Iarna





Praf de-argint căzut pe gene,
Pământul alb, înghețat,
Iarna lasă-ale ei semne,
Peste uliți, peste sat.

Vine cu-a ei vijelie
În toiagu-i lustruit,
Iar pe derdeluș își suie
Strigătul prelung, vrăjit.


Nimeni nu vrea s-o înfrunte
Sau s-o întoarcă din drum,
Ea a coborât din munte
Iar în urmă-i numai fum.

Abia către dimineață,
Când cărări a troienit,
Se oprește să își scoată
Cingătoarea de argint.

Și văzând-o obosită,
Copilași, cu-ale lor sănii
Se joacă sub a ei sită
În nămeți, făcând mătănii.

Vîju Cornelia


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.