Picuri ruginii pe-al toamnei obraz



De ziua Școlii Gimnaziale Movila Miresii
În fiecare an, pe 8 noiembrie, când pomii încă tremură a toamnă, la Școala Gimnazială Movila Miresii din județul Brăila este multă bucurie. Este ziua în care se sărbătoresc patronii spirituali ai acestei școli, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, zi căreia i se acordă solemnitatea cuvenită.
Cu pași grăbiți, sub foșnetul covorului de frunze arămii, elevii movileni, mici și mari, îndrumați  de profesorii lor, au oferit un program deosebit în cinstea evenimentului mult așteptat.
Cuvântul de început a aparținut directorului școlii, prof. Mirela Brezuică, din care cităm:
,,Ziua școlii este un prilej de a ne revedea și de a ne sărbători împreună. Valoarea și prestigiul de care se bucură școala noastră își au izvorul în munca făcută cu pasiune de dascăli bine pregătiți . Astfel, în portofoliul școlii movilene anul trecut s-au strâns multe premii care ne fac cinste. Rezultatele de excepție oglindesc munca făcută cu responsabilitate, dar și aspirațiile  înalte ale elevilor noștri, strădania lor de a culege roadele învățăturii. ”

În încheierea discursului său, directorul a vorbit de o altă reușită a școlii, respectiv trei proiecte din fonduri europene pentru care a obținut aprobare, sprijinită fiind de Consiliul Local Movila Miresii, proiecte ce vor viza lucrări de consolidare și reabilitare ce vor fi demarate începând cu anul viitor.
Din partea autorităților locale a fost prezent Dumitru Panțuru, primarul localității, care după ce a urat ,,La mulți ani!” școlii, a felicitat cadrele didactice și elevii pentru rezultatele extraordinare obținute în cadrul activităților în care s-au implicat. Și-a exprimat dorința de a sprijini în continuare  proiectele și parteneriatele școlii, confirmând acordarea și în acest an școlar a o sută de burse pentru elevi. A subliniat faptul că cele trei  proiecte  din fonduri europene ce vizează școala, se referă la investiții de 80 de miliarde lei, bani ce vor ajuta ca școala movileană să fie una din cele mai frumoase din județ.
Le-a vorbit elevilor despre cât de importantă este formarea și orientarea școlară, ca și elemente de bază ale personalității lor viitoare. Le-a dorit succes, iar părinților prezenți în sală le-a mulțumit pentru strădania și frumusețea expusă în sala de sport, locația activității.
Preotul paroh din localitate, Marius Sinca, invitat la eveniment,  a reamintit importanța sfinților cinstiți în calendarul creștin-ortodox în această zi de început de noiembrie.
,,Orice demers educațional  trebuie să cuprindă valori și repere culturale”, a spus părintele, iar școala este locul unde acestea pot fi descoperite.
A oficiat, de asemenea, o slujbă în memoria tuturor foștilor elevi și profesori ai acestei școli, subliniind încă o dată cât de mult trebuie să prețuim viața cu lecțiile și încercările pe care ni le oferă, dar să și apreciem ocrotirea sfinților pe care o primim în fiecare zi.
     Prezentă a fost și Gabriela Popa, jurnalist, care a ales să fie alături de școala movileană, chiar de propria zi onomastică. În semn de respect, conducerea școlii i-a oferit un minunat buchet de flori, atât ei cât și celorlalte cadre didactice movilene ce poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Programul artistic
În debutul programului artistic, preșcolarii Grădiniței nr. 2 au prezentat “Dansul umbreluțelor”, după care a urmat un moment de poezie, iar versurile dedicate toamnei au fost recitate de elevii claselor I: Ghețu Maria, Mazilu Denisa, Andronoiu Cristian, Păpurică Mihai, Gheorghe Gabriel și Zainea Cristina.
 Grupul vocal  al claselor a III-a și a IV-a, îndrumați de prof.înv.primar Florica Munteanu a încântat spectatorii prin interpretarea unui colaj de cântece populare românești, precum  și  prin prezentarea unor dansuri tradiționale.
Un alt  grupaj de poezii a fost adus în fața publicului de către următorii elevi ai  clasei a III-a A: Orzan Ionuț Andrei, Pîrvu Nicoleta, Micu Ionela Raluca,  Juravlea Georgiana Denisa și Bașnău Ionuț Valentin.

Elevii clasei a VIII-a, îndrumați de prof. Marinela Stan au pregătit un repertoriu muzical, din care au făcut parte și melodiile ,,A ruginit frunza din vii” și ,,Iac-așa”. Nu a lipsit din program momentul dedicat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil în care s-a specificat activitatea, misiunea și implicarea acestora în planul de mântuire al oamenilor, fiind prezentat de către elevele Neacșu Cristina Mihaela și Isofache Marinela și a fost coordonat de prof. religie Maria Ghiorghieș.
     Râsete, aplauze și voie bună au adus elevii claselor  gimnaziale care au pregătit diferite scenete și cântece astfel: elevii clasei a VI-a B au pregătit sceneta ,, Ridichea uriasă”, urmați de ,, Hora Bucovineană”  clasa a VIII-a B, iar ,, Toamna în versuri” a fost elogiată de elevii clasei a V-a. Clasa a VI-a A a adus bună dispoziție cu montajul ,,Școlarii veseli”. Nici elevii clasei a VII-a B nu s-au lăsat mai prejos, ei prezentând sceneta ,, Povestea unui elev leneș”, iar  ,,Sarabanda personajelor literare” a fost interpretată de micuții clasei a V-a B.
De la literatură s-a trecut  la dans modern, elevii clasei a VIII-a A, pregătind un moment special  pe ritmul melodiei ,,Apa”. Ansamblul coral al claselor V-VIII, îndrumat de prof. Vasilica Neacșu a prezentat cântecele: ,,Mărie și Mărioară”,
“ Hora mea moldovenească” și ,,Aseara vântul bătea”.

,,Târgul toamnei”
  Binecunoscutul ,,Târg al toamnei” a dat startul competiției între clase și a oferit doritorilor o varietate de conserve pentru cămările proprii, fructe și legume, dar și dulciuri de casă pregătite cu multă trudă de către elevii mai mari, bineînțeles cu sprijinul părinților. Suma de bani obținută din vânzarea produselor micilor gospodari va fi folosită pentru achiziționarea unor materiale didactice.
 Un buchet imens de emoții, zâmbete și cântece s-au topit în inimile noastre, a celor prezenți și  ne-au răsfăţat ochii și urechile, brodându-ne în suflete cele mai frumoase gânduri despre școala movileană și elevii săi.
            Deși soarele nu a fost generos cu razele sale, lumina a venit totuși de pe chipurile  micuților învățăcei, alunecând mângâietoare ca o ţesătură de ape argintii, făcând  posibilă trăirea  unei zile de neuitat.
            Bucuria ce am  citit-o în ochii fiecărui copil, mi-a dat sentimentul că în inimi, preț de câteva ore, acestora le-au crescut aripi albe, cu care vor zbura, dar  se și vor întoarce, ori de câte ori își vor aminti de școală, locul unde a încolţit în sufletele lor sămânţa cunoaşterii.
 Pentru că - de ce să nu recunoaștem? -indiferent unde ne vor conduce paşii, purtăm cu sfinţenie în gânduri școala cu-al său parfum special cu care știe să ne răsfăţe la fiecare zi aniversară sau serbare școlară.
            La mulți ani Școală Gimnazială Movila Miresii!
La mulți ani directori, dascăli și elevi movileni!

Cornelia Vîju



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.