Aruncă-mă-n vâltoarea vieții

În zori de zi mi-atinge ochii

Și-n șoapte dulci să mă alinți,

Aruncă-mă-n vâltoarea vieții

Cu buzele tale fierbinți.

Cu degetele-ți de mătase,

Adună-mi stelele din păr,

Clipelor cere-le să-ți lase

Doar ție gândul meu de dor.,

Prin mine doar vei respira...

Să nu te-ntrebi cum va fi mâine,

Când din surâsuri se ivesc,

Dulci dezmierdări din brațe pline

De dor, ce-ți spun că te iubesc...

Să nu cerșești din zborul clipei

Trăiri de-amor în palma ta,

Când eu devin sclava dorinței

De tine, să mă lași aș vrea!

Drag îmi ești...

Ce gândești când pasu-mi trece

Sub fereastra casei tale?

Știi tu cât dor mă petrece

Când departe-i a ta cale?

Când visez că geana-ți dulce

Taina nopții lin strecoară,

Stele-albastre mii străluce,

Le văd cum te înconjoară...

În miresme îmbietoare

Urc tăcută-al tău catarg

Și-n a nopții sărutare

Trec de-al amorului prag.

,, E și mâine o zi...”

        Te-am așteptat iarăși... Când răsăritul se oglindea în apa mării, eu eram deja acolo, cu picioarele îngropate în nisip și cu degetele răscolind după scoicile îngropate când am măsurat timpul... Scoici scoase din colțul inimii, adunate acolo de apa înspumată a mării, șlefuite cu mângâierile mele atunci când le adăugam clipe de așteptare, clipe ce s-au transformat în ore, zile, săptămâni, luni...

     Și, sorbind gură după gură cafeaua din cana pe care mi-ai dăruit-o tu, imprimată cu trandafirii iubirii noastre, peste care ai gravat poemul sufletelor noastre pereche, te-am chemat...  Am privit fiecare val ce săruta malul și l-am încărcat cu dorul și dorința de tine, trimițându-l apoi în larg să te caute, să te găsească și să mi te readucă...

Parfum de bergamote

Aprins din nou e sfeșnicul pe masă,

Lumina prin odaie se preumblă ,

Privesc tăcută în a noastră casă

Și  silueta ți-o zăresc în umbră.

Plutim, purtați pe-ale muzicii note

Visarea ca prin farmec mi te-aduce ,

Dansăm, parfum de bergamote

Își risipește-n noi aroma dulce.

Minunea vieții mele...

În noaptea asta ca și ieri

Mă porți într-o poveste,

Când îmi apari de nicăieri

Tiptil,  fără de veste.

Mă treci de-al dragostei hotar,

Minunea vieții mele

Și-mi dăruiești un lampadar

Zidit din albe stele.

Îmi ascund umbra de argint,

În privirea-ți senină,

Mă prind în dulcele-ți alint

Când mă implori:  Hai, vină!

Negare

Rezemați de tâmpla toamnei

Colindăm lungile alei,

Mi-ascunzi în căușul palmei

Lin, frunzișul dragostei.

Mă ridic pe vârfuri iute

Sărutările să-ți fur,

Te apleci spre gura-mi dulce

Trupul îmi prinzi împrejur.

Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,

Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet

Și-n sărutul blând al razelor de soare,

Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,

Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,

Inima n-ascultă și peste zări zboară,

Blând ademenită de tainici viori.

Paulo Coelho- citate celebre

    ,, În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei. ”

De dragoste

de Ana Blandiana

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Răni deschise

Îmi lunecă gândul pe ape

Și peste zări de mult apuse,

Dor îmi strecoară pe sub pleoape

Și răni ce nu se vor închise.

Văzduhu-i trist, și gol, și rece

Cu umbre negre se îmbracă

Azi, când trădarea-ți mă petrece

Și-n lacrimi glasul îmi îneacă.

Din răni îmi picură durerea

Să șteargă urma gurii tale

Cu care m-ai mușcat fățarnic

Venin sădind în a mea cale.