Vântul şi ghiocelul

    Iarna este pe sfârşite. Ochiuri de zăpadă se zăresc ici-colo peste pământul negru şi umed. De undeva, dintr-un colţ al grădinii, un ghiocel, cu pălăriuţa de argint, încearcă să-şi înalţe capul către răzleţele raze de soare. Neastâmpărul micuţei flori, atrage atenţia vântului năvalnic de primăvară, care-l întreabă curios:
- Hei, dar  de ce nu stai ascuns acolo, în zăpadă, micuţule?
- Bună ziua, vântule! Păi… vreau să dau mâna cu viaţa, vreau să vestesc lumii că în următoarele zile primăvara îşi va arunca mantia peste zare. Eu sunt mesagerul ei şi trebuie să mă lupt cu frigul acesta, care mi-a cam ciufulit petalele.

Toamna în clasa noastră... de Halloween


Învățătura

Dragă mi-e învățătura
Zi de de zi cu ea mă prind,
Diamante strâng într-una,
Când din cărți eu o cuprind.

Tot ce ea sădește-n mine
E ca un pom roditor,
De-ale cărui fructe mâine
Mă voi înfrupta de zor.

Emoții picurate prin frunzișul toamnei





Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul Școlii Țepeș Vodă, din comuna Movila Miresii, județul Brăila

Luni, 27octombrie 2014, la Școala Țepeș Vodă, din comuna Movila Miresii a fost sărbătoare. Ocrotitorul acestei instituții de învățământ fiind Sf. Mare Mucenic Dimitrie, cei care învață aici au consemnat cu emoții data în Cartea de Onoare a școlii. Evenimentul a fost privit ca un act istoric pe care școala are datoria să-l cultive, să-l evoce și să-l transmită generație după generație, ceea ce s-a și întâmplat.
Școala Gimnazială Movila Miresii a fost reprezentată la eveniment de către directorul acestei instituții de învățământ, prof. Mirela Brezuică, directorul adjunct prof. Mirela Tarța, iar din partea Consiliului Local Movila Miresii, a fost prezent viceprimarul Vasile Bădără.

Luigi Pirandello

       
,,Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăieşte-mi durerile, bucuriile, îndoielile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit eu, şi cazi acolo unde am căzut eu, şi ridică-te,

Minciuna



            În funcţie de modul cum îţi construieşti viaţa, alegi să fii adeptul adevărului sau minciunii. Te raportezi la realitatea adevărului tău, care pentru alţii poate fi considerată neadevăr. Ştii că nu există adevăr absolut, există adevărul după care te ghidezi şi pe baza căruia îţi modelezi propriile calităţi morale .
            Ai aflat despre minciună din poveştile Bibliei, când şarpele a ispitit-o pe Eva să mănânce din pomul cunoştinţei Binelui şi Răului, prin înşelătorie. Este folosită în scopul de a manipula oameni şi situaţii pentru a obţine avantaje ce riscă mai devreme sau mai târziu să fie pierdute.
            Orice minciună atrage după sine alta şi cu cât intri în jocul său cu atât te afunzi parcă  în mocirlă. Îţi va fi din ce în ce mai greu să te cureţi de ea. Minciuna îţi dă pe moment senzaţia că ai reuşit, că ai învins şi eşti câştigător în propria viaţă. În realitate... creezi un zid care te separă de lucrurile bune ale existenţei şi, cu fiecare minciună, mai adaugi material la clădirea lui.

Gelozia



            Gelozia este acea stare ce se poate naşte în sufletul tău atunci când iubeşti pe cineva şi simţi că relaţia este în pericol de a se destrăma, deoarece o terţă persoană intervine. Sau... ai tu impresia că intervine şi încerci să controlezi partenerul pe care mai înainte erai convins că îl iubeşti. Gelozia este o stare de posesivitate, ce-ţi strânge pieptul ca-ntr-o menghină din care nu te poţi elibera pentru că  te sufocă.
            Dacă în relaţia cu persoana iubită se strecoară neîncrederea, gelozia începe să ocupe din ce în ce mai mult loc şi bănuiala că partenerul te poate înşela îţi macină sufletul. Simţi cum plămânii nu mai pot cuprinde în ei destul oxigen pentru a respira şi cum presupusa trădare planează peste creştetul persoanei iubite. Somnul din noapte nu te mai odihneşte, viclenia geloziei îţi injectează frica în privire şi aproape că poţi ucide totul în jur doar cu ochii.

27 septembrie 2014, o zi specială...



Oglinzile


    În fiecare zi îţi priveşti imaginea în oglindă. Dacă pleci sau vii de undeva, unul din gesturile ce le faci mereu este să te priveşti în oglindă. Să vezi dacă hainele îţi vin bine pe corp, dacă se potrivesc cu încălţările şi celelalte accesorii pe care  alegi să le porţi. Dacă oglinda nu te mulţumeşte, deschizi iarăşi dulapul şi începi să alegi de acolo alte haine până când imaginea  te satisface. Îţi place să arăţi bine pe dinafară şi vrei să laşi impresia aceasta şi celor din jur.
  Însă... cel mai important este să priveşti zilnic în oglinda sufletului ca să vezi dacă şi acolo totul îţi este pe plac. Sigur că sunt zile în care uiţi complet de această oglindă, de dinlăuntru.O ţii pentru tine, nu trebuie să o vadă nimeni şi pentru ea rar îţi găseşti timp.