Se afișează postările cu eticheta Poveşti cu tâlc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poveşti cu tâlc. Afișați toate postările

Fă-ţi timp pentru lucrurile importante din viaţa ta!




     Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri.
Când ora a
început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneza gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat
în borcan, scuturându-l uşor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingiile de golf. I-a
întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar aceştia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat
în borcan. Firesc ,nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba, iar aceştia au răspuns în cor:  pliiin!
Profesorul a scos de sub catedra două ceşti cu cafea pe care le-a turnat
în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.

Dragoste necondiţionată...



     Proprietarul unui magazin bătea un ultim cui pentru a fixa o mică bucată de
lemn
în dreptul uşii de la intrare: "Caţelusi de vânzare". Şi cum astfel de
anunţuri au darul să trezească foarte uşor curiozitatea copiilor, nu după
multă vreme,
în magazin intră un baieţel.
- C
ât costă un caţelus? - îl întrebă baieţelul pe vânzator.
- Depinde, răspunse acesta,
între 30 şi 50 de dolari.
Baieţelul băgă m
âna în buzunar şi scoase ceva marunţis.
Am doi dolari şi jumatate. Îmi daţi voie să-i văd?
Vânzătorul zâmbi înţelegător şi fluieră scurt. De după tejghea apăru Lady,
îndreptându-se grăbită spre stapănul ei, urmată fiind de cinci căţeluşi.
Unul dintre ei rămase mult
în urmă. Baieţelul observă imediat că puiul avea
un handicap la una dintre labuţele posterioare.
- Ce are caţelusul? - se interesă el la v
ânzător.
Barbatul
îi spuse că dupa afirmaţiile veterinarului, căţeluşul avea o
malformaţie din naştere şi avea să şchiopăteze toată viaţa.
- Pe ăsta vreau să-l cumpar! - exclamă baieţelul.

Povestire Zen



Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen.
...

Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar...

Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.
Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.
Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Programul ,,dragoste"...


Clientul: Am o problemă în sistem. Se blochează şi trebuie mereu să resetez.
Serviciul Tehnic: Puteţi instala DRAGOSTE?

Clientul: Da, cred că pot. Nu sunt un expert, dar cred că mă pot descurca. Ce trebuie să fac mai întâi?
Serviciul Tehnic: Primul lucru este să deschideţi INIMA. Aţi găsit-o?

Clientul: Da, numai că acolo rulează deja câteva programe chiar acum. Este bine să instalez programe când deja altele sunt rulate?
Serviciul Tehnic: Ce programe sunt deschise?

Clientul: Să văd… Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM
Serviciul Tehnic: Nici o problemă. DRAGOSTEA va şterge automat DURERE.EXE din sistemul operaţional curent. Va ramane în memoria dvs. permanentă, dar nu va mai perturba niciodată alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie să dezinstalaţi singur DISPRET.EXE şi RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completă a DRAGOSTEI.Puteţi face asta?

Lao Tzu


.
Povestea celor trei porţi
Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
- Lumineaza-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca sa te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul.
Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBĂ LUMEA!
“Asta era şi intenţia mea”, gândi prinţul, “căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.”

Mahatma Gandhi


De ce ţipă oamenii unii la alţii


Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? înrebă din nou înţeleptul
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai suparaţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

Adevărata dragoste...

    Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecţia lui  opere ale tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor. Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj şi a murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a primit anunţul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă . În prag stătea un tânar cu un pachet mare în braţe...El a spus:
- Domnule, nu mă cunoaşteţi. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat  viaţa. În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc...Deseori ne vorbea  de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă. Tânarul i-a înmânat  pachetul. -Ştiu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânar. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reuşit să surprindă  chipul, dar şi personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou. -O, nu se poate aşa ceva, domnule... Toată viaţa  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou. Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  şi numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecţionate.

Parabolă despre iubire...


                                          Iubirea care dăruieşte ...

   Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. 

Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. 

Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. 

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poate atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. 
Iubirea este întotdeauna gata să se încline; ego-ul niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi ajunge. 
Ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. 
Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. 
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. 
Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

A dărui...


      Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el.

Încrederea în Dumnezeu


     Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!

Inima perfectă



   Se  povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într- adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
   Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.

Ce lume porţi în inimă?

 
Un întelept obişnuia să stea zilnic la intrarea într-o cetate din Orientul Mijlociu. Într-o zi, un călător se apropie de el şi îi spuse:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? Înteleptul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Putin după aceea, un alt călător se apropie de el şi  i se adresă:
- Abia am sosit în acest oraş. Cum sunt oamenii de aici?
Înteleptul răspunse cu aceeaşi

Ştii cât valorezi?



  - Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun… Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
  Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:

  - Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea… Apoi, după o mică pauză adaugă: Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
  - Aaa…încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
  - Bine, încuviinţă bătrânul învăţat, şi îşi scoase de pe degetul mic un inel şi-l întinse tânărului adăugând: ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă, nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede!