Dulce poezie

O, cât aș vrea, iubite, cât aș vrea

s-adun din ochii tăi nemărginirea,

să-mi potolesc adânc setea  cu  ea

să depăn din povestea noastră,  fericirea!

Să-nvăț să-mi fie dragă astă lume

din care te-am cules ca pe o floare

înmiresmată, unică, anume

brodată-n praf de stele și visare.

Prin mine doar vei respira...

Să nu te-ntrebi cum va fi mâine,

Când din surâsuri se ivesc,

Dulci dezmierdări din brațe pline

De dor, ce-ți spun că te iubesc...

Să nu cerșești din zborul clipei

Trăiri de-amor în palma ta,

Când eu devin sclava dorinței

De tine, să mă lași aș vrea!

Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,

Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet

Și-n sărutul blând al razelor de soare,

Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,

Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,

Inima n-ascultă și peste zări zboară,

Blând ademenită de tainici viori.

De câte ori departe pleci

De câte ori departe pleci,

Voi fi cu tine-ntotdeauna,

Cărările pe unde treci,

Îți vor șopti de mine-ntr-una.

Cu raza lui te-o urmări

Soarele plin cu dulci dorinți,

Căci l-am rugat în orice zi,

Să îți dea sărutări fierbinți.