de Eugen Evu
Ma injunghiase toamna blonda-n seara:
Mi-a dat sarutul, hoata, si-a fugit.
In fagurii extazului, amara,
Lumina ei sclipea ca un cutit.
Deschis-am pumnii, cum, copil, odata,
Cand din izvor sa beau ingenuncheam,
Dar licarul din palma despuiata
S-a spulberat, ca razele pe geam...
Doar banuit, un hohot, o fisura
Prin care, delirant, intrezarii
Gura Fecioarei ca o muscatura-
Sarut profan, de cand eram copii....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.