De câte ori nu ţi-a
bătut în fereastră teama? Acea soră vitregă a curajului în umbra căreia stă
mereu? Cu paşi nesiguri calci de multe ori cărările vieţii şi laşi temerile
să-şi facă cuib în sufletul tău. Teama, acea stare de neîncredere în propriile
forţe, face de multe ori să-ţi alunece
din mâini pocalul iluziilor! E acel geamăt surd ce se pierde în infinitul din
tine şi care te doboară de multe ori.
Greşeşti dacă ţii teama ferecată în suflet şi o laşi
să-ţi conducă viaţa, să-ţi transforme dorinţele
în spumă şi să le spargă de malul lumescului. Când picioarele îţi sunt
îngropate în nisipul ei, păşeşti atât greu! Aripile ţi se frâng sub descântecul
temerilor. Te aperi de ghearele sale şi fugi, undeva într-o lume a umbrei, cu
tălpile sângerând, călcând pe cioburile ascuţite ale durerii, ale neîncrederii
în tine .