Daruri pentru suflet






Ce bucurie mai mare poate simți un preot de țară decât aceea în care copiii îl felicită chiar de ziua numelui  și, nu oriunde, ci în Casa Domnului?
 De ziua onomastică, de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, preotul parohiei Țepeș Vodă, Mihail Bănuc, a fost felicitat de școlarii și preșcolarii țepeșeni, însoțiți de cadrele didactice care-i îndrumă. Și pentru că preotul satului a fost întotdeauna în mijlocul micuților, aceștia l-au răsplătit pe Părintele cu brațele pline de florile recunoștinței lor, reușind, prin acest minunat gest, să-i încarce ochii cu lacrimi de fericire.

Sfinții Mihail și Gavriil, ocrotitorii spirituali ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii



Din activitățile noastre - album foto


Școala mea, de ziua ta!

Îți cânt cântece de slavă,
Mă mândresc că-n luntrea ta
Tu mă porți ca o podoabă,
Te-oi cinsti de-a pururea
Și pe veci îmi vei fi dragă,
Școala mea, izbânda mea!


Joi, 26 octombrie 2017, Școala cu clasele primare Țepeș Vodă, structură a Școlii Gimnaziale Movila Miresii, din județul Brăila,  a fost în haine de sărbătoare deoarece s-a celebrat Sfântul  Mare Mucenic  Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ocrotitorul spiritual al acestei instituții de învățământ.
 La eveniment au fost prezenți: directorul școlii movilene, prof. Mirela Brezuică, dir. adj. prof. Otilia Miron, prof. religie Maria Ghiorghieș, preotul Mihail Bănuc, părinți și rude ale elevilor țepeșeni.
 Zâmbete, emoție și bună dispoziție au dăruit oaspeților, școlarii și preșcolarii claselor primare, micuții fiind coordonați de cadrele didactice înv. Amalia Elena Rascarache, înv. Georgiana Hogea și ed. Cristina Mârzea. Plini de voioșie, aceștia au prezentat un program artistic ce a cuprins cântece, poezii, dansuri populare, dar și un moment de vals .

Proiect didactic - Intuirea claselor morfologice - Substantivul

PROIECT DIDACTIC

Data : 18.10. 2017
Unitatea de învăţământ: Şcoala Gimnazială Movila Miresii
Clasa : a IV-a A
Propunător : Florean Cornelia
Aria curriculară : Limbă şi comunicare
Disciplina : Limba și literatura română
Unitatea de învăţare : Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!
Subiectul : Intuirea claselor morfologice - Substantivul
Tipul lecţiei: sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Numărul de elevi: 16
Resurse temporale: 45 de minute

Competențe specifice:

1.1. Realizarea de deducţii simple pe baza audierii unui text literar sau informativ accesibil;
3.5. Sesizarea abaterilor din textele citite în vederea corectării acestora;

Obiective operaţionale:

Cognitive :
O1-să folosească substantive în comunicarea orală și scrisă;
O2- să recunoască substantivele din textul suport;
O3- să formeze propoziţii cu substantive date;
O4-să  analizeze morfologic substantivele dintr-un text dat precizând felul, genul, numărul;
O5-să schimbe numărul unor substantive date;
Afective :
O6 -Să participe cu interes la activitate;
Psiho-motrice:
 O7 -să adopte o poziţie corectă în bancă în timpul activității;