Se afișează postările cu eticheta Școala Movila Miresii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Școala Movila Miresii. Afișați toate postările

Școala primară Țepeș Vodă, în zi de sărbătoare

     
 În fiecare an, pe 26 octombrie, de ziua Sf. Dumitru, Școala Țepeș Vodă, structură a Școlii Gimnaziale Movila Miresii, este pictată în cele mai frumoase culori,  nu doar de natura generoasă în această perioadă a anului, ci și de către  preșcolarii și școlarii mici ce învață aici.
          Cine a trecut pragul școlii, știe că ocrotitorul spiritual al acesteia este sfântul despre care se spune că: ,,Este un mucenic vrednic de laudă, s-a născut în cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatăl său a fost voievod şi comandant al cetăţii Tesalonic şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană ce era atunci asupra creştinilor.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.”
       Preșcolarii țepeșeni, îndrumați de prof. înv. preșcolar Cristina Mîrzea, au pregătit un colaj de cântece și poezii ce au încântat părinții și ceilalți invitați prezenți în sală. De asemenea. elevii claselor CP-IV, îndrumați de învățătoarele Elena Amalia Rascarache și Larisa Vizireanu au răsfățat audiența prin prezentarea scenetei ,,Ridichea uriașă” , a unui ,,Dans țigănesc și, desigur, a unor recitări de poezii special pregătite pentru eveniment.

CONCURSUL JUDEȚEAN DE PICTURĂ CULORILE BĂRĂGANULUI Ediția a VII-a, 2015


Vineri, 29 mai 2015, Școala Gimnazială Movila Miresii a organizat ediția a VII-a, a concursului de pictură ,,Culorile Bărăganului”, a cărui temă a surprins tradițiile și obiceiurile românești din această zonă.
Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitate, iar participanții au fost elevi ai claselor primare din mediul rural, județul Brăila.
Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director prof. Mirela Brezuică, director adjunct prof. Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Vasilica Neacșu și prof. Ioana Ciocârlan.
Școala movileană promovează arta plastică în rândul elevilor ca o modalitate de educație estetică, iar prin reorganizarea, în fiecare an, a acestui concurs, valorile tradiționale românești sunt permanent valorizate. Obiectivele concursului au urmărit să dezvolte la elevi atitudini pozitive față de frumosul din arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, să-i ajute să-și exprime prin culoare sentimente și trăiri proprii și, nu în ultimul rând, să dezvolte atitudini pozitive prin participarea la o competiție județeană.
Comisia de jurizare a avut următoarea componență: artist plastic prof. Hugo Mărăcineanu - președinte, directorul școlii movilene - prof. Mirela Brezuică, prof. Paula Orzan – reprezentant al Consiliului consultativ al elevilor, prof. Milan Ciocârlan, bibliotecar Liliana Panțuru- reprezentant al Consiliului Local Movila Miresii și Armanda Filipine – reprezentantul presei.