Întotdeauna
m-am întrebat ce înseamnă ,,acasă”. Care este spațiul din viața mea care
definește cel mai bine acest loc. Cum se naște în sufletul cuiva sentimentul
apartenenței acelui tărâm denumit acasă.
Cu
toții știm că, indiferent unde mergem în fiecare zi, la un moment dat ne întoarcem...
acasă. Locul acela unde ne întâmpină, chiar de la uşă, mirosul pe care îl lăsăm
la plecare, parfumul dragostei de-acasă.
Oare și strigătul acela al inimii, care-mi
conduce pașii zilnic, să fie tot o bucățică din acasă? Ce s-ar întâmpla dacă nu aș răspunde acestui strigăt? Hmm!
Aș rătăci, probabil, pe căi străine și nu mi-aș găsi locul...ori aș rupe bucăți
din inimă care ar deveni la un moment dat incompletă.
Și totuși, îmi răspund: Acasă este cuibul
părintesc, locul de unde mi-am luat, nu demult, zborul, acel tărâm unde iubirea
nu se sfârșește niciodată ci se transformă într-un munte de afecțiune...căci
mama și tata, cu vocea lor caldă, mă poartă în fiecare zi cu brațele sufletelor în sanctuarul dragostei ncondiționate...
