Se afișează postările cu eticheta Să vorbim despre bani și bănci”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Să vorbim despre bani și bănci”. Afișați toate postările

Activitate în cadrul proiectului educațional: ,,Să vorbim despre bani și bănci”

     
 Miercuri, 24 februarie 2016, la Școala Gimnazială Movila Miresii, din județul Brăila, a avut loc o activitate din cadrul proiectului  ,,Să vorbim despre bani și bănci” .
Banca Naţională a României în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și universități, derulează o serie de proiecte de sprijinire a educației financiare adresate elevilor, studenților și cadrelor didactice.
Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.
Mihail Kogălniceanu spunea: „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ”. Iată unul din cele mai puternice argumente ale derulării unui astfel de proiect educațional.