Vă prezint un poem semnat de Roberto Kuzmanovic, extras din volumul său de poeme "Cu tine capăt glas".
Poemul se numește Tăcerea-i neprihănită poezie.
Am prins glas, onorabili trubaduri,
Poemul se numește Tăcerea-i neprihănită poezie.
Am prins glas, onorabili trubaduri,
dați de veste regilor, prințeselor, episcopilor, slujitorilor
și cui mai poftește semeția voastră;
Vă voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie,
iar voi sunteți îndrituiți
s-o ștudiruiți cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a vă împărtăși înțelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul „a fi”,
conștienți că numai și numai moartea
e menită să conjuge existența
sau celor convinși că valorile incerte
și mirodeniile lumești asigură trecerea peste Aheron.
Antrenați-vă deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul
fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l privește,
îmbrățișați iscoada, fredonați premise
și dansați cu etica,
concepeți ideologii îndeplinirii rostului
și-apoi minunați-vă de armonia efectelor apărute cascadă,
și curcubeie, și eclipse și prunci jucându-se grămadă –
toți un zâmbet pe chip și-o lumină,
căci ei sunt viitorul, mirajul ce urmează să vină
Pe mine îngropați-mă-n Cale
și vă voi trimite un înger mai tăcut decât mine.
