În loc de argument...
Atunci
când ne dorim să consemnăm curgerea vremii și a propriilor fapte, pentru a nu
fi date uitării, apelăm la orice mijloc de comunicare scrisă. Iată de ce am
ales să dăm naștere unei reviste școlare, în care, cu ajutorul slovelor și al
imaginilor, să creionăm portretul unei instituții de învățământ și nu numai.
Școala Gimnazială Movila Miresii este
locul de unde zeci de generații de elevi și-au deschis aripile și au zburat
către lume. Este locul unde există suflet, ambiție, determinare, aspirații,
performanță și diversitate. Un spațiu
plin de energie pozitivă, unde profesorii sunt pasionați de munca lor, fiind gata
în orice clipă să-ți dăruiască din preaplinul lor sufletesc, unde se scriu
pagini frumoase, stropite cu sudoare şi plăcere. Și, nu în ultimul rând, este locul unde se cultivă
respectul, dar și dragostea față de ceea ce este original, față de tradițiile
și obiceiurile ce definesc identitatea unui popor.
Deși nu ne considerăm niște profesioniști
ai condeiului, am decis să consemnăm în paginile Cronicilor movilene câteva din activitățile noastre școlare, mizând
și pe parfumul inconfundabil al unei munci de echipă care ne-a caracterizat
mereu.
Pe
lângă transmiterea conținuturilor științifice și a formării competențelor de
bază la elevi, școala îi pregătește pe aceștia pentru călătoria vieții, le induce
plăcerea de a visa, motivându-i să urce permanent treptele succesului. Iar dacă dascălul a fost
considerat adesea farul ce a lumint calea unui învățăcel, ne dorim ca și prin
această publicație, de asemenea, să le deschidem micuților ochii și gustul
către scrieri alese.
Inițiativa
creării unei reviste ne-a îndemnat pe noi, cadrele didactice movilene, mai tot
timpul, însă fără impulsul dat de directorul școlii, prof. Mirela Brezuică,
proiectul acesta nu s-ar fi materializat. Perseverența, obiectivitatea și
tenacitatea ce o caracterizează, au fost ingredientele principale ce-au dat
plusvaloare acestei idei îndrăznețe. Un om remarcabil, de o înaltă ținută, un
exemplu demn de urmat de către cei din jur, pe chipul căreia se poate citi
zilnic zâmbetul frumuseții interioare, dar și al unui profesionist de nota zece.
Ne
place să ne mândrim cu rezultatele obținute de elevii noștri și, de aceea,
ne-am propus prin aceste pagini să aducem un strop de bucurie în inimile
cititorilor noștri care, în mare parte, sunt personajele principale ale
cronicilor noastre.
Așadar,
permiteți-ne să vă dăruim puțin din rodul muncii unor elevi silitori, în semn
de mare prețuire, acum, la debutul verii anului 2015, chiar în momentul în care
parfumul trandafirilor pare să răscolească adânc frumosul din noi.
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.