Minciuna



            În funcţie de modul cum îţi construieşti viaţa, alegi să fii adeptul adevărului sau minciunii. Te raportezi la realitatea adevărului tău, care pentru alţii poate fi considerată neadevăr. Ştii că nu există adevăr absolut, există adevărul după care te ghidezi şi pe baza căruia îţi modelezi propriile calităţi morale .
            Ai aflat despre minciună din poveştile Bibliei, când şarpele a ispitit-o pe Eva să mănânce din pomul cunoştinţei Binelui şi Răului, prin înşelătorie. Este folosită în scopul de a manipula oameni şi situaţii pentru a obţine avantaje ce riscă mai devreme sau mai târziu să fie pierdute.
            Orice minciună atrage după sine alta şi cu cât intri în jocul său cu atât te afunzi parcă  în mocirlă. Îţi va fi din ce în ce mai greu să te cureţi de ea. Minciuna îţi dă pe moment senzaţia că ai reuşit, că ai învins şi eşti câştigător în propria viaţă. În realitate... creezi un zid care te separă de lucrurile bune ale existenţei şi, cu fiecare minciună, mai adaugi material la clădirea lui.
Construieşti zid negru între tine şi conştiinţa ta, obligând-o să poarte masca perfidului ce ştie să ispitească atât de bine. Dacă partenerul vieţii tale este minciuna, viaţa devine amăgire, iluziile nasc deşertăciune, iar falsul îţi crează un gol imens în suflet. Minciuna este ca o ciupercă otrăvitoare, mai ales dacă te laşi antrenat în cercuri de prieteni care îi sunt adepţi.,,Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi zic cine eşti”.
            Atunci când respiri prin porii minciunii, eşti precum un paianjen ce-şi ţese pânza ce-n fiecare zi devine mai întinsă, mai bine împletită, pentru că, dintr-o minciună mică vei naşte altele care îţi vor domina existenţa. Te vei simţi din ce în ce mai istovit şi slăbit, deoarece memoria oboseşte să reţină faţetele minciunii şi rişti să clachezi.
Dacă alegi minciuna drept refugiu în faţa vicisitudinilor vieţii, plăteşti cel mai scump tribut timpului, pentru că el nu se va mai întoarce ca tu să îndrepţi răul făcut. Cuvintele încărcate de neadevăr nu dispar singure, ele trebuie înlăturate căci lovesc adânc în suflete nevinovate, muşcă până la sânge rănind şi, oricâte scuze vor veni apoi, nu vor putea şterge durerea.
  Se spune că:
     Odată  un brutar a chemat în faţa unui judecător un ţăran, ce-l dorea aspru pedepsit, pe motiv că untul ce-l vindea acesta nu avea greutatea potrivită cu preţul ce-l cerea, adică de un kilogram. Ţăranul fiind un om cinstit, dar nu prea înstărit, aminti că din lipsa unei greutăţi ce l-ar fi ajutat la cântărire, folosea o pâine a brutarului care, de asemenea, trebuia să atârne un kilogram, dar care, în realitate, avea mult mai puţin, ceea ce bietul om nu ştia. Aşa că, în cele din urmă, în locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. O minciună nu poate fi acoperită de altă minciună pentru mult timp. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala, Dumnezeu  vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare. Căci, în viaţă, dacă te porţi rău cu semenii, dacă vei fi interesat doar de propria persoană, nu vei fi fericit, în schimb, dacă eşti cinstit  vei culege roadele virtuţii tale. Răul poate fi şters cu bine, iar minciuna prin adevăr.  
            Lipsa sincerităţii îţi trunchiază cele mai frumoase vise, cărora le  ofileşte florile şi rupe bucăţi din ele mereu, până le usucă. O poveste de iubire bazată pe un cod al minciunii va eşua repede, iar rănile vor stărui mult timp, căci cea mai usturătoare durere este provocată de lipsa adevărului. Cuvintele te iubesc devin nule, chiar dacă în povestea iubirii ele ar fi fost reale, în momentul demascării minciunii ele îşi pierd autenticitatea.
            Oricât de minunată ar fi o poveste de dragoste, atunci când o contaminezi cu minciună se transformă în cenuşă, iar cerul albastru al iubirii sângerează sfâşietor, căci este doborât de nesinceritate. Vântul în legănarea sa va purta departe privirea stinsă a iubirii, dacă înşelăciunea şi-a făcut loc, iar apa mărilor o va legăna înspre adâncuri... aşezând peste ea uitarea... dacă alegi să ieşi din lumea perfidului...
            Important este momentul trezirii, al conştientizării abisului în care te cufunzi şi dorinţa de a transforma acele fraze bine meşteşugite ale neadevărului în cuvinte sincere, încărcate de lumină, iar jocul de popice al plăsmuirilor se va nărui devenind o amintire urâtă a vieţii. Cu efort de voinţă, reuşeşti să deschizi uşa sufletului şi laşi să curgă de acolo până la ultima picătură născocirile ce le-ai acumulat, iar perdeaua neagră a minciunii, încetul cu încetul, se va curăţa şi va deveni  albă, precum neaua, curată asemeni adevărului...
            Dacă îneci în nepăsare vorbele fără un temei real şi le fărâmiţezi cu vorbe adevărate nu vei mai fi prizonierul minciunii...
 

                                                                                            Cornelia Vîju


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam