Cronici movilene - interviu cu movileni de succes

Trecem pragul Bibliotecii Comunale Movila Miresii și o rugăm pe d-na bibliotecar Liliana Panțuru să ne răspundă la câteva întrebări, știut fiind faptul că a fost una din elevele ce au făcut cinste școlii movilene.

- Doamnă bibliotecar, vă invit să răscoliți un pic prin ungherul amintirilor și să ne vorbiți un pic despre perioada școlarității dumneavoastră și despre acei dascăli care v-au zidit în suflet frumusețea cărții.

- Îmi amintesc cu nostalgie vremurile în care am fost elevă a școlii movilene, când pentru cadrele didactice exista un respect deosebit, când acestora li se recunoștea strădania lor de a ne învăța tainele cărților. Profesorii vremurilor mele nu permiteau elevilor niciun fel de apropiere, relațiile noastre erau strict oficiale, profesor - elev.

Dacă se întâmplă ca astăzi să întâlnesc în drumul meu foști profesori, majoritatea ajunși la perioada pensiei, recunosc, îi salut cu nemărginit respect și, în același timp, parcă, simt fiorul emoției cum mă cuprinde. Retrăiesc pentru o clipă sentimentul a ceea ce a reprezentat acel dascăl pentru mine.

 Se citea foarte mult în perioada școlarității mele, mă refer la cartea în format clasic. Pe când, acum, se citește mult mai puțin, probabil, datorită internetului și a posibilității de a citi online un text, afirm asta raportându-mă la datele pe care le dețin din funcția pe care o ocup. Chiar se învăța pe vremea când eu eram elevă, existau elevi buni, dar și elevi mai slabi la învățătură. Unii doar atât puteau, alții erau mai leneși. Niciodată părinții noștri nu veneau la școală să reproșeze dascălilor sau să le ceară socoteală pentru o notă mică, ori că ne-au urecheat că am fost neatenți la lecții!

Iar dacă ar trebui să vă dau câteva nume de dascăli ce și-au lăsat amprenta în inima mea de școlar, îl amintesc pe domnul învățător, (tovarășul, cum era în acea perioadă) Aurel Spiță. Îi port o amintire încă vie, cu o adâncă considerație pentru sufletul său nobil. Profesionalismul și dăruirea pe care le afișa la catedră, înaltele calități morale pe care le-am avut reper când voiam să apreciez alți dascăli, sentimentul dăruirii din propriul suflet și imparțialitatea ce-o dovedea în aprecierea școlară, cred că sunt destule argumente pentru care nu merită să fie dat uitării. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l ocrotească sub aripa Sa.

- Să înțeleg că viața a făcut să fie și învățătorul soțului dumneavoastră. Probabil la diferență de o generație. Personal, sunt copleșită că descopăr amintiri minunate despre același dascăl ce reușește încă să răvășească sufletele foștilor elevi. Așadar, Aurel Spiță a fost omul care și-a desfășurat cu pasiune și dăruire meseria de învățător. Se pare că faptele sale bune, săvârșite cu fiecare elev format, sunt o dovadă în plus că a existat și, ne place să credem, că încă se mai poate creiona portretul dascălului autentic.

Așadar, ce mesaj adresați tuturor oamenilor ce v-au condus pe calea educației?

- Le mulțumesc tuturor profesorilor mei pentru tot ceea ce m-au învățat. Pentru aripile ce mi le-au deschis către viață. Le doresc sănătate, bucurii lângă cei dragi, iar celor ce, din păcate, nu mai sunt printre noi, Dumnezeu să-i odihnească în grădina Lui! Amintirea lor va  rămâne permanent în sufletul meu.

Într-adevăr, meseria de cadru didactic este una din cele mai nobile din câte există. Nu este  suficient să studiezi în licee sau facultăți, ci este nevoie și de o continuă studiere a psihicului uman, a copilului în general, de multă răbdare, înțelegere și dăruire.

- Vă rog, să ne vorbiți și despre prezența actuală a elevilor noștri în biblioteca unde lucrați, dar și despre parteneriatul ce-l desfășurați cu școala movileană!

- Recunosc că elevii școlii movilene vin la bibliotecă, nu în număr atât de mare cum m-aș fi așteptat, dar... ne vizitează! Este de admirat faptul că aleg să cunoască poveștile încă din clasele mici. Chiar dacă preferă cărțile cu multe ilustrate,  faptul că știu să împrumute o carte și că învață să treacă pragul unei biblioteci, este încurajator. Nu se știe în ce moment se poate declanșa în inimile lor dorința de a citi din ce în ce mai mult și - cine știe?- poate de a -și dori să scrie într-o zi propria carte.

În privința parteneriatului cu școala movilenă, acesta a fost permanent derulat, unele proiecte au fost reînnoite, chiar și în prezent, după cum știți, ne bucurăm de o colaborare fructuoasă cu instituția școlii.

 - Dacă ar fi să faceți o urare pentru revista Cronici movilene , care ar fi aceea?

 - Felicit inițiativa Școlii Movila Miresii de a edita o revistă proprie, este un proiect demn de tot respectul. Vă urez să tipăriți cât mai multe numere, chiar dacă la început apariția este anuală, oricând ea poate să devină bianuală sau chiar lunară. Intuiesc că partea financiară este considerentul pentru care ați ales la început o singură ediție, însă cred că dacă veți apela la sprijinul sponsorilor puteți să ne dăruiți mai multe numere, pentru că în școala movileană au loc multe activități interesante care merită  să se regăsească în cuprinsul unor pagini de revistă. Și desigur, oameni valoroși și o conducere pe măsură.

- Vă mulțumim pentru timpul acordat, doamnă bibliotecar Liliana Panțuru și vă asigurăm de toată prețuirea noastră. Ne vom revedea curând, cu siguranță, la următoarele activități din proiectele școlii unde, ca de fiecare dată, ne-ați oferit susținere totală.

Mult succes vă dorim  și la cât mai multe volume din colecții rare, pe care, atunci când le veți avea, vă promitem că le vom împrumuta primii.

Cornelia Vîju