Interviuri cu oameni de succes, psiholog Eduard BUCUREȘTEANU - partea a II-a

 Atunci când vă aflaţi înaintea unui pas important în carieră, obişnuiţi să vă temeţi? Sau sunteţi mereu sigur de reuşită?

O emoție există, este natural să fie așa. Mi se pare nefiresc să fii sigur mereu de reușită, pentru că întotdeauna pot să apară elemente perturbatoare, ce nu le poți controla, oricât de  pregătit ai fi. Dar, fiind pasionat și preocupat de psihologia sportivă, de ceea ce în limbaj modern se numește mental coaching, încerc ca emoțiile trăite să le transform în ceva productiv și constructiv. Am în bagajul personal câteva strategii și tehnici de control emoțional pe care le activez atunci când este nevoie. Și, de cele mai multe ori, funcționează.

Se spune că secretul succesului  este să porneşti la timp în toate. Că graba omului nu-şi are rostul. Ce părere aveți dumneavoastră?

Cred că  există un anumit moment pentru anumite lucruri. Chiar dacă viața ne oferă exemple de oameni ce reușesc anumite performanțe la vârste diferite sau neașteptate pentru domeniul/activitatea respectivă, acelea sunt doar excepții. Nu cred că toți putem reuși orice. Ar însemna să fim într-o lume ideală, perfectă, ceea ce nu este cazul. Cred, însă, că fiecare avem o anumită menire, pe care, din păcate, unii nu o descoperă niciodată.

Interviuri cu oameni de succes, psiholog Eduard BUCUREȘTEANU - partea I

Stăm de vorbă cu domnul Eduard BUCUREȘTEANU, psiholog clinician și psihoterapeut,  Spitalul de Psihiatrie Sfântul Pantelimon din Brăila.

        Mi-ar plăcea, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea și cariera dumneavoastră. Vă invit să facem un periplu al paşilor ce v-au făcut să urcați în fiecare zi. Să descoperim  care a fost primul pas pe drumul  succesului?

Succesul este definit și catalogat diferit de fiecare persoană în parte, în funcție de valorile personale la care se raportează în viață. Pentru unii, câștigurile financiare pot reprezenta un indice al succesului, pentru altcineva viața armonioasă în familie îi poate aduce sentimentul de  împlinire. O altă persoană simte poate că are succes în momentul în care a realizat ceva remarcabil  pe plan profesional.

Eu cred în ideea de echilibru între cele trei componentele importante ale vieții și anume: familie, viață profesională, relații sociale.

Un pom este judecat după rodul ce-l dă şi nu, neapărat, după frunza umbroasă. Se știe că rădăcinile sănătoase hrănesc o coroană sănătoasă. Care sunt rădăcinile dumneavoastră?

Rădăcinile mele sunt destul de adânci și ramificate amplu, între Dunăre și Marea Neagră. Viața mea, de la concepere și până în prezent, s-a manifestat plenar între două orașe: Brăila și Constanța. Originile și cea mai mare parte a vieții sunt legate de Brăila, însă Constanța și-a pus amprenta asupra formării mele, datorită faptului că am trăit și activat acolo o bună perioadă de timp.

Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, ultima parte

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră ce notă v-aţi acorda, pe o scară de la 1 la 10, dacă ar fi să vă autoevaluaţi?

Mă provocați și acum îmi amintesc că primul meu articol publicat la Galați într-o revistă, se numea: Am visat o școală fără catalog. Pentru că mie nu-mi place să dau note. Am spus lucrul acesta cu mult înainte de a fi desființate notele în învățământul primar... cu mult înainte de a ști că există și posibilitatea aceasta. Chiar nu-mi place să dau note! Îmi place să fac un alt tip de evaluare, așa că nu-mi acord o notă fiindcă nu aș putea fi obiectivă. Dacă nu-s cu alții, cu mine nici atât! Cred, totuși, că dacă  viața mă evaluează îmi dă o notă de trecere…

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare v-aţi adresa?

Nu știu ce întrebare mi-aș adresa! Cred că mi-ați adresat-o când m-ați întrebat: Dacă aș face din nou ceea ce fac acum?  Sau poate m-aș întreba: Ce-aș vrea să apară nou în viața mea de acum înainte?

Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea a III-a

Dacă aruncați o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea  mai importantă reușită?

Pentru mine cea mai importantă reușită profesională este cea prin care am devenit metodist la Liceul Pedagogic Costache Negri din Galați pentru că în momentul acela aveam puțină experiență și am fost, probabil,  cea mai tânără metodistă din țară. A fost momentul când s-au deschis cerurile și, printre stele, am văzut steaua mea. A fost momentul când am intrat în cancelarie, moartă de frică, speriată, cu pașii șovăielnici ai unei foste eleve; cădeau tavanele pe mine, se învârteau pereții… și din marea de profesori, căci mie așa de mulți mi se păreau, a ieșit fostul meu profesor de fizică, mi-a sărutat mâna și mi-a spus că este onorat să fie colegul meu. Atunci a început să-mi bată iar inima; nu mai eram eleva de altădată, eram colega profesorilor mei.

 Aveţi zile sau momente când simţiţi că scăpaţi controlul lucrurilor?  Şi dacă da, cum le depăşiţi? Iar dacă nu, cum reuşiţi să rămâneţi neclintită în faţa vicisitudinilor vieţii?

O să încep răspunsul cu sfârșitul întrebării... Nu reușesc mereu să rămân neclintită în fața acestora. De multe ori mă clatină ori  mă zgâlțâie puțin... așa este viața! Dar, chiar și-atunci când scap controlul lucrurilor, îmi revin și-mi analizez prioritățile,  pentru că de multe ori mi se întâmplă să nu controlez lucrurile deoarece îmi propun să fac prea multe. Atunci fac o listă cu prioritizări în mintea mea și încep să rezolv lucrurile pe rând.

Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea a II-a

Pe parcursul vieţii ne regăsim, în anumite clipe, la răscruce de drumuri. Cum acţionaţi atunci: închideţi cu uşurinţă capitolele sau rămâneţi ancorată, în trecut?

 Am avut astfel de momente și-n carieră și-n viața personală. Nu sunt o persoană ce șterge cu ușurință trecutul. Acesta face parte din viața mea, din existența mea, dar pot să trec... nu cu ușurință, cu capul sus, mai departe.

Aţi avut dezamăgiri în viaţă şi, dacă da, care a fost cea mai mare?

Cea mai mare dezamăgire este atunci când oamenii în care ai încredere deplină îți înșeală așteptările. Și... mi s-a întâmplat și mie!

Ați alege, oare, aceeași profesie dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în timp?

 Categoric, da!  Îmi amintesc despre prima mea teză la practică pedagogică    (pe vremea mea, se dădeau opt-nouă teze la Liceul Pedagogic) și-am scris atunci, în acea lucrare, că dacă s-ar inventa o facultate pentru  a fi învățător, eu aș urma facultatea respectivă ca să devin tot învățătoare.  Iată că am făcut după aceea o facultate, apoi încă una, chiar și-un master ca să devin, de fiecare dată, tot învățătoare.