A unsprezecea rază de soare…

    În dimineaţa aceasta, razele soarelui m-au îmbrăţişat cu mai multă căldură ca de obicei. Le-am simţit cum s-au aşezat în părul meu, iar strălucirea lor neasemuită mi-a picurat un strop de fericire în privire. Astăzi mă simt altfel, sunt mai îndrăzneaţă , simt un fel de măreţie. Mai bogată, parcă, pentru că, azi, 11 februarie 2011, este ziua mea de naştere. O să vă miraţi! Împlinesc chiar 11 ani, aşa că acest magic număr, 11, astăzi s-a transformat în nuferi albi, catifelaţi, gingaşi precum sufletul meu de copil şi s-au strecurat în fiinţa mea cu atâta lumină, încât  totul în jur mi se pare superb.

  De cum m-a trezit sărutul mamei, şoaptele sale de ,,La mulţi ani!”, precum şi mustăţile, pe care mi le-a desenat tati cu frişcă din tortul meu, am simţit că astăzi este o zi mai specială decât celelalte zece zile de februarie, pe care eu le-am adunat, cu grijă, în coşuleţul vieţii, odată cu perlele albe ale vârstei.

  Poate şi pentru că acum sunt preadolescentă, am alte vise, din ce în ce mai înalte. Am preocupări mai interesante. Îmi place să citesc lucruri noi, să răscolesc prin misterele lumii, să citesc cu sufletul la gură Romeo şi Julieta  , să-mi imaginez, că-ntr-o zi voi face călătoria vieţii mele în jurul lumii.

     Îmi plac drumeţiile, ador splendoarea pe care o lasă frumuseţea naturii în privirea mea de copil. Prefer să scriu în jurnalul meu,  pe lângă însemnările zilnice, şi câte un gând special, pentru o persoană anume, câte un vers, sau câte un crâmpei de vis, pe aripa căruia, în reveria mea,  îmi place să zbor. Mami îmi zice adeseori să  mai cobor din înalt, acolo unde îmi cam petrec  timpul, pe pământ, printre muritorii de rând, să mai fac şi un pic de treabă prin casă. Nu vă închipuiţi cine ştie ce, e doar vorba de puţină ordine, un pic de atenţie pe care o cer florile de cameră, dar şi afurisitul acela de praf ce se cere şters mereu,  iar mie nu-mi place deloc să-l aspir. Observ că zilnic se aşează printre jucăriile, cărţile şi celelalte lucruri ale mele, ca şi cum ar vrea să-mi facă în ciudă.

   Hei… recunosc, nici oglinda nu-mi este indiferentă ! În ultimul timp, poposesc mai mult înaintea ei ( pe asta chiar îmi place s-o şterg !), îmi fac selecţie printre hainele din dulap şi mă delectez aranjându-mi părul în multe feluri. Aşa, ca să mă placă păpuşile! Sunt sigură că nu le-ar plăcea să mă surprindă nearanjată, mai ales că eu le coafez zilnic. Le croiesc haine din ce în ce mai şic, pentru că îmi place să le văd frumoase. Chiar mă relaxează jocul acesta !

  Cum spuneam... sunt trăirile mele de preadolescentă.Vorba mamei : « Domnişoară, Georgiana, când vei deveni adolescentă ce-o să mai faci ?  » 

Îi răspund mamei, cu glasul îndrăzneţ : ,,Timpul nu se mai scurge domol, aşa cum o făcea înainte, a devenit mai nerăbdător, iar eu trebuie să dansez după muzica lui ,, .

    Şi, fiindcă părinţii mei au clădit în jurul meu o lume frumoasă, caldă, plină de zâmbet, linişte şi culoare, voi aduna pentru ei, la fiecare aniversare de-a mea, o stea de pe cer, le-o voi aşeza în palme, dăruindu-le astfel iubirea mea veşnică, pentru că, eu sunt comoara lor nepreţuită.

                                                             Vîju Ionela Georgina, clasa a V-a

                                                          Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii