Spune STOP suferinţei!

     De ce să ţinem captivi, într-o relaţie, un partener care nu ne mai iubeşte? De care ne leagă doar o bucată de hârtie numită: ,,Certificat de căsătorie”... Nici o lege din ţara aceasta nu ne obligă să trăim alături de o persoană fără consimţământul nostru.
     Deunăzi, discutam cu o prietenă, despre ceea ce observăm în jurul nostru, la unele cupluri.
Sunt persoane care nu reuşesc să iasă dintr-o relaţie, din diferite motive: teama de a nu rămâne singur, neîncrederea în propriile forţe, lipsa unui venit, sprijin sau locuinţă, iar exemplele pot continua. Sunt situaţii şi situaţii, în care partenerii aleg să facă concesii ale căror motive le cunosc doar ei şi, chiar nu e cazul, să ne dorim a le intui.
     Iată ce se întreba prietena mea: De ce oare,  atunci când unul din parteneri vrea să iasă din relaţie, celălalt nu este de acord? Se transformă într-o falsă victimă?Că doar iubire cu de-a sila, nu se poate, cum bine ştim cu toţii! Iar atunci când afecţiunea a dispărut, nu a făcut-o singură, ci cu ajutorul nostru, prin atitudinile şi alegerile noastre!
      Motivul să fie un orgoliu exacerbat, răutatea, ori pur şi simplu dependenţa de partener, obsesia pentru el? Întâlnim, e-adevărat şi persoane decepţionate, nu neapărat de partener, ci de alte neputinţe, care îşi proiectează nereuşitele asupra celui de alături. Mai observăm şi tipul acela de oameni care practică o formă de vampirism energetic, prin care storc de energie, prin diverse modalităţi, omul de lângă ei.
    Sunt oameni şi oameni, unii mai pregătiţi, alţii mai puţin pregătiţi, care înţeleg că atunci când nu mai împarţi nici un sentiment de afecţiune cu cineva, este mai bine să schimbi direcţia şi să urmezi o altă cale... E prea scurtă viaţa ca s-o irosim şicanând şi chinuind sufletul de lângă noi! Căci suferinţa mai mare tot noi o trăim, cei ce ne comportăm astfel... Este vorba de acea jivină a neiertării, ale cărei gheare ne sfâşie spatele cu fiecare clipă în care o ţinem alături. Aşa cum spunea un mare teolog, este bine să ne scuturăm de ea, să iertăm şi să mergem mai departe, cu fruntea sus, cu inima liberă de orice sentiment negativ. La ce ne-ar folosi o suferinţă în plus când ea poate fi curmată cu o singură alegere?

   I-am amintit prietenei mele chiar cazul meu, viaţa mea personală. Faptul că am acţionat responsabil, aşa cum ar trebui să procedeze toate acele persoane ce se simt victimizate sau nevalorizate în propria relaţie.
  Că am trăit alături de fostul meu soţ o perioadă lungă de timp, este cunoscut de cei din comunitatea noastră. Că din diferite considerente, printre care copilul, am ales să rămânem în căsnicie, aşa de faţadă, ca să nu ştirbim, poate, ochii lumii, să nu dezamăgim rudele sau prietenii cu o despărţire oficială, iarăşi, a fost algerea noastră. Şi ... anii au trecut, copilul a crescut şi a înţeles că părinţii săi respectă un parteneriat, ba chiar ne-a atenţionat: ,,De ce aşa, mami? De e aşa, tati?” Şi, iată, cum propria fiică ne-a ajutat să luăm decizia finală şi să legalizăm separarea noastră.
    A trecut mai bine de un an de atunci, de la pronunţarea divorţului şi ne e destul de bine. Niciunul dintre noi nu mai oftează când vede ignoranţa celuilalt, indiferenţa sa. Nimic nu e mai dureros decât să fii căsătorit în acte, dar totuşi, să fii singur. Nici o formă a singurătăţii nu ne doare precum singurătatea aceea din căsnicie, când omul de alături nu ştie să-ţi fie sprijin şi să te ajute când ai nevoie. Din contră, respectul dintre noi a crescut şi asta tot datorită fiicei noastre care are nevoie să crească într-un mediu liniştit, în care mami şi tati sunt prieteni, nu duşmani. Chiar mă mândresc cu acest detaliu, destul de important, în anumite situaţii.
     Că după divorţ am observat cum multe femei din jur mă priveau cu mai puţină admiraţie, doar pentru simplul motiv că am avut curajul să ies din acel fals confort pe care mi-l oferea căsnicia cu fostul soţ? este o altă poveste!!! Că mi-am permis să ies dintr-o relaţie care nu-mi aducea bucurie, cum era firesc, este o altă poveste pe care, am s-o detaliez într-un material viitor, poate.
     Prietena mea m-a privit lung, şi-a amintit parcursul căsniciei mele pe care o cunoştea, desigur, deoarece mi-a fost alături. Mi-a spus că, într-adevăr, pasul pe care l-am făcut a fost unul curajos, de încredere în capacităţile mele când am decis să închid uşa tristeţii, iar momentul ales a fost doar atunci când am fost pregătită să înfrunt totul, de la reproşurile familiei, la invidia celor din jur.
   Aşadar, dragă cititorule, dacă condideri că relaţia ta este şubredă, ca să nu zic ,,moartă”, ieşi cât mai repede din ea, nu lăsa ca otrava suferinţei să-ţi intoxice sentimentele atât de nobile, pe care le ascunzi în tine! Nu lumea, nu cei din jur sunt importanţi. TU. Doar tu! Aşa cum nu ceri consimţământul lumii când intri într-o relaţie, de ce l-ai cere atunci când ieşi? Fă-ţi ordine în casa sufletului cât mai repede, iar praful pe care-l vei strânge, atunci când vei ,,aspira” prin cămările simţurilor tale, spală-l cu mirul IERTĂRII, care va veni, desigur, odată cu cel al UITĂRII. Nimic nu e mai important în viaţă decât propria linişte sufletească, pe care, dacă o avem, vom deveni bogaţi. Şi vom putea muta munţii din loc, apoi.
     CREDE în tine şi-n puterea ta! NU aştepta să-ţi bată cineva la uşă şi să te întrebe dacă eşti fericit sau dacă ţi-e bine. Nu întâmplător vorba aceea de duh a fost ţesută: ,,Dormi precum îţi aşterni!”
   Eu mi-am înfruntat temerile şi am reuşit. O poţi face şi tu. CURAJ!


Cornelia Vîju

4 comentarii:

  1. Felul cum priviti lucrurile este literatura pura....Tineti cont si de faptul ca , in afara de suferinta sufleteasca , te poate macina si o altfel de suferinta....cea fizica , o boala care poate nu-ti mai da posibilitatea si nici timp sa o iei de la capat cu CURAJ...Si atunci incerci sa salvezi legatura in care ai crezut atatia ani si care de altfel e insasi viata ta...toate amintirile tale ...pe care daca le-ai inlatura nu ar mai ramane nimic....e ca si cum nu ai fi trait...
    Aveti viata in fata ! Altul poate n-o mai are.....
    Va doresc toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este. După cum am subliniat şi-n material sunt cazuri şi cazuri... Eu mi-am expus propriul exemplu doar ca să încurajez şi să arat celor care îşi doresc că o pot face. Indiferent de părerea unora... decizia ne aparţine nouă. Sunt multe feluri de a privi fericirea. Dacă pe dv. vă bucură o anumită relaţie, chiar dacă nu se derulează în anumiţi ,,parametri" , care ar fi fireşti într-o relaţie, este OK, cred. Fiecare percepe în felul său ,,starea de bine". Încă o dată, stimate anonim, mă bucur că ţi-am atras atenţia cu încă un subiect, destul de comun, aş spune. M-aş bucura dacă v-aţi face curaj să vă şi semnaţi, cu iniţialele numelui măcar. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care s-au ascuns sub nu ştiu ce pseudonim şi nu au avut curajul să-şi recunoască propriile credinţe, propriile idei şi în public. Dacă credem în ceva anume, mi se pare firesc să nu ne ruşinăm cu acea credinţă. Ne aparţine, de să nu o susţinem şi public? Chiar îmi doresc să scriu pe viitor un material despre acei oameni care se ascund sub umbrela anonimatului doar pentru a-şi crea o falsă imagine sau pentru a arunca cu noroi în semeni. Acum nu a fost cazul. Încă o dată mulţumesc că vă faceţi timp pentru a mă citi. Cum spuneam la o lansare de-a mea, ,,Dacă măcar un om se regăseşte în scrierile mele, a meritat să fac publică acea scriere!" Sau...dacă i-am stârnit unui om, prin materialele mele, fie şi un micuţ semn de întrebare vis-a-vis de propria viaţă, iarăşi merită să continui a publica. Gânduri bune! Să vă dea Dumnezeu puterea să treceţi peste orice suferinţă, indiferent de natura ei!

      Ștergere
    2. Infidelitatea a devenit un fenomen in vremurile de astazi. Chiar si asa, ramane acelasi subiect neplacut pe care il evitam de cele mai multe ori, fiind greu de acceptat. Atat barbatii, cat si femeile pot comite acest act la fel de usor, dar asta nu inseamna neaparat destramarea cuplului. Nu este important cine insala ci care sant urmarile. Unele cupluri ajung sa se desparta fara sa se fi inselat vreodata, altele raman o viata impreuna, chiar daca a existat infidelitate la mijloc. Importante sunt sentimentele, compatibilitatea si lucrurile care ii leaga pe acestia. Chiar daca este greu sa fii rational intr-un astfel de moment, trebuie sa comunici cu partenerul, apoi sa analizezi situatia dupa ce te calmezi. Emotiile te pot coplesi, poti fi debusolata, dar nu lua decizii pripite. Nu pleca de acasa intr-un exces de furie si nu recurge la lucruri pe care ai putea sa le regreti mai tarziu. In orice relatie exista o limita de comunicare permisa partenerului, ce este pentru noi tolerabil, pentru altii poate nu este. Uneori lucrurile ce par la prima vedere de neiertat, se pot dovedi a nu fi chiar asa grave intr-un final. Atunci cand gresesti, important este sa inveti ceva din acel lucru si sa faci tot posibilul sa indrepti lucrurile.

      Cu respect,
      G.

      Ștergere
    3. Așa este! Aveți perfectă dreptate! Numai că... sunt situații și situații. Există în diferite căsnicii aspecte pe care doar partenerii și Divinitatea le cunosc. Privită din exterior, o căsnicie destrămată nu e ușor de înțeles atunci când nu există cazul unei infidelități cum a fost în situația mea. Dincolo de toate criteriile după care poate fi valorizată o căsnicie, cred că compatibilitatea ocupă un loc primordial. Iar dacă pe parcursul anilor partenerii evoluează diferit, iar viziunile celor doi se schimbă, cred că este suficient pentru a-și schimba direcțiile vieții. Încă cred în căsătorie! În existența sentimentului pur al iubirii... Mulțumesc de popas și de comentariu! Cu drag, Cornelia

      Ștergere

Nu se înjura şi nu se face spam