Satul meu natal


    Privind prin arămiul acestor zile de toamnă, ochii mi s-au oprit asupra unui copac semeţ, printre ale cărui crengi, se ascundea o panglică albastră de cer. Şi, oprind şirul gândurilor mele,  am admirat rădăcinile groase, ce se zăreau la suprafaţa solului şi  fixau acest copac puternic.
 M-am minunat şi m-am întrebat, de ce oare în locul acesta a trebuit să crească şi nu altundeva pe pământ? Şi-am înţeles... Era vorba despre rădăcini, despre locul natal, acel loc de unde ne luăm seva dătătoare de viaţă fiecare dintre noi!
 Şi, deodată, dintr-o simplă panglică albastră, cupola cerului s-a aprins de lumină şi, ca dintr-o baghetă magică a unui vrăjitor, a început să mi se deruleze în minte imaginea leagănului meu, a rădăcinilor mele, imaginea satului meu natal.
  Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise, aşa cum mă învăţa bunica!
  Întotdeauna am simţit o emoţie aparte când, cu respect, pronunţam numele satului meu, Movila Miresii.Vedeţi, chiar numele său e plin de poezie!
  De când eram micuţă, bunica îmi tot repeta că, oriunde mă vor conduce paşii, să nu uit niciodată locul naşterii mele, pentru că nicăieri viaţa nu e mai frumoasă ca acasă, în culoarea aceea simplă a zorilor de la ţară! Şi că, de câte ori îmi va fi greu, asemeni unei păsări rănite ce se întoarce la cuib, eu să mă întorc acasă, în satul meu, iar rănile se vor vindeca de fiecare dată.
 Voi păstra în suflet cuvintele bunicii mele şi, poate, peste ani, când voi fi mare, voi înţelege adevărata dimensiune a lor. Am învăţat  la ora de religie, că rugăciunea este respiraţia sufletului şi ,tot aşa, asemeni unei rugăciuni binefăcătoare, omul are nevoie să nu-şi uite rădăcinile din care s-a hrănit şi crescut, adică satul său. Iată ce am aflat din arhivă:
  Satul Movila Miresii este atestat documentar din anul 1879. Iniţial s-a numit Magura Miresii, denumire pe care şi-a păstrat-o până în anul 1900. Acest sat aparţine comunei cu acelaşi nume, alături de alte două sate, respectiv Esna si Ţepeş Vodă. Localitatea este amplasată, din punct de vedere morfologic în unitatea Câmpia Brăilei, deci ca formă de relief se încadrează în categoria câmpie.
     Situată pe DN 22, la 30 km de Brăila, Movila Miresii ascunde o poveste plină de farmec, dupa cum ne sugerează însăşi numele ei.
       S-o depănăm:  
        ,,Era o iarnă prin părţile acestea cum nu se mai văzuse de ani de zile. Zăpada, abătută cu o furie nemaiîntâlnită,  acoperea toate drumurile transformâd totul într-o întindere albă. Pe o asemenea vreme, pe aceste drumuri, dinspre Târlele Huieni, spre Scorţaru, trecu o nuntă.Viscolul se stârni mai puternic , iar stihia îi împiedica pe nuntaşi să se orienteze. Dând bice cailor, se grăbeau nespus de înfricoşaţi de faptul că întunericul urma să se lase, răpindu-le astfel şi ultima nădejde de a ajunge cu bine la casa mirelui. În acest iureş, în galopul dezlănţuit al cailor, la un hop, mireasa a fost aruncată din sanie. Nuntaşii, înfofoliţi cu cojoace, n-au observat lipsa miresei şi, şi-au continuat drumul în goana cailor.Totuşi,  legenda spune, că mireasa a avut noroc, caci în apropiere se găsea o stână, a cărei câini au simţit un străin în apropiere şi, prin lătratul lor, au alarmat pe ciobani, care s-au grăbit să întampine primejdia. Dar, în locul lupilor, au găsit pe mireasa înfofolită în cojocu-i mare. Dusă la stână, aceasta a plăcut feciorului baciului, care a cerut-o de soţie. A doua zi, nuntaşii au plecat în căutarea miresei şi, ajungând în faţa locului cu pricina, nu mare le-a fost mirarea şi bucuria că au aflat-o teafară. Drept răsplată, salvatorul a devenit astfel mirele ei.”
       Aceasta-i legenda comunei mele, pe care, fiecare copil aparţinând locului, o aude din gura parinţilor sau bunicilor.
   Şi poate în compunerea viitoare, vă voi vorbi despre locurile frumoase de pe tărâmul meu natal!
                              Vîju Ionela Georgiana,  Movila Miresii

2 comentarii:

  1. Privind prin arămiul acestor zile de toamnă, ochii mi s-au oprit asupra unui copac semeţ, printre ale cărui crengi, se ascundea o panglică albastră de cer. Şi, oprind şirul gândurilor mele, am admirat rădăcinile groase, ce se zăreau la suprafaţa solului şi fixau acest copac puternic.
    M-am minunat şi, m-am întrebat, de ce oare în locul acesta a trebuit să crească, şi nu altundeva pe pământ? Şi-am înţeles... Era vorba despre rădăcini, despre locul natal, acel loc de unde ne luăm seva dătătoare de viaţă fiecare dintre noi!
    Şi, deodată, dintr-o simplă panglică albastră, cupola cerului s-a aprins de lumină, şi, ca dintr-o baghetă magică a unui vrăjitor, a început să mi se deruleze în minte imaginea leagănului meu, a rădăcinilor mele, imaginea satului meu natal.
    Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise, aşa cum mă învăţa bunica!
    Întotdeauna am simţit o emoţie aparte, când, cu respect, pronunţam numele satului meu, Movila Miresii.Vedeţi, chiar numele său e plin de poezie! foarte frumos chear ma miscat

    RăspundețiȘtergere

Nu se înjura şi nu se face spam