Timpul



   Fiecare a simţit în viaţă cum timpul trece câteodată repede, câteodată încet, că  nu bate la uşă, nu aşteaptă şi nici nu priveşte pe fereastră să vadă dacă eşti sau nu pregătit... pur şi simplu trece.
   Timpul este acel nisip închis în clepsidră ce se cerne continuu, fără oprire şi se cerne doar înainte, niciodată înapoi. Te însoţeşte din momentul naşterii şi până în ceasul plecării. Şi... poate şi apoi, dacă ştii să-l preţuieşti şi s-atingi veşnicia.
   Copil fiind, îmi doream ca timpul să treacă mai repede şi să devin o tânără puternică, făuritoare de frumos pentru lumea mea. Păşeam atât de grăbită prin timp, goneam parcă secundele în ideea să cresc, să ard trăirile, să fiu pe rând bufon şi rege, să gust cât mai mult din măreţia umană.Voiam să grăbesc secundele în naivitatea mea de copil. Anii copilăriei i-am pierdut undeva în bagajul vieţii, într-o goană nebună după himere. Şi cât aş vrea azi să pot da timpul înapoi şi să retrăiesc clipele intens, potrivit pentru vârsta ce-o  parcurgeam! Să nu mai alerg, să nu mai fiu un simplu actor în propria-mi viaţă! Dar... este o dorinţă în van! Este o greşeală a cărei victimă ai fost,  poate, şi tu!

   Abia apoi, la vârsta maturităţii (şi parcă nu-ţi vine să crezi când îi treci pragul!) realizezi cât de preţios este timpul. Cât de important este să nu laşi clipa să-ţi zboare din mână până nu ai scos din ea tot nisipul aurifer cu care să-ţi clădeşti templul universului interior!
  Timpul ai învăţat că se compune din prezent, trecut şi viitor. Că prezentul este cel mai important, nu ieri, nu mâine. De-ai putea ţine secundele pe braţe atât cât doreşti câteodată, minutul s-ar compune dintr-o infinitate!
  Recunosc că mă străbat  şi momente în care simt că m-am născut prea târziu. Că lumea în mijlocul căreia fiinţez nu îmi aparţine. Că mă adun ca o picătură de untdelemn deasupra apei. Nu mă pot desprinde de acolo, dar nici nu mă pot amesteca cu ea. De aceea, poate, urc prea grăbită în trenul vieţii şi aleg mai multe destinaţii spre care să mă îndrept. Şi-am coborât în atâtea gări ce m-au făcut să mă simt  străină, ruptă de realitatea din jurul meu. Şi timpul... parcă nu era al meu... parcă nu-mi mai aparţinea şi se rotea cu  abilitatea acelor de ceasornic mereu în dreapta...    
  Ai vrea să-ţi aminteşti timpul ce-ţi însemnează trupul cu dorul fiinţei dragi, timp care trece foarte greu, dar care poate trece iute dacă se cern  mângâierile dragostei asupra ta. Atunci când persoana dragă este departe, timpul trece dureros de încet, încât creezi zid de lacrimi şi nerăbdare, clipa ţi se pare zi, iar ziua ţi se pare an. Şi-ncerci să sprijini timpul de gând numai să treacă mai repede. Alteori ţi se strecoară atât de  blând ca fâlfâirea aripii de iubire!
   E... uimitor să descoperi la un moment dat că timpul, în realitate curge la fel,  tu eşti cel care îi măreşte sau micşorează secunda. Atingi cerul într-o singură clipă, alteori îţi trebuie ani ca să ai aceeaşi simţire, secretul fiind inima ta care alege să danseze diferit în lumina timpului. Ai învăţat că orice clipă din viaţă te poate schimba, te poate face mai bun sau mai rău, mai milos ori mai egoist, că niciodată nu poţi  fi cel de dinainte de trecerea sa.
  Timpul pare de necuprins atunci când iubeşti, când prinzi clipele în şirag la gâtul iubirii, iar lumina i se reflectă în privirea ta. Acesta e timpul de care te agăţi mereu, pe care îl preferi, îl trăieşti cu pasiunea prezentului, iar atunci când aparţine trecutului îţi iei seva din amintirea sa. Îţi place când timpul îşi scrie delicat clipele pe pergamentul sufletului, când  lasă destinul să-ţi ţeasă cele mai trainice vise şi-ţi acoperă cu ele cele patru încăperi ale inimii. Iubeşti timpul în care parcă străbaţi eternul, mărgineşti infinitul, când te întorci acasă poate dintr-o călătorie, când micşorezi depărtarea dintre tine şi o persoană dragă, când  numeri bătăile pulsului dintr-o îmbrăţişare lungă. Acesta e timpul ce-l preferi!
   Respecţi timpul care-ţi vindecă rănile, care te ajută să aduci în siguranţă vaporul în portul vieţii, atunci când aşezi pe frunte reuşite, împliniri şi dragoste. Când poţi folosi cele şapte chei ale curcubeului, ca să deschizi porţile ce le treci prin viaţă. Şi, poate, de aceea ai vrea să retrăieşti anumite momente de mii de ori... să recreezi timpul... să-i rescrii definiţia şi limitele... să îi mai acorzi o şansă de-a te însoţi pe pământ, când tu te vei  naşte iar...


Cornelia Vîju

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam