Se afișează postările cu eticheta Primaria Movila Miresii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Primaria Movila Miresii. Afișați toate postările

Dumitru Panţuru, omul dedicat unei comunități

 

 

           A făcut din muncă o adevărată pasiune. De peste 20 de ani, de când ocupă funcţia de primar, timpul său se măsoară cu aceeaşi clepsidră cu care se măsoară secundele comunei Movila Miresii. Pe fiecare panou, clădire sau loc ce se află pe raza localităţii movilene, se observă semnătura sa, reuşita proiectelor pe care le-a derulat pentru  consătenii săi.

Născut pe tărâm movilean, spațiu pe care nu a fost tentat să-l părăsească niciodată, Dumitru Panțuru a privit cu veneraţie către aproapele său, față de care a manifestat permanent grijă, implicare și dăruire. 

Dacă aruncăm o privire peste tot ceea ce a înfăptuit pentru comuna sa, am zice că norocul a stat, mai mult, poate, de partea locuitorilor movileni, pentru că au avut şansa de a-l avea printre ei.

Am plecat să colindăm!

Și anul acesta, la fel ca-n anii trecuți, Primăria Movila Miresii a fost una din gazdele alese de către elevii movileni pentru a vesti Nașterea lui Hristos.  
Cum Movila Miresii este un loc unde tradițiile sunt respectate cu sfințenie, alături de colinde, ,,Capra” a fost unul din obiceiurile pe care elevii movileni l-au prezentat, obicei care încă își păstrează frumusețea și a cărui semnificație vizează trezirea rituală a gazdelor și pregătirea sufletească pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă.  
Conform scrierilor de specialitate, Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap al acestui animal. Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, care îi acompaniază dansul. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol ce se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a strigăturilor.