Stropul de fericire...

   În valul tumultuos al vieţii cauţi cu înverşunare fericirea. Nu ştii cum arată, cum se respiră... ştii doar că există, că este minunată şi îţi propui să culegi cât mai multe flori din grădina în care înfloreşte, să te îmbeţi cu mireasma lor.

Nu poţi da o definiţie fericirii, însă îţi imaginezi că degetele sale pot cuprinde toţi oamenii deodată,  aruncând asupra lor lumini  feerice. Depinde de fiecare-n parte cât de mult şi-o doreşte. Atâta timp cât n-o consideră un ideal de neatins!

 Şi... dacă crezi c-ai adunat primii stropi de fericire, îi picuri în candela sufletului ca să îţi luminezi viaţa cu ei. Asemeni unui croitor amator, decupezi fericirea din fiecare clipă, câteodată drept, alteori strâmb, iar din toate aceste bucăţi coşi iia propriei tale fericiri, pe care, nerăbdător o îmbraci. Poate reprezenta pentru tine prosperitate, succes profesional sau orice te face să te simţi împlinit. De fapt, această haină încărcată de trăiri, o porţi după fiecare petec nou adăugat şi, chiar dacă în faţa lumii pari caraghios, în suflet simţi că ascunzi un pic din măreţia zeilor.

   Tot de la fericire aştepţi să îţi scoată în cale sufletul pereche, persoana aceea care te completează, râde, plânge, simte, iubeşte, şopteşte în acelaşi mod cu tine şi pe care ai aşteptat-o întotdeauna. Jumătatea cu care vrei să ridici iubirii altare din magnoliile albe ale sufletului.

  Cerneala speranţei că vei întâlni această persoană specială, se întinde cu uşurinţă peste reperele tale şi îţi schimbă optica asupra vieţii de până mai ieri. Optimismul te face creativ şi  încrezător în sufletul pereche, care va veni de nicăieri, poate azi, poate mâine. Simţi că va veni! Ţii ochii larg deschişi în dorinţa de a o recunoaşte imediat, îţi ciuleşti urechile ca să-i auzi paşii când se apropie. Îi pictezi deja chipul pe trupul secundelor de aşteptare, şi-i împleteşti cele mai frumoase vise. În fanteziile tale faci pact cu fericirea şi îi smulgi promisiunea de a-i croi cel mai frumos veşmânt jumătăţii tale, ce îţi va deschide cerurile cu iubirea sa; iar ea, fericirea, va lăsa pecete de neşters peste sufletele voastre regăsite.

 Fericirea omului vine din ceea ce nu are, spunea Aristotel, pentru sărac e bogăţia; Pentru bolnav e sănătatea, pentru poet iubirea; Şi nu îşi doreşte poetul decât acea iubire imaginată, la care nu a avut acces decât prin intermediul visului, căci doar poetul poate transforma visul într-o poartă spre acea iubire absolută, maximă, dar, în realitate, imposibilă.

  Şi străbaţi cărări, deschizi încrezător uşi, închizi altele cu teamă şi, parcă, stropul de fericire se adună încet, doar din lucrurile mărunte ale vieţii, iar trupul ţi se trudeşte din ce în ce mai mult, în dorinţa de a acumula mai mult din dulceaţa lui. Şi, simţi câteodată fericirea în palme, dar, parcă, nu cu intensitatea ce-o visai. Dacă amâni să descoperi sentimentul ce îţi poate aduce fericirea, aceasta ia chip de fluture şi zboară hoinară prin cămările sufletului,  care, din când în când, sunt inundate de lacrimi. Şi picură  stropi de fericire pe ici, pe colo, pentru a-ţi îndulci aşteptarea. Când îţi încarcă simţirea, te întrebi dacă este produsul imaginaţiei sau o clipă efemeră a timpului ce l-ai trăit.

   Aduni tăcut stropii fericirii, precum un mir sfânt din care-ţi îmbălsămezi trupul avid de iubire şi, pentru că este singurul drept, pe care i-l ceri vieţii cu tărie, în schimbul inimii tale de aur.

  ,,Urmează-ţi fericirea şi universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri.”(J.Campbell).

Cornelia Vîju