Ai pribegit prin lume cu tălpile rănite,
Ne-ai văzut împietrirea din inimi și ai plâns,
De înserări cu jale, de zări întregi tivite
Cu nepăsarea noastră și grea tristețe-ai strâns.
Și-ai mers desculț pășind pe căile în care
De slava-Ți s-a uitat și de iubirea
Ta,
Te-ai întristat amarnic văzând pe fiecare,
Cum fără de sfială, păcatului slujea.
Și ai bătut deodată la poarta casei mele,
Un loc de găzduire cerând, căci obosit
Erai de drumul lung, însă doar vorbe grele
Eu ți-am rostit, Iisuse, nu Te-am recunoscut!
De-aceea astăzi, Doamne, iertare-ți cer și milă,
Îngenunchind la ceruri, Te rog, să mă ajuți,
Să scutur din inimă a neputinței filă,
Să urc spre veșnicie, iubirii să leg punți.
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.