Ultima oară - prima parte

 Dacă ar fi ştiut că îl vedea pentru ultima oară, probabil l-ar fi privit altfel, mai  pătrunzător, poate. Dar...  
 Maşina s-a oprit. El, pasagerul din dreapta, cu delicateţea-i caracteristică, a coborât din maşină, nu înainte de a saluta, de a-i spune Liei: - La revedere! Pe mâine, iubita!  A deschis uşa din spate şi, de pe banchetă, şi-a luat geanta văzându-şi de drum.  
Lia a pornit maşina şi s-a înscris în trafic, nemaigândindu-se la privirea iubitului său, ştergându-şi aproape, din minte, chipul său. Traficul era aglomerat, fiind ora în care, majoritatea oamenilor îşi încheiau programul de lucru şi se îndreaptau către propriile locuinţe. Aşadar, concentrarea Liei era acum dedicată traficului încărcat.  
 Ajunsă acasă, încerca să rememoreze clipele petrecute alături de Paul şi-n sufletul său fericirea îşi oglindea raze puternice. Preţuia întotdeauna clipele petrecute alături de iubitul său, o încărcau de energie şi entuziasm. Simţea că el este omul sufletului său, bărbatul pe care-l aşteptase o viaţă şi pe care destinul i-l adusese în cale. Uneori se certau, minute în şir, din cine ştie ce fleac, însă, se împăcau repede şi-şi promiteau că nu-şi vor mai provoca suferinţă aşa, fără rost. Erau două suflete rebele, ce nu suportau să fie dominate de partener. Fiecare ţinea la propria libertate şi la propriile idei şi concepţii despre viaţă. Se tachinau, se ironizau, ba chiar se chinuiau până la stropul de preaplin sufletesc. Urmau îmbrăţişări lungi şi se dăruiau sufleteşte şi trupeşte unul celuilalt. Alungau toată acea tensiune acumulată, care-i ardea pe dinlăuntru şi trăiau intens zbaterea divină a dragostei, care-i mistuia cu fiecare clipă. Se iubeau, erau ca două furtuni venite din lumi diferite, dar care, cândva, s-au  desprins din acelaşi nor. Îşi domoleau pasiunea în săruturi fierbinţi ce se rostogoleau, în cascadă, pe buzele lor. Amândoi simţeau că s-au căutat îndelung şi că s-au găsit dincolo de cuvântul de început al iubirii.  

Adesea, Paul îi cuprindea obrajii cu palmele, o privea intens în ochi şi-o întreba: - Lia, simţi cât de mult te iubesc? Realizezi cât de mult însemni, tu, pentru mine? Sigur ai o viziune clară asupra sentimentelor mele? Observi că împreună suntem  un infinit de iubire?  

Ea aproba întotdeauna cu trupul său, pe care şi-l lipea, parcă, mai strâns de el şi se lăsa pradă mângâierilor lui tandre...   
-va urma-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam