Îmbrăţişarea

   
  Atunci când trăim un moment drag, ne place să-l împletim într-o îmbrăţişare. Acea deschidere largă a braţelor în care cuprindem trupul unei alte persoane. Îmbrăţişarea are mai multe semnificaţii. Poate fi dată de către un părinte copilului, deci părintească, între fraţi, frăţească, între prieteni, prietenească sau între doi oameni ce se iubesc, îmbrăţişarea dragostei. Mai există şi îmbrăţişări cordiale, de politeţe sau de încurajare a unei persoane înaintea unei provocări, examen, operaţie etc.
  Prin îmbrăţişare se transmit sentimente pe care cuvintele nu le pot rosti, e acel simţământ al cărui barometru este inima. O îmbrăţişare sinceră, curată, se simte imediat, deoarece are puteri vindecătoare, poate lecui dureri din suflet,  de multe ori. Când inima ţi se încălzeşte de îmbrăţişarea iubirii, aproape pluteşti, trupul ţi se topeşte în braţele celuilalt şi farmecul unei astfel de trăiri îl închizi cu grijă în seiful inimii cu care vei unge momente de singurătate, poate.
  Cineva îmi spunea că ,,există micile bucurii ale vieţii care te mint suficient de frumos încât să-ţi placă să trăieşti”.
Ca să parafrazez cuvintele sale, pot spune că şi îmbrăţişarea e una din aceste bucurii, una  chiar foarte necesară. Asemeni sărutului, îmbrăţişarea între două persoane care se iubesc, e doza de oxigen necesară respiraţiei. Cu degetele îmbrăţişării poţi prinde gândurile ce zboară chinuite de dor prin inimă. Când iubeşti, reuşeşti să rupi îmbrăţişarea din soare, din flori, din nori, din stele în fiecare zi şi valsezi cu ea pe aripile gingaşe ale dragostei. Cu fiecare amurg îţi încarci clepsidra îmbăţişărilor în clipe minunate, în tandre respiraţii de iubire, în şoapte despletite de vântul său şiret.  Nu laşi să treacă nici un moment în care acest loc să rămână gol. Înveleşti timpul în îmbrăţişări fermecate ce-ţi vor alinta sufletul în momente în care îl vei simţi sleit de puteri.
 Ca om ai nevoie acută de îmbrăţişare, zilnic trebuie să înveţi să le culegi, din ele îţi iei puterea, aşa cum ai nevoie de veşminte pentru a-şi acoperi trupul şi de dulceaţa sărutului pentru a-ţi lecui dorul. Înveţi să cerni flori de zâmbete asupra clipelor de îmbrăţişare. Şi clădeşti din ele altar sfânt peste care îţi prăbuşeşti  sufletul când suferinţa adâncă a unei poveşti de iubire îşi scrie sfârşitul. Să mângâi cu ele inima înecată de promisiuni spulberate, ca să poţi vedea din nou cum înfloreşte primăvara... când îngânarea şoaptelor de dragoste îţi va bate în fereasta inimii iarăşi.
  Şi mai rămân atâtea îmbrăţişări nedăruite care aşteaptă să fie descătuşate cu inima din braţele tale!
  Să furi momente timpului pentru încă o îmbrăţişare ce o ai de oferit, e un act de curaj şi nu trebuie să te simţi hoţ! Este doar rebelul din tine ce aleargă să atingă catargul ce-şi cântă-n vânt o nouă îmbrăţişare!


Cornelia Vîju

sursa foto: http://desenez.net/index.php?action=desen&iddesen=18143

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam