Rugăciunea



            Rugăciunea este prietena ta când pendulezi între singurătate, tristeţe sau durere. Îţi înmoi buzele în călimara inimii şi-apoi începi să scoţi suferinţa, neliniştea, zbuciumul care s-au îngrămădit acolo. Cu capul plecat, mâinile împreunate şi cu genunchii atingând umil pământul, ochii încărcaţi de lacrimi îşi încep sfioşi ruga către Cer. Este momentul cel mai intim dintre tine şi Dumnezeu, când nevoia de El îţi încarcă fiinţa şi-L cheamă cu fiecare celulă a corpului. Dincolo de semnul Sfintei Cruci, buzele tale rostesc  rugăciunea pe care o porţi  în suflet de mic copil, iar apoi începi să deşiri prin cuvinte simple adevărata durere ce te străbate în acel moment. Şi dincolo de iertare îi ceri ajutorul necondiţionat, ajutor pe care chiar El ţi l-a promis când a zis să-i pui pe umeri toată povara ta.
"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi ".(Matei, cap 11, versetul 28).  
  
            Îl strigi de câte ori ai nevoie să te sprijini de umărul Său, să te cuibăreşti în braţele sale încărcate de iubire şi să te simţi ocrotit. Ca să îi simţi căldura ce-ţi pătrunde până în măduva oaselor şi astfel să reuşeşti a scoate din interiorul tău  suferinţa. După rugăciunea ce i-o adresezi, Domnul îţi cerne cu mângâierea Sa lină,  lumina  sfântă pe creştet .
             Alergi la El de câte ori lumea te sfâşie cu gheare de leu şi smulge din tine suspine. Când viaţa îţi pare deşertăciune şi vânare de vânt... Şi atunci, lacrimile curg şuvoi printre şoaptele rugii tale spălând sufletul, adunând cioburile ascuţite de acolo. Ele curg... şi curg,  până când speranţa renaşte în tine, iar sub tălpi simţi din nou ţărm stabil.
            Rugăciunea simplă,  fierbinte, ce-o despleteşti cu evlavie din inimă, reuşeşte să alunge norii din ochii tăi şi să spele durerea. Pui atâta patimă în rugăciunea ta, încât oricât de mare ţi-ar fi păcatul, Dumnezeu îşi îndreaptă privirea spre tine şi stinge focul ce te mistuie. Căci El citeşte căinţa adevărată din fiinţa ta, emoţia şi teama ce te străbat. Dar mai presus de toate, se bucură când îţi vede speranţa neştirbită ce licăreşte printre silabele ce-i rostesc numele.
,,De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” Marcu 11:24
             Reuşeşti să aşezi un zâmbet pe faţa Divinităţii când îi mulţumeşti pentru dorinţele împlinite, pentru tot ceea ce i-ai cerut sau poate nu i-ai cerut, dar ai primit. Rugăciunea de mulţumire este importantă, de aceea îţi răsfiri aripile sufletului şi-o aduci  înaintea Sfinţilor. E rugăciunea de recunoaştere a puterii divine, a acceptării că dincolo de om există o Forţă Superioară care conduce Universul.
            E seară, rugăciunea curge ca de obicei de pe buzele mele... ca o floare ce-şi deschide petalele sub strălucirea soarelui dumnezeiesc. Şi de această dată îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să-mi împlinesc încă o dorinţă măreaţă... şi Domnul  ascultă... şi ştiu că îmi va răspunde negreşit, aşa cum a făcut-o de atâtea ori....
,,Doamne! Transformă-mi cuvintele într-o mângâiere pentru aproapele meu, ca să pot şterge cu ele lacrimi aşa cum faci Tu cu mine. Dă-mi putere să ajung la inima lui prin intermediul versurilor, a cuvintelor ţesute cu fir de aur din inima mea încărcată de dragoste. Căci cea mai mare comoară ce o pot descoperi în ei, o văd reflectată în mine. Ajută-mă să fiu mereu sfeşnicul aprins de Tine, din care să ia lumină aceia care au nevoie! Şi-abia atunci voi simţi că mi-am atins scopul pe pământ. Amin!

                                                      Cornelia Vîju

sursa foto: http://www.ortodoxia.md/invierea/2657--rugciune-pentru-vrjmai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam