Se afișează postările cu eticheta Poeziile mele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poeziile mele. Afișați toate postările

Întrebări



Din toate-n astă lume câte sunt
Nu știu prea mult, dar știu atâta doar:
Că te iubesc de ceruri mai presus,
Că viața, parcă, mi te-a oferit în dar.
 
Nu înțeleg cum cresc copacii drept,
Nici florile cum își desfac petala,
Știu doar că-n orice clipă-abia aștept
Să îmi respiri, să îți respir... sfiala.

Dulce poezie


O, cât aș vrea, iubite, cât aș vrea
s-adun din ochii tăi nemărginirea,
să-mi potolesc adânc setea  cu  ea
să depăn din povestea noastră,  fericirea!

Să-nvăț să-mi fie dragă astă lume
din care te-am cules ca pe o floare
înmiresmată, unică, anume
brodată-n praf de stele și visare.

Prin mine doar vei respira...



De ce te-ntrebi cum va fi mâine?
Eu  c-un surâs îți dăruiesc
Dezmierdări tandre, brațe pline
De-amor ce-ți spun că te iubesc!

De ce cerșești un zbor al clipei
Când lin simți adorarea  mea?
Mai bine fă-mi din brațe aripe
Aprinde-mă ca pe o stea!

Răsfață-te cu-a mea lumină,
De azi sunt respirarea ta,
 Sunt strigătul viu din inimă
Care ades te-adulmeca!

Mă dăruiesc visării...


Te regăsesc adesea printre gânduri
Când zâmbete pe chip îmi înflorești,
Și-mi scrii cu stele-n suflet, printre rânduri
Că doar cu dorul meu azi te hrănești.

Te simt ușor, cum îmi așezi pe frunte
Săruturi tandre și cum mă-nconjori,
Cu visele tale  ce par s-asculte
De șoapta lunii ascunsă printre nori. 

Din două inimi...

Din  două inimi se revarsă
Iubirea în a ei splendoare,
Una-i a mea, de tine-aleasă
A ta-i cealaltă, dulce boare.

Pe cerul meu apari râzând
Cu tine-i dans întreaga viață,
Când mi te-ascunzi ușor în gând
Simt că sunt cea mai adorată.

Tu ești divina mea menire


Nu, nu ești doar închipuire
Ori gând la umbra unui mal,
Tu ești divina mea menire
Al fericirii tainic șal.

Când brațul tău lin mă cuprinde
Și-adună ai tristeții stropi,
Patima dragostei mă prinde
Nopțile mi se-aprind de foc.

În suflet primăveri îmi înflorești

Iubite, iarna asta e-o poveste
Ce-o scriem pe-o petală de argint,
A unui fulg de nea, ce ne vestește
Iubirea noastră ca de mărgărint.

Tresari când îți ating aievea fața
Și tremuri tot când buzele-ți sărut,
Vibrând  azi inima ta  reînvață
Să bată pentru un nou început.

Prietene!

Îți mulțumesc că azi mi-ai fost alături
Și mi-ai aprins văpaia-n suflet  iar,
Că-n fiecare an porți toamna-n gânduri
Îți amintești și-mi urezi La mulți ani!

Îți mulțumesc că știi întotdeauna
Să-mi dăruiești cuvinte fără preț,
Din zori și până ne zâmbește luna
Prietenia noastră-i zbor semeț.

Mi-ai sădit în ochi iubirea

O, chip de înger, mi se pare
Că mă veghezi cu-atâta drag,
Când eu suspin, întreaga zare
Se sprijină de-al nopții prag.

O, cât aș vrea să știe lumea
Și codrul colindat de vânt,
Că mi-ai sădit în ochi iubirea
Că glasul tău e-un dulce cânt.

Iubitul meu din vis




Vino,  Doamne, de privește
Câte-n inimă am strâns!
Gândul meu ce-ades pornește
Spre iubitul drag din vis.

Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea
De a-l revedea mereu!
Ochii lui adânci ca marea
Tulbură cugetul meu.


Te văd


Te văd aievea într-o lumină
De-argint și, parcă, te socot
Ca un luceafăr ce-mi alină,
Durerile ce-n mine port.

Te-aștept cu dor întotdeauna,
Înamorată să te-ating,
Ți-adulmec ochii-n nopți cu lună
Doresc din raze să te strâng.

Străina

Am văzut pășind prin lume,
Sprijinindu-se-n toiag,
O străină ce din munte
Cobora pe-al zilei prag.

Sacul ce-l purta pe umeri,
Îmi părea că o apleacă
Și-i era peste puteri
O clipă să se oprească .

Prin mine doar vei respira...

Să nu te-ntrebi cum va fi mâine,
Când din surâsuri se ivesc,
Dulci dezmierdări din brațe pline
De dor, ce-ți spun că te iubesc...

Să nu cerșești din zborul clipei
Trăiri de-amor în palma ta,
Când eu devin sclava dorinței
De tine, să mă lași aș vrea!

Sfidarea morții



Adesea stăteau râzând  la șuetă,
Glumea și-i făcea șicane mereu,
Nicicând nu credea că ea e poetă
Și-și face din versul său un trofeu.

Nu, n-o evita tribunul vreodată
Și ori de câte ori șireata fura
Câte un suflet curat de la viață,
Cu poftă-n pamflete o biciuia.

Zbor de fluturi

Zăresc lumina din amurgul vieții
și simt cum gura mi se încarcă
de aroma cireșelor coapte...
Trupul inundat de simțuri
picură în cercuri de foc
iubirea...
Mă îmbăt cu ele
și las fluturii ce zboară-n lumină

Căsătorește-te cu mine!


Mă desenezi în templul dragostei
cu dorința ce-ți umple ființa
când îmi spui:
Căsătorește-te cu mine!
Eu scot șevaletul cuvintelor
și c-un aer de mică artistă
îți scriu  cu cerneala iubirii mele nețărmurite:
Cu-adevărat mă căsătoresc!

Aș vrea să strig...







În orice zi, pe drum, acasă,
Te strig Iisus neîncetat,
De-nvățătura Ta aleasă
Sufletul meu e însetat.

În rugăciuni Te chem aproape
Și slava Ta o preamăresc,
Te-ascund în ale nopții șoapte,
Visând la Raiul Tău ceresc.

Drag îmi ești...



Ce gândești când pasu-mi trece
Sub fereastra casei tale?
Știi tu cât dor mă petrece
Când departe-i a ta cale?

Când visez că geana-ți dulce
Taina nopții lin strecoară,
Stele-albastre mii străluce,
Le văd cum te înconjoară...

În miresme îmbietoare
Urc tăcută-al tău catarg
Și-n a nopții sărutare
Trec de-al amorului prag.

Cu brațe de iubire pline

Adesea rătăceam cărarea
Și-n întuneric mă aflam,
Pe strâmbe căi unde chemarea
Păcatelor mă ispiteau.

Cu ochii cercetam prin lume,
Deșertăciunea adunam,
Adulmecam chipuri și nume
Și astfel, Doamne, te uitam.

Multe dureri pe căi străine
Am strâns! Și când mi-am amintit
Că-n cer exiști și pentru mine,
Te-am căutat, Iisuse Preamărit!

Să pot păcatul birui...



Vin astăzi, Tată, iar la Tine,
Să-Ți cer iertare, să m-auzi
Să mă cuprinzi cu-a Ta iubire
Să-mi vindeci ochii orbi, plăpânzi.

Și-Ți glăsuiesc în rugă aprinsă
Tot zbuciumul ce-n mine port,
Durerea ce-n suflet mi-e ninsă
Te rog, ajută-mă, s-o scot!