine stabilite, le rezolvam cu răspundere, iar în timpul liber citeam, făceam mult sport, mergeam cu bicicletele la pădure, organizam concursuri de orientare, ne opream pe malul apei sau într-o poiană şi ascultam glasul inconfundabil al naturii. Iernile aveau un farmec aparte, era o plăcere deosebită să patinăm pe lacul din apropierea casei… Fie vara, sub clar de lună şi cântec de greieri, fie iarna - inspirată de albul zăpezii sau flăcările jucăuşe, îmi plăcea să inventez poveşti pentru fraţii mei şi, pentru că am înţeles de timpuriu că sfârşitul copilăriei începe atunci când uităm să mai zâmbim, îmi doream să-i determin să zâmbească chiar şi când erau trişti.

Vă invit să ne povestiţi despre cărţile publicate de dumneavoastră! Cum s-au născut acestea? Care a fost povestea lor? Au fost inspiraţii de moment sau lucrări planificate îndelung?

Până acum am publicat un număr de optsprezece cărţi şi, dacă mă gândesc o clipă, fiecare are povestea ei. Am debutat cu volumul de poezii intitulat Pe frunte-mi plânge clipa, o carte scrisă în memoria celor doi fraţi plecaţi brusc spre eternitate; Balada lui Vasile cuprinde o baladă de 246 de strofe şi este inspirată din jurnalul unei surori care a lucrat o perioadă în Grecia, insula Creta; cartea Rătăciri este scrisă în memoria fiului meu care şi-a încheiat călătoria terestră destul de timpuriu; Soarele copilăriei cuprinde poezii pentru copii şi a prins viaţă în urma rugăminţii unui nepot…

Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a întâmplat  pe parcursul carierei scriitoriceşti? Vă rog să amintiţi aici şi eventualele distincţii obţinute!

În luna noiembrie 2019, la Muzeul Brăilei Carol I,  a avut loc un spectacol de muzică şi poezie, Punte peste timp, organizat de doamna profesor Valentina Vintilă, eveniment la care  am fost invitatul de onoare. Am trăit un deosebit moment atunci când a venit către mine o doamnă care m-a întrebat cu emoţie dacă mă poate îmbrăţişa şi, cu lacrimi în ochi, mi-a mulţumit pentru tot ce am dăruit în acea seară prin prezentarea poeziilor mele. Mai sunt multe asemenea momente care mi s-au lipit de suflet.

M-aţi rugat să vă vorbesc despre distincţiile obţinute, o fac cu plăcere. Am participat la mai multe concursuri, festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură la care am obţinut un număr de douăzeci şi două de premii şi treisprezece Diplome de Excelenţă.

Există cumva şi un moment  mai  puţin plăcut din acest punct de vedere?

Din fericire, nu am trecut prin momente mai puţin plăcute.

Cum aţi descrie paşii succesului pentru un scriitor? Vine acesta doar din talent  sau este nevoie şi de efort susţinut?

Succesul unui scriitor este precum un vârf de iceberg. În spatele unei creaţii literare sunt mii de clipe în care crâmpeie de idei sunt puse la distilat, sunt zeci de cuvinte nărăvaşe care au fost frământate în minte până ce s-au îmblânzit sub cravaşa armoniei cadenţelor dorite. Este adevărat că succesul îşi trage seva dintr-o nestăvilită bucurie de a te juca precum un magician cu slovele. Am fost mereu pasionată de literatură şi am citit enorm. Am cochetat cu creaţia poetică încă din adolescenţă. Nimeni nu poate nega faptul că un scriitor trebuie să aibă şi har, dar fără străduinţă şi perseverenţă nu poate exista succes. 

De multe ori, în viaţă, avem nevoie de modele. Există un scriitor a cărui operă v-a inspirat? Sau, poate, v-a marcat?

E destul de dificil să aleg doar un scriitor, dar trebuie să recunosc că am fost fascinată de pleiada de zeităţi din cartea Legendele Olimpului de Alexandru Mitru. Sincer, cred că aceasta este o carte de căpătâi deoarece literatura este impregnată cu multe simboluri şi ecouri mitologice din epoca străveche a umanităţii. În creaţia mea nu mi-am luat ca model un scriitor anume. Aşa cum fiecare om este unic şi scrierile lui trebuie să poarte această amprentă.

Orice om al literelor are nevoie în munca sa de o inspiraţie specială. Care a fost muza dumneavoastră? Care au fost temele ce v-au fascinat şi pe care le-aţi abordat în scrierile dumneavoastră?

Misiunea unui poet este nobilă şi doresc de fiecare dată ca textele mele să cuprindă o paletă cât mai largă de trăiri, să fie străbătute de armonia luminii existenţiale. Cea mai dragă sursă de inspiraţie pentru mine este însăşi Natura. Ondinele Dunării, Soarele, Luna, cerul presărat cu miraculoasele constelaţii stelare precum: Orion, Carul Mare sau Pleiadele, sălciile care străjuiesc malul apelor, marea cu zbuciumul ei nestins, fiica timpului - clipa, reprezintă doar câteva din sursele de inspiraţie. Muza regină va rămâne mereu Natura. 

Cine sau ce vă ajută atunci când scrieţi? De unde vă culegeţi nectarul cuvintelor? Ce anume vă umple de energie?

Se spune adesea că poezia izvorăşte din suferinţă. Nu ştiu dacă funcţionează acest principiu, dar ştiu că propriile zbateri sufleteşti constituie un resort extrem de puternic pentru mine. Este precum efectul de undă creat de căderea unei pietre în apa unui lac. De multe or m-am refugiat cu voluptate în creaţia poetică tocmai pentru că doar aici găsesc cel mai bun antidot pentru dezamăgirile vieţii terestre. Simt că doar în poezie pot fi eu însămi. 

Ce mă umple de energie? Când m-aţi invitat să particip la un Interviu cu scriitori dunăreni, am simţit o emoţie aparte şi am răspuns cu bucurie. Locuind în Galaţi, multe poeme s-au născut sub foşnet înlăcrimat de sălcii, sub privire libertină de pescăruş, pe malul Dunării. Dunărea este pentru mine sursa inepuizabilă de energie şi, tocmai de aceea, în semn de recunoştinţă, am scris cartea Murmur dunărean.

Care ar fi, în viziunea dumneavoastră, atributele principale ale unei cărţi valoroase?

Subiectul cărţii, tehnica narativă, strategii eficiente, simboluri/metafore puternice, originalitate.

Dacă aţi deţine o baghetă magică, care ar fi primul lucru ce l-aţi schimba astăzi pe scena scriitorilor contemporani? Sau, poate, l-aţi adăuga?

 

Aş elimina trivialitatea sau supralicitarea vulgarităţii şi aş adăuga mai multă consideraţie pentru eleganţă şi stil.

Ce proiecte aveţi acum pe masa de scris? Ce proiecte v-au rămas, poate, nefinalizate? Mă refer la cele din domeniul literar.

Cu mulţi ani în urmă am lucrat la o carte de proză scurtă, Amurg în doi, dar nu am publicat-o încă şi îmi doresc să finalizez acele texte.

Ne puteţi descrie cum arată o zi din viaţa scriitoarei Georgeta Muscă-Oană? Câte ore petreceţi la masa de scris? Este scriitoarea Georgeta Muscă-Oană un om împăcat cu sine mereu?

Sunt persoane care spun că pot scrie oriunde şi oricând, alţii doar când muza nu le dă pace. Cred că adevărata inspiraţie este atunci când cuvintele te îmbie aşa cum numai ele ştiu să o facă şi te laşi purtat de mirificul val al creaţiei. Vibraţia interioară este cheia unei vieţi împlinite. Cred că abia în clipa în care  suntem pe aceeaşi undă cu sinele, menţinând armonia interioară, putem fi în armonie şi cu natura, şi cu cei din preajma noastră.

Acum, la început de an 2021, vă consideraţi un autor de succes? Dacă un cititor v-ar întreba care este diferenţa între un scriitor talentat şi unul mai puţin talentat, ce i-aţi răspunde?

Pentru mine este important faptul că până în anul 2020, am publicat mai multe exemplare decât m-aş fi aşteptat atunci când m-am încumetat să lucrez la primul volum de poezii. Odată ce am lansat primul volum, deja elicea interioară se pornise şi abia aşteptam să fiu martora publicării următorului volum.

Talentul se cultivă permanent. Devii un scriitor talentat sau mai bine spus din ce în ce mai talentat, doar lucrând cu sârg în laboratorul creaţiei literare.

Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba din traiectul vieţii dumneavoastră? Aşadar, există vreun regret în viaţa scriitoarei Georgeta Muscă-Oană?

Pe tâmpla sorţii, penelul timpului mi-a încrustat suişuri şi coborâşuri, lumini şi umbre, dar credinţa în divinitate m-a învăţat să mă strecor printre căderi, eşecul mi-a dat puterea de a merge mai departe, suferinţa a născut zâmbet, iar din lacrimi am înflorit iubirea pentru semeni. Honoré de Balzac spunea: Aminteşte-ţi de trecut numai în măsura în care îţi poatea aduce bucurii. Dacă viitorul îşi are originile în trecut, atunci ne rămâne doar să modelăm trecutul prin faptele viitoare.

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa scriitoarei Georgeta Muscă-Oană? Dar Omului Georgeta Muscă-Oană?

Scriitoarei  Georgeta Muscă-Oană: Când vei scrie un roman?

Omului Georgeta Muscă-Oană: Crezi că există Viaţă şi dincolo de moartea terestră?

Dumitru ANGHEL, un neobosit ziditor al cuvântului scris

 

  
  


   

L-am cunoscut cu ani în urmă cu ocazia întrunirilor culturale organizate de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati din Brăila. Îi urmăream cu atenţie discursurile şi prezentările de carte, dar... nu sosise timpul să-l abordez din punct de vedere scriitoricesc.Aflasem că susţine scriitorii la început de drum şi că nu-i refuză cu cronicile sale. Cu acest gând, în vara anului 2020, l-am rugat să mă ajute cu un text-prefaţă pentru volumul meu de poezii Poveste de mai. Fără să stea pe gânduri mi-a oferit ajutorul de care aveam nevoie.

Mi-a spus de la început că este perfecţionist şi nu va scrie textul aşteptat de mine decât în momentul în care va studia poeziile în întregime, mai ales că, pentru Domnia Sa, eram o necunoscută în ale scrisului. I-am transmis şi CV-ul activităţii mele literare şi în scurt timp am primit prefaţa dorită.

Un scriitor şi un Om deosebit pentru care respectul este cel mai important reper valoric.

Munca şi activitatea sa publicistică este cunoscută nu doar de brăileni, ci şi la nivel naţional.  

Aşadar, vă invit să descoperim, cine este ? - şi ce comori ascunde în sertarul literar prin lucrările ce-i poartă semnătura. 

     Ne-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Dumitru Anghel, primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a produs acesta?

Debutul meu în publicistică s-a produs în timpul studenţiei la Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti, în revista Contemporanul, cu o cronică muzicală la Concertul Orchestrei simfonice Gewandhaus din Leipzig, de la Ateneul Român, în octombrie 1962.

Pasiunea mea pentru muzică şi lecturile frecvente ale cronicilor muzicale semnate de muzicologul George Bălan, m-au îndemnat să scriu şi eu un articol pe această tematică culturală, care a apărut într-o revistă prestigioasă din România, Contemporanul, cu sprijinul cunoscutului profesor universitar. Astfel mi-a fost deschis drumul spre o îndelungată activitate publicistică în reviste de cultură din România şi de peste hotare, concretizându-se apoi în tema lucrării mele de diplomă Critica muzicală ca gen al criticii de artă, condusă chiar de George Bălan de la Conservatorul din Bucureşti şi de prof. univ. Silvian Iosifescu de la Universitate, Facultatea de Filologie.

Debutul acesta, spectaculos pentru un student la Filologie, mi-a deschis drumul spre o publicistică culturală convingătoare şi apreciată care s-a materializat în peste 1600 de cronici literare şi muzicale în reviste din ţară sau de peste hotare şi în câteva cărţi: Brăila muzicală, Critică literară şi muzicală, Jurământul Euterpei, Portrete cu variaţiuni pe contrapunct în paralel cu alte zece volume de proză: Portrete în aquaforte, Portrete în clarobscur, Cetăţeni de onoare ai Brăilei, O samă de scriitori, Eram studenţi care..., în colaborare cu scriitorul George Apostoiu, Anamorfozele lui Narcis în colaborare cu Adelina Pop; şi de critică literară: Note de lector, Recensa rediviva, Reverenţe critice, De la cronică muzicală la critică literară ( Opera Omnia).

Care vă sunt rădăcinile? Sub cerul cărui tărâm a văzut lumina zilei un om al condeiului de talia dumneavoastră?

M-am născut la 23 august 1939 (în B.I. figurez pe 24 august!), la Secara, cel mai frumos loc din lume, leagănul copilăriei mele, în judeţul Teleorman; locul unde s-au născut scriitori model ai lecturilor mele din adolescenţă, Marin Preda şi Zaharia Stancu. Sunt mândru că pot sta lângă ei.

   Copilăria naşte lumi extraordinare.Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la perioada aceasta a vieţii? Ce moment din copilărie lăsa să se întrevadă talentul de a scrie?

Copilăria reprezintă miracolul existenţei Omului, colţul de Rai de pe Pământ, în care se regăsesc pe tot parcursul vieţii fiecăruia toate Minunile Lumii, de care s-a bucurat pentru toţi... Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotarul din Humuleşti, în Amintirile copilăriei fericite!

Din fragedă copilărie am citit cu nesaţ, cu frenezie, fascinat de miracolul Vieţii şi cred că această dragoste a lecturii m-a făcut şi pe mine să pun mâna pe condei şi să scriu.

Încă de când eram elev de liceu şi în perioada studenţiei de la debutul publicistic din revista Contemporanul, am început să public în ziare şi în revistele de cultură şi literatură muzicală şi beletristică de care aminteam...

  Vă invit să ne povestiţi despre cărţile publicate de dumneavoastră! Cum  s-au născut acestea? Care a fost povestea lor? Au fost inspiraţii de moment sau lucrări planificate îndelung?

Stabilit în Brăila, după căsătoria cu profesoara de limbă franceză, Silvia Păuna, m-am implicat activ în publicistica culturală cu accent pe latura muzicală, teatrală şi literară, convins fiind  de tradiţiile în domeniu ale oraşului de la Dunăre. Dacă  m-aş opri la câteva nume grele în domeniu, aş aminti: Panait Istrati, Perpessicius, Fănuş Neagu (literatură) sau Darclée ori Nicu Teodorescu (muzică).

 La îndemnul unor prieteni am publicat cele 15 cărţi ale palmaresului meu editorial, care, fiecare are povestea sa şi cred că toate la un loc mi-au asigurat calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România şi câteva distincţii culturale de care sunt foarte mândru!

Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a întâmplat  pe parcursul carierei scriitoriceşti? Vă rog să amintiţi aici şi eventualele distincţii obţinute!

Au fost mai multe lucruri frumoase pe parcursul carierei mele scriitoriceşti, dar ceea ce m-a bucurat, cel mai mult şi mai mult, au fost cuvintele calde ale personajelor din cărţile mele de portrete literare şi emoţiile lor sincere şi puternic exprimate.

Există cumva şi un moment  mai  puţin plăcut din acest punct de vedere?

Nu-mi amintesc de momente neplăcute legate de parcursul meu scriitoricesc.

Cum aţi descrie paşii succesului pentru un scriitor? Vine acesta doar din talent  sau este nevoie şi de efort susţinut?

Succesul oricărui autor de literatură vine treptat şi sigur, doar din valoarea şi perenitatea operei sale literare.

De multe ori, în viaţă, avem nevoie de modele. Există un scriitor a cărui operă v-a inspirat? Sau, poate, v-a marcat?

 Modelul meu de scriitor talentat şi de operă literară pe măsură a fost Ion Creangă şi  Amintirile  din copilărie, capodoperă a literaturii române.

Orice om al literelor are nevoie în munca sa de o inspiraţie specială. Care a fost muza dumneavoastră? Care au fost temele ce v-au fascinat şi pe care le-aţi abordat în scrierile dumneavoastră?

Nu ştiu care ar fi putut fi muza inspiraţiei mele de autor de literatură, dar personajul principal rămâne Omul cu multiplele sale ipostaze.

Cine sau ce vă ajută atunci când scrieţi? De unde vă culegeţi nectarul cuvintelor? Ce anume vă umple de energie?

Am fost fascinat mereu de misterioasa semantică a cuvintelor din limba română, cea mai frumoasă şi mai expresivă formă de comunicare pe care o cunosc pe deplin...

Care ar fi, în viziunea dumneavoastră, atributele principale ale unei cărţi valoroase?

 O carte valoroasă şi de succes are nevoie de un talent de excepţie şi de o experienţă de viaţă valoroasă a autorului.

Dacă aţi deţine o baghetă magică, care ar fi primul lucru pe care l-aţi schimba astăzi pe scena scriitorilor contemporani? Sau, poate, l-aţi adăuga?

Greu de răspuns la o astfel de întrebare! Pentru că nu ştiu cum aş putea adăuga la semantica cuvântului magic: orgolii?!

Ce proiecte aveţi acum pe masa de scris? Ce proiecte v-au rămas, poate, nefinalizate? Mă refer la cele din domeniul literar.

    O viitoare carte de critică literară în curs de formare, a cărei apariţie n-o pot preciza din motive demne de înţeles: ritmul selecţiei mele riguroase...

 Ne puteţi descrie cum arată o zi din viaţa scriitorului Dumitru Anghel? Câte ore petreceţi la masa de scris? Este scriitorul Dumitru Anghel un om împăcat cu sine mereu?

Ritmul meu de lucru este cu totul imprevizibil... Nu ştiu niciodată câte cărţi voi recenza, pentru că nu  ritmicitatea editorială mă îndeamnă la lectură sau analiza şi reanalizarea cronicii literare, ci calitatea şi opţiunile tematice ale revistelor care să-mi accepte punctele de vedere...

 Lectura, documentarea îmi iau mai mult timp decât redactarea recenziei (cronicii literare).

  Acum, în 2020, vă consideraţi un autor de succes? Dacă un cititor v-ar întreba care este diferenţa între un scriitor talentat şi unul mai puţin talentat, ce i-aţi răspunde? 

Nu pot aprecia  just tocmai eu, doar cititorii mei pot avea o părere obiectivă...

Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba din traiectul vieţii dumneavoastră? Aşadar, există vreun regret în viaţa scriitorului Dumitru Anghel?

Nu! Doar soarta fiecărui om poate hotărî! Scriitorul obiectiv poate doar să materializeze detaliile... Am, totuşi, momente când regret că n-am făcut mai mult în privinţa pasiunii mele pentru muzică, dar sunt mulţumit de faptul că, neavând studii de specialitate, am pus în... operă lucrări din domeniul muzicii simfonice, am făcut publicistică de specialitate şi mi-am însuşit o cultură muzicală serioasă, fără să am studii superioare din acest areal cultural (cronici muzicale în presa de specialitate şi câteva lucrări în domeniu: Brăila muzicală, Jurământul Euterpei etc.).

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa scriitorului Dumitru Anghel? Dar Omului Dumitru Anghel? 

   Am fost foarte mult timp în postura unui reporter, după cum rezultă din cărţile publicate pe teme muzicale, dar n-am pus decât întrebări de specialitate muzicienilor cu care am fost în dialog sau despre care am scris.

Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor vi s-au deschis uşile de-a lungul vieţii?

 Cred că am avut şansa şi norocul să-i conving pe oamenii din jurul meu sau pe muzicienii  pe care i-am abordat pentru cronicile mele din domeniu că muzica a fost marea pasiune a vieţii mele. Ca şi arta literară, relaţia mea cu acest domeniu social şi cultural mai ales, a fost benefică, elegantă, măgulitoare…

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota  pe care v-aţi acorda-o?

Dificil de răspuns ! Nu mi-am dat note niciodată !

Care au fost reperele morale la care v-aţi raportat pe parcursul existenţei dumneavoastră?

Cinstea, onoarea şi modestia, deşi n-aş fi cinstit dacă n-aş recunoaşte (?!!?) că m-au zgândărit pusee de orgolii şi nemulţumiri că n-am fost, uneori, apreciat pentru calităţile mele…profesionale ?!!?

Am dori să ne vorbiţi despre acei oameni de suflet pentru care v-aţi sacrifica o clipă din timpul dumneavoastră. Aşadar, dezvăluiţi-ne câteva nume din jurnalul sufletului scriitorului Dumitru Anghel!

Există în viaţa mea câţiva oameni care au fost pentru mine repere, de la care am cules perle de înţelepciune şi de prietenie mobilizatoare: dr. Ilie Neacşu, prieten din copilăria de la Secara, locul naşterii mele; George Apostoiu, coleg de facultate; Ioan Toderiţă, sfătuitor înţelept şi de-o francheţe învăluitoare; Dumitru Barău, profesor brăilean, prieten temeinic şi alţi prieteni, destui la număr, ca să-i pot cita pe toţi…

Inevitabil, în lumea în care trăim, există momente când poate rănim - verbal desigur! - un semen de-al nostru. A existat în traseul dumneavoastră profesional o persoană pe care aţi supărat-o şi căreia aţi fi dispus să-i întindeţi astăzi mâna prieteniei?

Este foarte adevărat că în viaţa noastră putem răni un om, din diverse motive, în împrejurări dificile, dar am ştiut întotdeauna să găsesc calea de drenaj spre direcţia reconcilierii din respect pentru ei şi din respect pentru mine!

 Vă place să călătoriţi şi, dacă da, care sunt locurile care vă smulg promisiunea de a le revedea?

   N-am fost niciodată un fan... al umblatului pe coclauri, am găsit prin alte surse de contact drumul cunoaşterii lumii înconjurătoare, din considerente mai ales culturale şi nu de dragul de a mă făli cu locuri pe unde m-au purtat paşii concediilor întâmplătoare...

Dincolo de scris, petreceţi clipe şi la braţul altei arte? Muzica? Desenul, poate?

Cu siguranţă, pentru că pasiunea mea constantă a fost literatura, dar muzica a fost mereu iubita mea de taină şi de bucurii nemăsurate!

V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost destul de măreţe?

Pentru că bănuiesc că nu luaţi în considerare teama de cineva sau de ceva cu porniri tembele de agresiune fizică, pot să vă declar, cu mâna pe inimă, că mi-a fost teamă permanent că n-o să pot duce la îndeplinire toate speranţele legate de preocupările mele de creator de literatură sau de autor de critică literară şi muzicală. Au fost destule întâmplări şi împrejurări care m-au liniştit şi m-au făcut să cred, sincer şi fără orgolii exagerate, că am realizat, dacă nu... capodopere, sigure lucrări literare şi din domeniul muzicii de care sunt mândru şi mulţumit!

Pe parcursul vieţii, cum vi s-a părut că a trecut Timpul? A fost timpul dumneavoastră grăbit sau mai lent? V-a fost sau nu, prieten bun acesta?

 Greu, foarte greu de răspuns onest şi firesc la o astfel de întrebare! Tempoul acestui fenomen astronomic şi, mai ales, latura sa de implicare într-un normal destin personal sunt imposibil de controlat.

Fiecare treaptă a existenţei noastre are permanent un alt barometru, totul este sub semnul imprevizibilului!

Ce planuri de viitor are scriitorul Dumitru Anghel?

Să-mi păstrez ritmul de lucru în ciuda înaintării în vârstă, poate şi pentru că, la pensionare, am mai mult timp pentru a scrie... fără să mă mai grăbesc!

Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi, poate, nu v-am întrebat? Mă refer la acele aspecte care au avut un rol important în povestea dumneavoastră de om al condeiului!  

 Că nimic nu m-a fascinat mai cuceritor din relaţia mea cu scrisul, cu arta literaturii, precum s-a întâmplat cu romanul ca specie a genului epic.

Aveţi vreun sfat pentru tinerii scriitori din ziua de azi?   

Să facă din scris  pasiunea lor pentru literatură, un mod personal de a se realiza în viaţă…

Titu Maiorescu spunea: Sunt şi copaci mari în pădure, este şi tufiş, sunt şi flori şi fire de iarbă. Toate împreună alcătuiesc pădurea... Ce credeţi că voia, oare, să ne transmită scriitorul prin aceste cuvinte?

Că oamenii, că fiecare ins trebuie să contribuie la afirmarea personalităţii speciei umane, forma superioară a naturii vii.

Ne apropiem de finalul acestui interviu şi vă rugăm să transmiteţi un mesaj cititorilor! Unde vă pot găsi? Cum îşi pot procura cărţile dumneavoastră? 

Personal, pot fi găsit în toate variantele comunicării…

Cărţile mele există în rafturile Bibliotecii Judeţene Panait Istrati Brăila, dar pot fi primite la lansările oficiale de carte, periodice…

   Şi pentru că am dori să încheiem acest inteviu într-un ton al mulţumirilor, ne-ar plăcea să adresaţi un cuvânt de recunoştinţă acelor oameni care au reuşit să traseze cu creionul emoţiilor urme de neuitat în inima dumneavoastră.  Acei oameni care v-au condus către reuşită şi v-au ajutat să urcaţi, poate, treptele succesului scriitoricesc.                                                        

Sunt prea mulţi oameni care m-au ajutat să urc treptele succesului literar, aşa că le mulţumesc din suflet tuturor !

(interviu realizat în septembrie 2020)