Eşecul



            Sunt momente în viaţă când nu poţi păşi peste treptele durerii provocate de un eşec. Când te încearcă acel sentiment care îţi mutilează pe moment sufletul şi-ţi împinge voinţa în freamătul deznădejdii. Atunci când obiectivele către care ţinteai nu au fost atinse. Când ţi-ai propus să urci o culme şi, din diferite motive, te prăbuşeşti,  căzând în nereuşită.
            Iar dacă încă nu ţi-a bătut în fereastră această trăire,  te poţi numi norocos, dar nu... invincibil. Când nici nu te aştepţi  îţi poate deschide uşa şi... nu te aştepta să sune înainte!

            Când te acoperă veşmântul eşecului, sufletul închide în el cele mai întunecate trăiri: teama, deziluzia, renunţarea. Cuvintele rămân nerostite, crezi în acele momente că nu vor mai scrie poveşti de succes şi, parcă, îşi pierd din strălucire. Nimic nu mai contează din jur, te simţi golit de eşec, fără vlagă, fără forţă interioară. Ai impresia că viaţa ta s-a irosit, se nasc în tine regrete... şi vise se sting... şi-i totul pustiu... şi frica curge prin tine, iar speranţa pare zdrobită de-un zid. Păşeşti fără ţintă, te îndepărtezi chiar şi de acele persoane care sunt dispuse să te ajute şi-ţi şoptesc că va trece, dacă vei lăsa să curgă lacrimile tale pe umerii lor. Însă... tu vrei să fii singur, să-ţi îneci durerea eşecului în cel mai adânc abis, să-ţi regăseşti singur echilibrul şi identitatea pe care le simţi încurcate în mrejele înfrângerii.
            Eşecul poate cuprinde sfera tuturor domeniilor în care fiinţezi, de la dragoste până la carieră. Însă, tot de pe urma lui înveţi codul supravieţuirii şi în momentele lui, se trezeşte în tine dorinţa de a contracara acel fiasco al vieţii ce te încearcă odată cu el. Începi să dai ce ai mai bun din tine, te mobilizezi cu gânduri pozitive  şi te apuci să lupţi, nu vrei să te laşi copleşit de  teama unui alt eşec.
             Din noianul acela de trăiri zbuciumate, când reuşeşti să te desprinzi, zăreşti noi perspective, te aşteaptă alte porţi la care eşti dator să baţi. Pentru că, orice sfârşit e un nou început de drum şi nu trebuie să priveşti prea mult uşa care s-a închis, deoarece rişti să nu le mai vezi pe cele care ţi se deschid înainte.
            Trebuia să înveţi lecţia eşecului ca să învingi, ca să poţi simţi intensitatea unei noi reuşite. Arunci cu praful uitării peste momentele insuccesului şi plantezi un vis nou într-o floare, pe care ai hotărât să o îngrijeşti mai cu atenţie, pentru că acum ai devenit un grădinar iscusit. Şi dacă timpul te roagă să-i vinzi amintirea eşecului, ca să nu te mai doară,  refuzi, deoarece valoarea trăirilor tale este dată şi de aceste încercări.
            Găseşti curajul de a-ţi privi în faţă eşecul, după ce lava vulcanului din care a erupt s-a răcit, după ce-ai curăţit toată acea zgură cu lacrimile sufletului tău.
 Eşecul este uman, cu ajutorul său ai descifrat probleme ale fiinţei tale şi-ai ajutat-o să se redefinească. Perseverează în visele tale, nu şovăi după ce ai suferit un eşec! Din contră, mobilizează-te, iar dârzenia ta va duce la rezultate mai presus decât acelea pe care le vizezi.  ,,Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate”, spunea Sfântul Isaac Sirul.
            Şi, după ce ai îndosariat în arhiva sufletului tău eşecul, mergi mai departe. Deschide un nou capitol de viaţă, iar pe pagina lui de final desenează deja zâmbetul triumfului, pentru că ai învăţat să nu te laşi intimidat de eşec.
Încarcă-ţi iarăşi vasul inimii cu lumină, alungă dâra neagră a eşecului, iar şiragul vieţii tale va împleti  nestematele  reuşitei, curajului şi ale dragostei.

Cornelia Vîju


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam