Pe aripile imaginației...


           Era o zi toridă de vară. Căldura se instalase în casă încă de dimineață, iar umbra nucului bătrân mă chema convingătoare să-i citesc din aventurile lui Jules Verne. „ ... se întindeau păduri minunate, acoperind zarea. Arbori uriaşi, atingând înălţimea de două sute de picioare, îşi legau ramurile prin ghirlande de liane, formând adevărate hamacuri legănate de vânt…” Deodată apărură în fața mea, ca prin magie, toate frumusețile naturii.  Mă tenta dorința de a le atinge. Dar…eu eram captivă deja într-un glob uriaș de cristal care-mi împiedica pașii să pătrund în acea lume misterioasă, ruptă parcă din basme… Lângă mine stătea un pisoiaș încălțat, cu pălărie de cowboy și mustăți arcuite. Deodată, m-a întrebat de unde vin și dacă vreau să îl ajut să ajungă pe tărâmul celălalt, deoarece zeița Bastet este bolnavă și doar vrăjitorul Alester o poate ajuta. Bucuroasă, i-am raspuns că vreau să îl ajut și să o cunosc și pe zeița felinelor, doar că aveam o mică problemă: cum ieșeam din glob? Spre uimirea mea, O’Malley, celebrul pisic Thomas O’Malley, căci el era personajul cu care vorbeam,  deghizat în motanul încălțat, a scos din cizmele lui lungi o cheie oxidată si cu gheruța a desenat o ușă cu broască în balon și am pornit la drum.

      În călătoria noastră am observat că, copacii din pădure aveau forme diferite, iar la fiecare rădăcină a  lor se găsea o cutiuță cu imagini din traseul pe care îl aveam de parcurs până la castelul vraciului. În timp ce adunam imaginile, ne-am întâlnit cu niste pitici  amabili, care s-au oferit să ne arate drumul pentru a salva la timp regina.
Ruta era anevoiosă, cu o poteca ce se subția din ce în ce mai mult. Seara se lăsă repede, iar noi nu vroiam să ne oprim din drum, așa că ne-a sărit în ajutor o ceată de licurici ce ne-a luminat calea până dimineață. Răsăritul soarelui s-a arătat splendid, culorile sale vii îmbodobeau cerul ca de sărbătoare, iar noi ne-am odihnit o clipă, privindu-l. Când ni s-a făcut foame, brutarul viețuitoarelor ce trecea pe acolo cu merinde calde ne-a servit cu  bunătățile sale. Și astfel, încă un obstacol ne-a fost ridicat din drum. Cu foamea potolită, ne-am continuat traseul până am ajuns la o stâncă abruptă. Am escaladat-o și astfel am descoperit că tărâmul de apoi era unul acvatic, cu mii și mii de specii de pești, scoici și felurite plante.
            Am parcurs ușor și această parte a traseului nostru, deoarece am fost așteptați de șeful pisicilor - de - mare cu un submarin încăpător. Ajunși la reședința vrăjitorului  am descoperit că era una imensă, cu gratii și porți de fier pentru protecție. Am rugat valetul să ne însoțească până la el. Pășeam uimiți de frumusețile de acolo care erau de nedescris, iar când renumitul vrăjitor ne-a primit în castelul său ne-am scuturat de toate temerile și i-am cerut ajutorul.Spre surprinderea noastră, după ce i-am explicat situația și i-am spus despre starea lui Bastet, acesta a dorit să ne ajute și ne-a însoțit la drum. După ce am călătorit încă o zi și o noapte , am ajuns pe tărâmul Felinelor unde am întâlnit multe pisici dormice de a ne ajuta. Fiecare pisicuță și-a smuls din deget inelul tinereții veșnice, deoarece acest tărâm era unul al nemuririi, iar vrăjitorul Alester a făcut o vrajă înlănțuind toate acele bijuterii și a creat o diademă cu putere vindecătoare. Repede aceasta i-a fost așezată pe creștet reginei Bastet iar ea s-a însănătoșit pe loc.
Tot ținutul era plin de veselie, petrecera ținând șapte zile și șapte nopți. Când încă mă bucuram de frumusețea aventurii mele m-a trezit din somn mâna caldă a mamei care mă chema la masă.
 Vai, ce trist! Dintr-o dată magia poveștii citite s-a spulberat, cu toate aventurile sale iar eu am coborât în lumea pământenilor mei.
Am mâncat în grabă mare dornică de-a mă întoarce în lumea feerică a poveștilor jul-verniene  și de-a mă lasa iarăși tentată de călătoriile imaginare care mi-au transmis o stare magică  visare.
De data aceasta am lăsat imaginația să plutească pe mare:
,,…Marea este rezervorul uriaș al naturii. În mare măsură găsești liniștea desăvârșită. Niciun despot nu o stăpânește. La suprafața ei, tiranii mai pot să-și folosească drepturile nelegiuite, mai pot să se bată, să se mănânce unul pe altul, să aducă toate grozăviile de pe pământ. Dar la treizeci de picioare sub nivelul mării, puterea lor încetează și influența lor piere. Trăiți, trăiți aici, în sânul mărilor! Aici nu am niciun stăpân, aici mă simt cu adevarat liber…”

Și tot citind am adormit din nou…

Pîrlog Valentina, clasa a VIII-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam